Spiritul Craciunului

 

Mi-as dori ca televiziunile sa transmita mai mult din frumusetea acestui popor pentru ca noi suntem unici in sensul cel bun si frumos. Da, chiar suntem asa! Nu spun ca nu exista si lucruri rele, ca nu exista oameni rai si minciuna, da, exista si ele, dar cand ascult stirile as prefera sa existe o balanta in toate sa mai aud si de bine, sa nu-mi mai stric ziua cu toate crimele nenorocite, cu toti infractorii si cu toate minciunile. As vrea sa aud si ceva incurajator, sa mi se spuna mai mult despre reusitele unor oameni, de faptele bune, de faptele caritabile, de locurile minunate in care pot sa ma duc, de lucrurile frumoase de care as putea sa ma bucur. Daca se organizeaza un eveniment frumos la care participa mii de romani ce vad in prim plan la TV? Nu frumusetea evenimentului, ci un grup mic de persoane care s-a desprins dintre cei multi si care se incaiera pentru ceva gratuit pentru ca s-a dus unul intre ei si i-a intaratat. Asta vad in prim plan pe ecran, iar nu restul multimii care se daruieste!

Eu, daca as conduce departamentul de stiri al unei televiziuni, as pune ca regula sa nu existe stire fara sa se prezinte ceva bun, ceva de care sa fim mandri ca romani. Sunt sigura ca sunt atatea lucruri frumoase despre care nu se spune nimic.

Mi-as mai dori ca noi sa fim uniti in orice imprejurare, noi ca grup, noi ca prieteni, noi ca si colegi, noi ca locatari, noi ca si comunitate, noi ca tara etc. si sa nu mai acceptam toate mizeriile care ni se baga pe gat de catre mass media sau de catre cei care au un interes exploatandu-ne individual sau in masa. Asa ne-am pastra drepturile sau am obtine chiar si mai multe, altfel e foarte usor sa ni se ia tot, chiar si ce era al nostru dinainte.

Mi-as dori ca fiecare dintre noi sa fie mai intelept si noi toti sa nu ne mai gandim atat de mult la capra vecinului decat poate ca o sa moara de foame si noi putem sa-i dam din plusul nostru ca sa o salvam, in rest sa nu ne mai miram de paiul din ochiul altuia pana nu vedem barna din ochiul nostru.

Cand se termina un an obisnuiesc sa ma gandesc la ce am realizat, dar si la ce am ratat in anul respectiv. Pana acum balanta era nemultumitoare. Acum ma gandesc din nou ca a trecut un an sau poate mai multi, aglomerati si agitati, nu mai stiu, dar balanta se inclina intr-o singura parte si acolo e multa fericire si recunostinta. Sunt fericita si recunoascatoare lui Dumnezeu pentru ca sunt in viata, pentru ca am o familie care e langa mine si e sanatoasa, pentru ca avem atat de multe lucruri frumoase si pentru ca avem tot ce ne trebuie. Sunt recunoscatoare si ii multumesc lui Dumnezeu pentru toate acestea, pentru cele bune si pentru cele rele si pentru ca mi-a daruit chiar mai mult decat am cerut si mai mult decat puteam eu sa-mi imaginez vreodata. Asa e Domnul nostru, e un domn, cand daruieste nu da cu picatura, da regeste!

Ce poti sa vrei mai mult cand un inger iti umple in noaptea de Craciun casa cu fulgi de zapada croiti din hartie aproape o zi intreaga cu mana lui, cand pleci intro calatorie si descoperi ca natura are sa-ti arate ce mintea ta nu-si putea imagina dinainte asteptandu-te gatita asa cum numai mana lui Dumnezeu stie sa o faca, cand acasa te asteapta parintii pregatiti cu de toate ca atunci cand erai copil si cand esti cu piciorul in groapa sau in cadere libera si o mana divina vine sa te prinda, sa te ridice si sa te puna mai bine si mai sus decat acolo unde erai inainte daruindu-ti in plus o noua viata?

Mi-am dorit sa existe Mos Craciun cu adevarat si am descoperit ca exista spiritul Craciunului si ca noi intotdeauna primim atat de mult! Trebuie doar sa ne deschidem ochii si sufletul si vom putea vedea cat de mult am primit dinainte chiar sa ne dorim. Cum de am putut sa ma indoiesc ca nu exista spiritul Craciunului?

Turning the impossible into "I'm possible"

Am primit o frumoasa scrisoare inainte de Craciun din care mi-a placut mult urmatorul text:

We need to let go of thinking 'what should I do? What do I need to have? How good and nice do I have to be?' Instead we need to remember and appreciate: Who am I? What do I already have? What would be fun to do? Each one of us is a walking miracle, a unique wonder, a magnificent being. There will always be another crisis, and the best is yet to come. It's time to celebrate!

"There is no way to happiness. Happiness is the way".
The Buddha

Un brad nou!

 

Simt tot mai mult nevoia sa tac. Si asta mi se intampla de ceva timp, de aproape un an sau poate mai bine… Nu pot sa mai emit "filosofii" asa cum o faceam in tinerete cand scriam pe unde apucam: pe carnetele, pe biletele, prin agendute etc. Acum regasesc unele din acele ganduri ale mele ratacite printre obiecte vechi si prin timp si-mi spun: ce pacat ca nu am avut grija de ele ca sa le recitesc peste ani! Si asa s-a intamplat si cu celelalte ganduri ale mele: nu am avut grija de ele, m-am lasat in voia sortii cu credinta ca mie imi va fi bine oricand si oricum. Nu mi-am facut un plan pentru viata, nu am visat sa devin ceva sau cineva, am ales drumul pe loc, in general in ultima secunda, la inceput sub influenta celor pe care ii iubeam, mai tarziu sub influenta fricii si in ultimul timp sub influenta simturilor mele. Dintre toate, cel mai usor a fost sa aleg cu inima. Alegand in acest fel, lucrurile s-au desfasurat cu mai multa usurinta, s-au completat unele pe altele, s-au transformat pentru a deveni ceea ce trebuiau sa fie. E minunat! Dar nu au fost rele nici alegerile facute de frica. Am cateva temeri in viata ca niste fobii: sunt cateva situatii in care nu vreau nicidecum sa fiu, in care eu nu mai sunt eu, cand ma pierd si nu ma regasesc si, pentru a evita acele situatii, trebuie sa o iau pe un alt drum. Cel mai bun lucru, facand aceste alegeri, a fost sa descopar cata putere pot sa am atunci cand mi-e frica, in ce om pot sa ma transform si cum nimic nu ma mai poate opri. Descopar alta fiinta in mine despre care nici nu stiam ca exista. Dar urasc sa fac alegeri de frica! Pentru ca aceasta te schimonoseste si se vede. Atunci am si pierdut foarte mult!

Si pentru ca nu mai simt nevoia sa-mi exprim filosofiile si vorbesc numai despre intamplari obisnuite in ideea de a nu le da uitarii, ma simt ca un suflet mort. Pentru ca atunci cand emiti filosofii, o faci in urma unei stari de spirit care te scoate din monoton, iar eu nu mai reusesc sa ies din monoton. Recunosc ca mi-am dorit (mai mult inconstient) sa ajung aici, stiam ca trebuie sa vina si o perioada din aceasta: ca sa renasti, trebuie mai intai sa mori. Iar eu ajunsesem intro viata care nu-mi placea si mi-am dorit s-o schimb. Acum imi doresc sa renasc.

Sper doar ca in spiritul Craciunului (nasterea pruncului sfant) si cu bucuria ca o noua fiinta s-a cuibarit in mine, ma voi trezi din amorteala aceasta si ma voi trezi intro zi la viata aceea pe care mi-o doresc, in care eu sunt eu. Si cand se va intampla, as vrea sa fie primavara afara pentru ca imi place bucuria, lumina, caldura soarelui,  frumusetea!

Azi am primit un cadou, de la o fata necunoscuta. Sa fie un semn?  Aseara am facut bradutul de Craciun, iar Dav mi-a zis:
-          Sigur vom gasi sub el ceva maine dimineata!
-          Mami, mosul nu vine in fiecare zi si nu obligatoriu cand se face bradul. Dar el mi-a raspuns sigur de el, convins de adevar:
-          Ba da!
Asa ca m-am hotarat sa nu-l dezamgaesc si sa gaseasca in fiecare dimineata pana la Craciun un dar mic ascuns pe acolo. A fost prea convingator cand a zis “ba da” si chiar a atarnat o punga de clanta usii pentru ca sa-l poata auzi pe mos cand intra:
-          Cand va apasa pe clanta, punga va cadea si eu ma voi trezi.  Era sa lesin cand am vazut ca atarnase exat o punga cu cadouri de sticla si ceramica!
- Si ce-o sa faci daca-l prinzi pe mos?
- Nu stiu!
- Eu cred ca vrei sa-i furi sacul!
Poate ca ar trebui sa ma gandesc si eu la o solutie din aceasta care sa ma poata trezi. Dar nu am nicio idee acum!

Mos Nicolae

Aseara ma gandeam ce bine ar fi sa vina cu adevarat Mos Nicolae pentru cei mari :). Si ce crezi? La mine a venit cand nu ma asteptam. Trebaluiam grabita prin camera sa-l pregatesc pe pui de culcare cand mi-a zis: vino sa-ti dau o imbratisare! Te iubesc, mami! M-a coplesit! Parca era alt copil, unul cuminte si dulce, nu rasfatatul de alta data. Sigur asta a fost mana Mosului :)!

Desi si-a luat cina mai mult dormind si tremurand de oboseala, Dav era hotarat sa ajunga pe hol ca sa-si ia ghetele si sa le spele. Mi-a parut rau de el si i-am spus ca ghetele gri sunt curate si sigur Mosul va pune ceva in ele daca le lasam langa usa. S-a dat batut si le-a pus pe cele gri, iar de dimineata, cand speram sa sara din pat nerabdator sa vada ce a primit, statea lenes in pat si mi-a spus: nu cred ca a venit Mosul pentru ca nu am spalat ghetele. I-am spus ca am vazut o scrisoare pe hol (facusem eu una cu un  mesaj dragut pe fata, iar pe dos am scris multe fapte bune facute de el si cateva mai rele cu rugamintea sa nu le mai faca). S-a dat jos din pat curios, a luat fructele si dulciurile din ghete, si-a luat jucaria mult dorita (walkie - talkie) , si-a pus vestuta cea noua spunandu-mi ca e foarte frumoasa (hmmm, chiar e!) si a citit scrisoarea. La final mi-a zis: trebuie sa scriem aici la final, langa rugamintea Mosului sa nu mai fac cele rele, un "Bine" si sa i-o trimitem inapoi. N-am avut replica pe moment.

Seara trecuta a fost plina pentru noi, as putea spune ca a fost o adevarata calatorie spirituala. A inceput cu sarbatoarea de la scoala unde am ascultat Povestea Regelui Tainic si unde fiecare copil a facut o scurta calatorie printre crengute de brad si frunze de stejar tinand un mar in mana in care era pusa o lumanarica ce trebuia aprinsa de la faclia din capatul drumului pentru ca apoi sa se intoarca cu lumanarica aprinsa si sa o lase jos, pe marginea drumului pe care au venit, rezultand la final o carare luminata. Am fost suprinsa sa vad ca toti copiii au stiut tot colindul "Steaua sus rasare" incheind astfel sarbatoarea de la scoala. Rosmi ne-a trezit la final din oboseala ce ne toropea pe toti cand, iesind din randuri, a spus tare: "asta seara vine Mos Nicolae!". Copiii sau inceput sa strige de bucurie si asa au plecat acasa hotarati sa-si curete ghetele.

Am continuat cu o calatorie prin ploaie prin traficul obositor din centru unde David, dezamagit de bradul de la Universitate ca nu e natural si e doar o schela din metal pe care s-au pus luminite, mi-a replicat hotarat incercand sa opreasca pornirea mea de a-l convinge ca e frumos:
- Mami, nu intelegi ca nu ma intereseaza bradul acesta?
- Dar asa a fost mereu aici, ce crezi ca se poate face?
- Pai sa planeteze un brad natural.
M-a convins ca trebuie sa-i scriem primarului ca e absolut necesar sa planteze un brad natural care sa fie impodobit in fiecare an.
Drumul nostru trebuia sa ajunga neaprat la Dambovita. Este locul pe care David l-a ales sa se desparta de pestisorul lui care, in noaptea ce trecuse, plecase in lumea cealalta la alti prieteni de-ai lui. Cum nu gaseam un loc de parcare si cum nimic nu e intamplator, am lasat stresul deoparte si am primit inspiratia sa opresc in apropierea strazii Radu Voda.
- Mami, mie imi vine sa plang!
- Cum sa plangi mami, tu esti un barbat! Sufletul lui s-a dus la prietenii lui in cer si e fericit.
- Da, dar eu il iubeam!
- Toata lumea il iubea, mami!
- Bine, hai sa-i aprindem o lumanare!
- Hai! Si asa am ajuns la biserica Radu Voda manata si de dorinta care ma stapanea de mult de a ajunge acolo.

In drum spre casa somnul a fost mai puternic decat David care a adormit in cele 3 minute cat am coborat din masina sa ridic pizza comandata. L-am trezit in parcare cu rugamintea sa stea treaz pentru cina si m-am bucurat sa vad ca foamea lui a fost mai puternica decat somnul. La ultima felie mi-a spus: te rog sa nu o mananci pentru ca o vreau eu!

Cat de plina e casa atunci cand in ea e un om mic. Mic, mic, dar cu suflet mare si cald!

Iar lipsa unei fiinte si  mai mici, care nu scoate nici un zgomot si care ocupa un loc cat un bol, se simte atat de tare!

Ai incredere!

Ai incredere!

E mesajul care-mi vine in ultimele zile din toate partile. Atunci ce pot eu sa fac? Sa n-am? Am incredere!
Aseara am adormind citind urmatoarele: Iisus Hristos e un Domn! El cand da nu da cu jumatati de masura, nu da un banut, o faramitura, El da totul. Nu-i place contabilitatea si nu-i plac socotelile la fel ca in parabola lucratorilor la vie: si celor din ceasul intai, ca si celor din ceasul al doisprezecelea, le da aceeasi plata.  Faptele noastre se cunosc a fi crestinesti  sau nu dupa scandalul pe care il produc  in comunitatea afectata. Un crestin adevarat produce scandal, nu se sfieste sa supere si sa deranje, sa incalce regulile scrise, cand fapta lui e menita sa ajute un semen sau sa trezeasca teama cea buna in suflete!  La fel ca Hristos care a vindecat in templu in zi de sabat infuriindu-i pe fariseii care puneau deasupra dragostei de semeni  litera legii. Si la fel e si in povestioara cu Sfantul Nicolae care a intarziat la intalnirea cu Dumnezeu si a ajuns murdar din cauza ca se oprise sa-l ajute pe un semen sa scoata caruta din groapa cu noroi spre deosebire de Sfantul Cassidian care, constiincios, s-a grabit sa ajunga la timp si cu hainele curate la intalnirea cu Dumnezeu. Amandoi au procedat bine, dar Domnul l-a placut mai mult pe Sfantul Nicolae pentru ca nu si-a lasat semenul la nevoie.

M-am impact cu gandul ca orice se va intampla, de la Dumnezeu vine, deci chiar daca nu vad eu binele in ceea ce mi se intampla, cu siguranta e cel mai bun lucru care mi se putea intampla. Stiu ca asa e pentru ca Dumnezeu nu doreste pierderea niciunui suflet, dimpotriva nu numai ca doreste salvarea celor pierduti, ba Hristos alearga in intampinarea lor, cu bratele deschise, ii iarta si ii primeste la El, bate la usa, ne vrea pe toti langa el.

 Il iubesc pe Hristos pentru ca e dragoste, libertate, e  bun si  e bland - rareori se manie si atunci pe buna dreptate ca atunci cand templul a fost  transformat in targ; pentru ca e milos – ii vindeca pe bolnavi si ii iubeste pe cei milostivi la randul lui (bunul samarinean); pentru ca e darnic si da din plin - le da de mancare celor 5000 de oameni si mai si ramane din ea; pentru ca ii place sa petereaca printre oameni si e modest -  sta la masa cu oricine: vamesi, leprosi, pacatosi, transforma apa in vin si, desi e rege, s-a nascut intro familie modesta, a trait printre oameni de spita joasa, a predicat descult si a fost rastignit intre talhari; pentru ca e un Domn – el da din plin cand daruieste, da regeste si da oricui; Il iubesc pentru ca temelia pe care s-a cladit crestinismul este paradoxul: Dumnezeu s-a aratat in om si, desi rege, Hristos s-a nascut si a trait in conditii modeste; Iov;  primul care a ajuns in rai a fost un talhar;

“Ai incredere!” asa mi-a zis L. cand m-a sunat de ziua mea in timp ce eu ma plimbam plina de emotii pentru Pic de Roua pe holurile spitalului. Din acel moment am simtit ca ma acopera un clopot invizibil, cu ziduri imposibil de patruns de orice gand negativ. Era ca si cum as deschide ochii si as vedea mana divina acoperindu-ma, desi stiam in adancul sufletului meu ca asa este.  Indoiala venise, ca  la orice pacatos veritabil, din gandul ca poate Dumnezeu vrea sa ma pedepseasca. Ma gandesc uneori, ca Dumnezeu ar putea sa mai fie si drept, nu numai bun si numai Domn! Hulesc deci in gandul meu si ma tem de pedeapsa, dar insist sa cred ca El nu e drept, ci ca El e un Domn si e tare bun! Caci e dragoste, libertate si adevar si El stie ca eu iubesc cu adevarat libertatea!

Cuvinte de folos

Am gasit ieri pe internet aceste doua scrisori de mai jos si  mi-au placut prea mult ca sa ma pot abtine sa nu le salvez si eu aici.

Cuvinte de folos

Arhiva

Nicolae Steinhardt către Virgil Ierunca - "Dumnezeu in care spui că nu crezi..."

Bucureşti, 30. XI. 1970

Dragul meu,

Creştinismul este greu pentru că are la temelia lui paradoxul şi absurdul. Invăţăturile lui Hristos sunt surprinzătoare şi neaşteptate. Ceea ce se cere creştinului este foarte asemănător cu ceea ce se cere trapezistului: o echilibristică periculoasă la înălţime ameţitoare, fără plasă; nu-i de mirare că mulţi se prăbuşesc ori, pur şi simplu, refuză să se urce. Oamenii, în general, sunt ostili creştinismului şi tind  din toată inima înspre Vechiul Testament.

Intr-o recentă predică la biserica unde merg de obicei, preotul ne arăta de ce îndeobşte creştinii se feresc de Evanghelie şi se simt mai în siguranţă, mai acasă în Vechiul Testament. Pentru că aci Dumnezeu e drept, necruţător, răzbunător, sever; omul mijlociu, de ispravă, e şi el drept, cinstit, aspru, neiertător, răzbunător, rece.

Hristos, însă, e cu totul altfel şi nu poate decît să-l uluiască pe omul mijlociu. Hristos e gata să ierte, să şteargă totul cu buretele pentru o vorbuliţă rostită cu drag (şi omul mijlociu pentru care contabilitatea e culmea sfinţeniei tresare indignat în faţa acestui fapt), [îi] iubeşte mai ales pe păcătoşi (nu păcatul în sine, dar pe păcătoşi da), e oricînd dispus să înmulţească băutura şi bucatele (ceea ce e un scandal pentru omul mijlociu, foarte lacom, dar pornit să confunde religia cu ascetismul sever) şi toată vremea îi dă numai cu dragostea, în înţeles de "charity, of course" dar care, nu-i mai puţin adevărat, rămîne un cuvînt suspect.

Cele arătate de preotul meu coincid perfect cu ceea ce îmi scrie Toma în ultima lui scrisoare de la Ottawa. Toma, aristotelician, tomist şi realist ce se află, pune şi el accentul pe înmulţirea vinului şi pîinilor şi susţine că Hristos binecuvîntează, nu sărăcia sterilă, pustiul, stepele, întinderile nesfîrşite, ci, dimpotrivă, bogăţia, proliferarea: şi spirituală, şi materială. Lauda cu dinadins a sărăciei o numeşte bogumilică, iar pustiul zice că e locul în care diavolul L-a ispitit pe Domnul. Ştiindu-mă eu însumi niţel bogumilic, am cetit cu atenţie cele scrise de Toma. II y a quelque chose de vrai la-dedans? Dar ceea ce mai ales vreau să accentuez este că noi avem severitatea neînduplecată a Vechiului Testament adînc înfiptă în noi.

Nouă nu ne vine a crede că Dumnezeu poate să fie atît de bun, încît să ierte atît de lesne! Ba să şi alerge întru întîmpinarea păcătosului, ca tatăl fiului risipitor; ba să-l şi îmbrăţişeze mai înainte ca acesta să se fi curăţat; ba să-l şi ospăteze peste măsură. Asta ne irită pe noi, asta supără calculata noastră micime, înverşunata şi contabila noastră dreptate, oroarea noastră de risipă vasul de alabastru spart, mirul care valora cît întreţinerea a trei sute de săraci. Scena aceasta cred că-i cea mai revelatoare am ascultat prea frumosul disc pe trei voci pus de Cornel Chiriac [4] la sfîrşitul orei lui de muzică pop: tot ce-i mai drept, mai îndărătnic, mai orgolios, mai moralist, mai righteous [5] în noi e scandalizat de risipa femeii păcătoase, aprobată de Hristos. Ah, cît de aproape ne simţim de Iuda! Sacrificiul, cît de insolent şi de necugetat ni se pare!

Copleşit, acrit, chinuit şi eu adeseori de urîtele mele gînduri, ajung să mă urăsc din tot sufletul. îmi dau însă acum seama cît de puţin creştinească e purtarea mea, cît sunt încă vai! de stăpînit de moralismul protestant, de iudaismul contabil. Trebuie să ajung, trebuie să ajungem să pricepem că deşi este bine să fim severi cu noi înşine şi îngăduitori cu alţii, într-un anume fel şi cu noi înşine trebuie să fim cum îmi spunea un preot catolic pe cînd mă aflam în provincie oarecum îngăduitori, adică încrezători în scandaloasa, paradoxala, incredibila putere de iertare şi dragoste a lui Hristos. Poate că problema nu s-a schimbat în esenţele ei după două mii de ani şi că şi azi, ca şi atunci, lucrul cel mai greu este să-l ucidem pe fariseul din noi. Poate că distanţa cea mai anevoie de străbătut este mica distanţă de la Ierusalim la Betania.[6]

4. Comei Chiriac, critic muzical, specializat în jazz. A fost împuşcat pe stradă în Germania în anii 70.
5. în traducere: virtuos. (în JF, 320: justificat.)
6. Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii (Ioan 11, 18). Betania era satul Măriei, al Martei şi al lui Lazăr, cel înviat din morţi.


Bucureşti, 21. XII. 1970

Dragul meu,

[...] Cît de mult mă doare cînd îmi spui că vezi în mine un creştin! Numai creştin nu cred să fiu! Singura mea consolare este de a vedea pretutindeni şi mereu cît de înfiorător de greu este să ne însuşim măcar elementele creştinismului. Ori cădem uşor în păcatul de angelism, ori ne paşte moralismul puritan şi la pruderie [8]; ori ajungem la ororile satanismului, ori ne înţepenim în datine  de nu în superstiţii; ori reducem creştinismul la nişte biete reguli şi la nişte greu îndurate abţineri Cît e de greu!

Ispita Vechiului Testament, de care-ţi vorbeam şi de care te plîngi şi tu, este desigur una din cele mai răspîndite şi mai chinuitoare. Ne urmăreşte neîncetat pe toţi. Dovedeşte şi ea cît de năpraznic este efortul ce ni se cere în vederea însuşirii creştinismului. Mă uit şi la tineretul occidental, dornic desigur de esenţe şi extaz, dispreţuitor de bunuri lumeşti cu aspiraţii creştine, aşadar. Ei, cum îşi însuşeşte acel creştinism pe care, indirect, inconştient, îl doreşte? Cum? Prin heroină şi haşiş. Vive la snouff[9] ori Worship the Pot! [10] Vor puritatea, le e silă de bani şi de mărfuri şi ajung la Thomas Leary!

Dincolo de toate aberaţiile şi divagaţiile, dincolo de angelism ori satanism, de moralism ori inochentism  căci şi hippies sunt un fel de inochentişti, stă, singură, şi străluceşte steaua fixă călăuzitoare: soluţia monahismului ortodox, dreapta socotinţă care-i totuna cu echilibrul romanesc. Numai acolo e scăparea.

Dreapta socotinţă este anti-prostie, este şi anti-logică (dacă logica e pură, absurdă), anti-inteligenţă (cînd e seacă, formală, choseite [11]); e, mai ales, anti-unilateralitate. Ea, mai presus de orice, fait sienne [12] formidabila rostire a lui Kierkegaard: Contrariul păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului e libertatea. O voi cita, rostirea aceasta, neobosit, pînă la moarte. Toate valorile, dreapta socotinţă le consideră relative; nici una, în ochii ei, nu e absolută. Nici una. Nici adevărul. Ea, toate valorile le supune singurului Adevăr, care e Hristos. Hristos nu este adevărat, ci este Adevărul. Numai aşa se explică Efeseni 6, 16 şi se tălmăceşte corect pavăza credinţei. Numai aşa izbutim a nu ne zăpăci, care-i poate Cea Mai Mare primejdie azi.

8. în traducere: ipocrizia.
9. în traducere: Cocaina să trăiască!
10. în traducere: Veneraţi marijuana! (JF, 42.)
11. în traducere: gratuită.
12. în traducere: îşi însuşeşte.

Un vis

 

E dimineata devreme si sunt in gradina casei mele pe la jumatatea micului deal care coboara catre rau. In stanga si in fata mea se intinde via cu frunze mari si ruginii. Sunt cu fratele meu si cu tine si ne-am trezit mai frumosi ca niciodata traind acel sentiment de bine care face sa dispara orice lucru material sau spiritual ce ar putea pata aceasta lume. Este momentul dintre noapte si zi, inca nu e pe deplin lumina, e liniste si se simte aerul curat. Desi e dimineata devreme si e toama, afara e cald. Cerul devine deodata azuriu si clar. Se primeneste sa primeasca lumina calda a rasaritului. Simt o liniste divina si ma asez pe pamant uimita de frumusetea din jurul nostru. Peisajul se schimba neincetat, iar frumusetea stranie ma face sa-mi doresc din ce in ce mai mult sa captez aceste imagini pentru vecie. Scot o camera mica foto si vreau sa fac o poza, dar camera nu functioneaza. Cerul se confunda cu pamantul care a devenit  acum o intindere imensa de apa perfect albastra,  iar peisajul dinaintea mea e mirific.  Sunt cuprinsa de vraja albastra si il privesc pe fratele meu indepartandu-se cu pasi usori si hotarati catre locul unde cerul si pamantul se unesc. El e frumos si tu esti la fel. Te straduiesti, sprijinindu-te pe un genunchi, sa fotografiezi vitele de vie. Insist sa prind acest peisaj nepamantean intr-o poza. Pun camera la ochi si incerc sa cuprind in vizorul ei cat mai mult din peisajul albastru gandindu-ma ca in curand acesta se va schimba din nou. Te uiti la mine si, desi nu pe tine vreau sa te prind in poza, ma jenez si ma prefac ca poza era pentru tine. Fixez obiectivul astfel incat sa prind albastrul in jumatate de fotografie, iar tu sa apari in cealalta jumatate. Te vad prin rostul unei frunze ruginii si ma gandesc ca ar fi o poza exceptionala. Apas butonul camerei, dar nu se intampla nimic. Sunt dezamagita, dar ma impact cu gandul ca poate tu ai surprins ceva pe camera ta din aceasta frumusete. Te apropii de mine, simt dragostea ta, dar ma abtin sa iti raspund la fel si nu fac nici o miscare.  Mi-am acoperit picioarele cu o rochie moale, lunga, albastra si cu flori marunte albe, iar pe deasupra am puloverul rosu. Caldura din jurul meu ma face sa ma simt binecuvantata. Ma ridic in picioare, incepe sa se lumineze si vad doi astri pe cer.

-          Uite sunt doua luni pe cer, nu am mai vazut niciodata asa ceva!
-          Nu draga mea, nu sunt doua luni, cel din dreapta, mai mare, este soarele.
-          Ai dreptate, e mai mare, dar au aceeasi culoare!

Faptul ca cei doi astri aveau aceeasi nuanta de galben aramiu m-au facut sa cred ca sunt doua luni. Ma asteptam ca soarele sa fie rosu fiind dimineata. Ma uit din nou la luna, apoi la soare care este din ce in ce mai mare, iar galbenul se transforma usor in rosul asteptat de mine. E rasaritul si ne indreptam amandoi catre curtea casei. Imi spun in sinea mea ce mare minune e sa te trezesti devreme si sa privesti minunea rasaritului. Desfac capacul de la camera foto si acum inteleg ca nu functiona pentru ca nu avea baterii. Acum inteleg si de ce pamantul se vedea albastru in fata mea: pentru ca cerul se oglindea in roua diminetii.

 

Ceasul suna, deschid ochii si vad o dimineata de toamna frumoasa afara. Vocea mamei se aude incetisor de la usa camerei in care am dormit:
-          Treziti-va, e timpul sa plecati la scoala! Ce vreti sa pregatesc la micul dejun?
-           Nu conteza! I-am raspuns cu o voce scazuta.

Ma dau jos din pat, visul s-a destramat, nu insa si sentimenul de caldura si dragoste din el. E jumatatea zilei si il simt inca la fel de mult ca si cum as fi inca in vis.

http://www.youtube.com/watch?NR=1&v=uhV4me_k8Y8&feature=endscreen

 

Daruri

 

Ce se intampla atunci cand ai o misiune si tu dai gres? Si dai gres din lipsa de dragoste, din lipsa de indrazneala si de frica de liberatate pentru ca doar atat ti-ar fi trebui pentru a reusi. Cum te poti numi tu atunci ca om, cand realizezi ca te afli in aceasta situatie, chinuit de remuscarile esecului? Ai putea sa te numeste un om slab, dar pe cine ajuta? Nici macar pe tine! Insa cu siguranta te poti numi un om care a invatat o lectie. Cel mai usor e sa cauti scuze, dar nu calea usoara cea mai apreciata. Corect ar fi ca, stiind deja ce calitati ti-au lipsit, sa incerci sa le dobandesti. Da, ti le doresti nespus, dar nu reusesti  sa te transformi peste noapte, mai ales ca esti un om slab, deci ce mai poti sa faci?

Raspunsul l-am gasit intr-o carte unde se povestea despre un om care s-a dus la preot si a spus: parinte, eu sunt un om slab, nu am incredere in mine, sunt un fricos si din acest motiv nu sunt un om iubit de oameni, sunt trist si nu pot sa ma bucur de libertate. Ce pot sa fac? Raspunsul preotului a fost: “Urmeaza invatatura Domnului nostru. Fii mai presus de oamenii de rand si daruieste ce nu ai. E usor sa dai altora din ce ai: bani, mancare, o haina, o mana de ajutor, dar sa daruiesti ceea ce nu ai, aceasta e adevarata maretie! Iti lipseste dragostea? Atunci daruieste dragoste! Iti lipseste curajul? Atunci incurajeaza-I pe cel de langa tine. Iti lipseste libertatea? Atunci fa-i pe ceilalti sa se simta liberi in preajma ta. Facand toate acestea, vei primi mai mult decat ai daruit! Daruind, vei dobandi!"

Ummagumma

Mai bine ca Waters nu o spune nimeni :)

"Set The Controls For The Heart Of The Sun"

Little by little the night turns around.
Counting the leaves which tremble at dawn
Lotuses lean on each other in yearning
Under the eaves the swallow is resting

Set the controls for the heart of the sun.

Over the mountain watching the watcher.
Breaking the darkness, waking the grapevine.
One inch of love is one inch of shadow
Love is the shadow that ripens the wine.

Set the controls for the heart of the sun.
The heart of the sun, the heart of the sun.

Witness the man who raves at the wall
Making the shape of his questions to Heaven
Whether the sun will fall in the evening
Will he remember the lesson of giving?

Set the controls for the heart of the sun.
The heart of the sun, the heart of the sun.

Recunostinta

Bucura-te, cel ce degraba alergi in ajutor; [...] Bucura-te, ca in chip minunat pe credinciosi i-ai ajutat [...] Bucura-te, cel ce luminezi mintea nestiutorilor; Bucura-te Parinte Nectarie!
Dupa modelul Otiliei si al Lilianei am descoperit ca, de fiecare data cand ii cer sincer unui sfant ajutorul, acesta nu refuza  sa mi-l acorde intocmai ca Invatatorul nostru, Domnul IIsus Hristos. Si multe au fost barierele de care am trecut cu bine rugandu-ma. Si nu oricum, le-am trecut intr-un chip minunat si pot fi puse cu succes in ciclul "viata bate filmul" cum bine spunea un prieten drag. Si am mai descoperit ca, daca inainte de bariera era ceata si frig, dupa ce am facut pasul dincolo de ea am descoperit lumina si caldura. De dimineata imi spuneam ca Iisus Hristos nu are cum sa ma iubeasca pentru ca eu nu sunt ca el: cu inima mare, blanda si de ajutor. Nu m-am simtit asa sub ploaia din fata barierei. Dar spre seara norii s-au mai rarit si o raza de soare m-a incalzit chiar bine contrazicandu-mi gandul ca nu ma iubeste si rusinandu-ma de faptul ca, in ciuda necuratiei mele, iubirea mi-a fost totusi trimisa. Si ce apus de soare am vazut!

Fara exagerari!

E posibil sa exagerez, dar am scris mai jos despre cateva lucruri care mi se par nepotrivite din motivul ca, in general, oamenii care le fac ii privesc de sus pe ceilalti care nu pot sau nu vor sa le faca. Ok, privitul de sus nu e interzis, dar e interzis moraliceste sa fii trufas.

Initial le-am scris pentru niste persoane impotriva carora mi-am indreptat furia, apoi le-am scris ca pe niste sfaturi pentru mine, ca sa-mi amintesc in cazul in care voi ajunge in acea situatie:

1. Fara cheltuieli mici aiurea! Stiu ca tu castigi bine si pentru tine imaginea conteaza, dar nu toate toate cumparaturile tale trebuie sa coste multi bani! Vezi tot felul de lucruri care iti atrag atentia pe rafturi sau in reclame, dar nu ai neaparat nevoie de ele? Nu te pacali cu gandul ca e bine sa le ai acolo si apoi, dupa o vreme, poate nefolosite niciodata, sa trebuiasca sa le arunci. In acest fel incurajezi productia de lucruri inutile si consumul. Pe banii tai, desigur! E ziua cuiva si vrei sa-i cumperi un cadou frumos? In dorinta ta de a da bine, e posibil sa cheltui foarte mult si cadoul sa nu fie pe placul persoanei. Ideal ar fi sa daruiesti cadouri doar celor care iti sunt dragi cu adevarat si pe care se presupune ca-i cunosti bine. In acest caz cam stii ce ar bucura persoana respectiva. Iar daca nu stii, ce ar fi daca i-ai cumpara o carte buna care sa zicem ca te costa in jur de 50 Ron sau ceva unicat sau ceva handmade? Sau poate un CD cu o muzica buna, iar atunci cand il asculta s-ar putea gandi la tine? Nu-i place muzica si nici sa citeasca? Poate intro discutie ceva a fost fun si atunci poti sa-i oferi ceva simbolic pentru a-i aminti de acel moment minunat. Nu intotdeauna cadourile scumpe ii aduc bucurie celui care le primeste si cred ca e mai important ca omul sa se bucure de ceea ce primeste decat sa te simti tu bine ca ti-ai facut datoria indiferent de ce simte sarbatoritul! De cele mai multe ori, cadourile facute din suflet si alese cu suflet intaresc legaturile dintre indivizi si aduc mult mai multa bucurie celor care le primesc. Nu aveti idée cat de mult m-am bucurat cat am primit o pagina desenata de un copil! O pastrez ca pe cea mai pretioasa opera de arta!

2. Fara mancare aiurea! Cred ca mai bine iti faci o salata sau te agati de un fruct, iar daca nu esti la regim, mai bine trantesti niste paste sau o bucata de carne intr-o cratita cu apa fiarta decat sa mergi la fast-food. Se zice ca hrana influenteaza calitatea gandurilor, nu mai zic de calitatea sanatatii tale! Iar daca te-ai saturat, oricat de buna ar fi mancarea, inceteaza sa bagi in tine cat pentru tot restul zilelor tale.

3. Fara imbracaminte aiurea!  Cade dulapul pe tine cu haine si tu continui sa vanezi reduceri si ocazii? Chiar crezi ca acela e pretul corect?! O fi, nu zic nimic! Dar daca nu te poti abtine sa iei si lucrul acesta pt ca e asa de dragut, te avantajeaza si e la moda nu zic nu-l lua, sunt banii tai, dar gandeste-te la urmatoarele: - incurajezi consumul; - incurajezi cheltuirea resurselor naturale; - incurajezi moda (gandeste-te ca moda inseamna, printre altele, consum si multi bani in buzunarele multora). Daca totusi nu te poti abtine, fa macar un pachet cu hainele pe care nu prea le mai porti si daruieste-le cuiva care are nevoie de ele!

4. Fara locuinta aiurea!  Chiar ai nevoie de o casa cu 30 de camere in care sa traiesti tu cu jumatatea ta si unul, doi, trei copii? Stii cati oameni sunt fericiti in numai una-doua- trei camere? Nu spun sa traiesti in saracie lucie, dar e clar ca ce e mult nu e bun!

5. Fara masina aiurea!  Nu te inteleg atunci cand iti cumperi o masina mai scumpa decat iti poti permite doar de dragul imaginii. Si mai ales cand reusesti sa iti busesti afacerea (ai cheltuit cam mult cu asta!), sau poate chiar sa iti busesti viata cu ea! Sunt de accord sa ai o masina de buna calitate, in care sa fii in siguranta, sa fie confortabila si care sa-ti ofere placea de a  o conduce, dar doar daca ti-o permiti si daca nu-ti ridica gradul de mandrie la cote de neatins.

Dali, Salvador Dali!

Dupa cateva vise ce pareau mai mult decat reale, in care inima mi-o luase la galop incercand sa sperie gandurile negre si in care ma plimbam apoi printre rafturile unui magazin in care gasisem la un pret bun exact ceea ce imi doresc de mult timp, am facut ochii mari intrebandu-ma cat mai e pana la ziua sau daca e deja dimineata. Era inca intuneric si nu puteam aproxima cat e ora. M-am dat jos din pat fara nici un pic de somn pe mine de parca dormisem veacuri intregi si nu mai aveam nevoie de el si am fugit la bucatarie unde m-am drogat cu mirosul cafelei cu aroma de ciocolata. Mirosea a Craciun.

Apropo' de Craciun, David  ma intreaba deja zilnic cat mai e pana la Craciun, iar eu ii tot socotesc: doua luni si doua zile, doua luni si o zi ... Aseara l-am intrebat de ce isi doreste asa mult sa vina Craciunul, iar el mi-a raspuns: pentru ca sper sa primesc mina lego. Eu am replicat cumva dezamagita: doar pentru asta vrei tu sa vina Craciunul? Nu mi-a raspuns, s-a simtit un pic vinovat si dialogul a continuat:
- Mami, chiar exista Mos Craciun? Incurcata de intrebare i-am raspuns:
- Tu ce crezi?
- Dar cum reuseste le sa zboare cu renii?
- Ei.... e magie sau poate e o poveste, dar Mos Craciun acum e modern, poate sa conduca o masina. (noi chiar l-am vazut anul trecut intr-un Opel rosu si ne-a facut cu mana si in fiecare an ne-am intalnit cu el la nasul nostru acasa, deci e real!)
- Si se duce la supermarket sa cumpere jucarii asa e?
- Da. Nu mai puteam sa inventez despre atelierul lui pentru ca recunoaste jucariile si nici nu vreau sa fabulez prea mult pe tema asta. Prefer sa-i vorbesc despre nasterea pruncului Iisus, despre cei trei magi si steaua calauzitoare.

Revenind la ziua de azi, vrajita inca de mirosul cafelei combinat cu miros de oja pusa-n graba pe unghii, m-am echipat corespunzator si am iesit pe usa val-vartej cu copilul de mana sa ajungem la timp la scoala. Am lasat copilul in graba si incercam sa fug catre birou, insa la poarta scolii un grup de mamici frumoase stateau de vorba si nu am putut sa mai continui drumul. Am simtit ca trebuie sa stau si sa vorbesc cu ele. Cumva, spaima ultimelor zile si galopul inimii mele de noaptea trecuta m-au facut sa simt nevoia de a sta macar putin in preajma oamenilor frumosi si de a le asculta vocile. Stiam ca in acel moment si in acea situatie se vorbea despre ceva frumos. Si asa a fost.

Cum nimic, dar nimic nu e intamplator, am reusit sa retin ceva important din discutia de acolo: "ca nu trebuie sa-ti fie niciodata frica pentru ca aceasta nu vine de la Cel de Sus" (o mamica o cita pe fetita ei) si "ca nu trebuie sa pastram in vocabularul nostru cuvinte negative" (incurajari de la o mamica dupa ce i-am spus ca "nu pot" sa fac ceva).

Vraji peste vraji: vraja cafelei, vraja mamicilor, vraja cuvintelor, vraja imbratisarilor de la final, vraja unei melodii, vraja unei culori, vraja unei imagini, toate acestea imi schimba in dimineata aceasta, importiva vointei mele,  realitatea. Percep totul intr-un mod suprarealist. Ca si in tablourile lui Dali, un lucru e acel lucru, dar se modifica, isi schimba forma....

Masina isi alege singura drumul, ma misc automat si nu pot sa schimb nimic, un tablou publicitar din fata mea arata un om lipit de-un zid si totul e crapat, si el si zidul, iar in josul pozei este un mesaj "mereu gasesti ceva de ficat". Ma gandesc ca omul e bolnav, de inima probabil, pentru ca centrul crapaturii e pe inima lui si incerc sa-mi dau seama care e legatura intre inima si ficat. Fortandu-mi mintea, ies din suprareal si realizez ce scrie de fapt: "mereu gasesti ceva de facut" si ca reclama e la un magazin de bricolaj.

Am zis ca nimic nu e intamplator da? Pentru ca la radio se vorbeste despre real si virtual, cum ca unii oameni de la tara au primit net prin bunavointa unui romano-american si ca navigheaza pe net cautand info utile si chiar facand calatorii virtuale in diverse tari. Si uite asa vad oamenii lumea.  Ma gandesc ca la ritmul in care avanseaza tehnologia nu e nimic neobisnuit ca, in curand, sa avem o tehnologie prin care sa putem sa facem calatorii virtual si sa ne simtim cam ca la fata locului.
Si totusi... asa cum e unic acel sentiment cand tii in mana o carte si o citesti, cred ca nimic nu ar putea inlocui o calatorie reala.

Perceptiile noatre pot fi modificate prin invatatura. Daca tie ti se arata si ti se dovedeste mereu ca un lucru e intr-un fel, e destul de greu sa crezi ca poate fi altfel. Trebuie sa ai curaj si sa te indemne curiozitatea pentru a-l descoperi si pentru a vedea ca poate avea si alta fata. Trei exemple imi trec repede prin minte: primul e despre un copil care a fost crescut de mama lui spunandu-i-se mereu ca e prost. Copilul, foarte bun la invatatura, rateaza un examen important din cauza emotiilor gandindu-se ca cei din jurul lui sunt destepti si el e prost.  Exemplul doi: eu. Descurajata in actiunile mele intr-un anume moment, am incetat sa ma mai implic in alte actiuni convinsa fiind ca nu pot! Exemplul trei: perceptia publica despre presedinti. Se vorbea azi la radio ca e ziua regelui si ca acesta a fost mult umilit in ultimii ani si putini ii mai poarta respect. Mai mult, oamenii stiu ca model de presedinte pe "...escu" (Ceausescu, Iliescu, Constantinesc, Basescu), deci nu e bun! Presedintele e acel om rau din fruntea tarii care ne face sa suferim oricine ar fi el. Daca ne-am uita in urma si daca ne-am uita mai atent la noi, am putea avea si alta perspectiva, iar lucrurile nu ar fi atat de grave. Mai mult, ecoul acestor descoperiri pe care le-am face, ar fi atat de important pentru noi incat ne-ar ajuta sa nu mai fim superficiali, sa incercam sa vedem dincolo de lucruri si sa tratam mai responsabil si mai cu suflet fiecare eveniment din viata noastra.

Oare cum s-o termina ziua? Voi gasi un cal??? Pentru ca am calcat in ceva cand am coborat din masina. De ce intreb de cal? Pentru ca mi-am amintit un banc:
"Doi copii, unul bogat si unul sarac, dupa Craciun vorbesc intre ei:
- Tu ce ai primit de Craciun? Bogatul raspunde:
- Am primit o masinuta cu telecomanda, luminite, sirene si tot arsenalul. Dar nu sunt fericit pentru ca nu are si macara etc... Dar, tu ce ai primit? il intreaba el pe copilul sarac.
- Eu am primit un cal.
- Si unde e?
- Nu stiu, trebuie sa fie pe aici, pentru ca am gasit de dimineata o baliga in curte."

Cosuletul buclucas

Am primit astazi vestea de la scoala copilutului ca ne pregatim pentru sarbatoarea recoltei si mi-am amintit de o intamplare funny de anul trecut.
In pragul sarbatorii, neavand nimic pregatit, m-am dat peste cap sa cumpar costum national, sa fac placinte si limonada, sa pregatesc fructele toamnei si sa le pun in cosuletul pe care din vara il pregatisem vopsindu-l frumos cu lac. Toate bune pana la cosulet pentru ca, desi stiam ca trebuie sa fie in casa sau pe balcon, cosuletul nu era de gasit. Am sunat de urgenta la ambele bunici, le-am pus sa caute peste tot pentru ca nu avea unde sa fie decat la ele. Am sunat si la "surioara" lui David stiind ca mai cara lucruri dupa el, dar nimeni nu gasea cosuletul. Ne-am dat batuti si am cumparat altul, dar nu la fel de frumos.
La cateva zile dupa sarbatoare, cu copilul pe langa mine in bucatarie, pregateam ceva de mancare si deschid usa de la dulap sa iau niste condimente. Iau cosuletul in mana, ma uit in spatele lui dupa condimente, le iau si pun cosuletul la loc. Cand sa inchid usa la loc, copilul striga plin de bucurie: "maaaami, cosuletul meu!". Ma uitam la el si nu-mi venea sa cred! Cautandu-l m-am uitat la el de atatea ori, a fost mereu acolo, dar nu am realizat niciodata ca il vad.
M-am intristat gandindu-ma ca acesta nu e semn bun, ci semn de batranete si de oboseala, iar jumatatea mea a replicat: "uite, vezi ce inseamna mintea proaspata?".

Reguli noi

Pentru ca m-am legat sufleteste pana acum de anumite relatii, persoane, calitati umane si am strivit iubirea judecandu-i pe altii sau desconsiderandu-i, nu am facut decat sa ma incordez din ce in ce mai tare si sa imi cresc nivelul de agresiune in interiorul meu indepartandu-ma de ceea ce este dragostea adevarata.
Inteleg foarte bine acum, cand apele sunt tulburi, ca aceasta e conditia in care trebuia sa ma aflu ca sa inteleg aceste lucruri. Trebuie sa injosesc tot materialul, dar mai ales spiritualul de care m-am atasat si sa pastrez un singur lucru: iubirea. Cum? Iertandu-i pe toti, dar PE TOTI, cei pe care m-am suparat, inclusiv pe mine, vazand in ei creatii ale Divinitatii si neatasandu-ma de nicio valoare materiala, de nicio calitate umana. As vrea sa imi amintesc acest lucru pana la sfarsitul zilelor, nu doar in zilele cu ape tulburi.
Vreau sa devin independenta de fericirea omeneasca.
Vreau sa merg mai mult pe jos, vreau sa plutesc pe apa, vreau sa dansez in in ritm cu natura.
Imi propun sa am o alimentatie simpla, nu foarte variata.
Vreau sa ma indrept mai mult catre idealism si mai putin catre materialism.
Vreau sa nu-mi mai fie frica!
 

Dragul meu

Cand erai mic iti puneam "Gogosica" pentru ca erai si grasut, mai apoi ti-am spus "Talpa iute" pentru ca fugeai repede. Cand ai terminat gradinita ti-am spus "Raza de soare" pentru ca ai avut la serbarea de final rolul razei de soare si bunica ti-a si tricotat un tricou cu "raze de soare" de care nu ai vrut sa te ami desparti. In vara aceasta, datorita maiestriei tale in ale gospodariei ti s-a spus "Fermierul sef", acum eu iti spun "Vorba dulce" pentru ca serile trecute m-ai mangaiat cu vorbele tale dulci.
Tu ai spus ca oamenii ar trebui sa se roage mai multi odata, iti imaginai chiar cum ar fi sa se roage toti cei 7 miliarde in acelasi timp "si cu voce tare pentru ca Doamne - Doamne sa-i auda bine. Altfel, El va fi nevoit sa se aplece cu urechea catre Pamant pentru a ne auzi ruga, iar daca o vom spune prea incet, Il va durea spatele stand aplecat".
Aseara mi-ai spus "Mama, in gandul tau poti sa ai orice voce, chiar si vocea masinii. Pestii nu vorbesc pentru ca nu vor sa fie auziti de oameni. Daca i-ar auzi, oamenii i-ar prinde mai repede."
Si ultima replica, dupa insistente mari sa mergem la culcare "mami, maine dimineata la ora 7 sa pui cocosul sa sune, dar sa nu ai mila!"
Intr-adevar mama, dulci sunt vorbele tale pentru mine!

Ce ti-e cu schimbarea!

Acum cativa ani, inainte de criza, vrand sa fiu si eu in randul lumii moderne, mi-am zis ca nu pot sa ma mai tund oriunde pentru ca deh, tre' sa arat bine si nu oricine se pricepe la astfel de mestesug, deci trebuie sa merg la un stilist celebru. Nota de plata a fost simpla: 70 Eur/tuns care a durat fix 5 minute pretioase ale artistului in care a facut 3 taieturi artistice in parul meu + o doza de indiferenta de genul "eu sunt mare tu esti mic si mi se rupe de tine pt ca oricum am destui clienti" si uscatul + intinsul parului de o fata de acolo din salon. Rezultatul a fost multumitor, nimic de zis, insa raceala personalului ingamfat de asa mult talent m-a facut sa nu mai trec vreodata pe acolo. La fel si in magazinele de imbracaminte, incaltaminte, cosmetice etc... nu puteai sa mai ajungi la nasul vanzatorilor care te priveau de sus cu niste aere de nu stiai pe unde sa cauti usa si sa iesi mai repede. Daca din intamplare aratam mai rau in ziua respectiva si eram si mai modest imbracata, greu reuseam sa primesc atentia cuiva din staff-ul magazinului. Pastrand nota, la fel, am vazut in jurul meu zeci de pitzi corporatiste imbracate bine cu niste aere de mari inteligente (artificiale :D) si de fiinte pretioase ca nu mai puteai sa scoti trei vorbe fara sa te contrazica cu experienta lor (de figurante) in ale afacerilor, dar si in viata de zi cu zi. Ma simteam chiar complexata daca era cazul sa merg la banca si in contul meu mai erau 3 lei cu minus sau daca masina mea ieftina mai era si nespalata trebuind sa o parchez la 200 m de ceilalti si sa ma fac ca nu o cunosc de rusinea saraciei!

Zilele trecute am gasit pe mail-ul meu o invitatie de la unul din site-urile care vand vouchere online si am intrat, de curiozitate, sa vad despre ce e vorba si daca functioneaza. Asadar mi-am luat un voucher cu 29 Ron la un coafor pe Dorobanti pentru spalat, tuns si coafat! M-am dus acolo reticenta gandindu-ma fie ca e vorba de o bomba de salon unde o coafeza fara experienta imi va strica parul, fie ca e o teapa. Dar am indraznit si m-am dus, iar experienta a fost destul de placuta. Salonul arata bine si de cand am intrat mi-au cerut voucher-ul ca si cum as avea o comoara pretioasa, fata se pricepea la tuns si a fost mereu zambitoare, iar rezultatul a fost multumitor. Mai mult am primit consultatie gratuita pentru diversele metode de fotoregenerare si epilare definitiva. Wow! Primul loc in care nu mi-a fost rusine sa arat un voucher!

De curand vechiul meu fier de calcat s-a spart asa ca, vrand-nevrand si cu sau fara bani, trebuia sa-mi cumpar unul. Am zis ca daca tot dau un ban macar sa faca si am decis sa-mi iau statie de calcat, calitatea calcatului si durata de viata a hainelor calcate facand diferenta. Pretul insa nu e chiar mic si nu puteam sa platesc suma odata. Credit card nu am, deci ce puteam sa fac? Am vazut ca daca ai card avantaj poti sa iei in rate, dar eu nu am card avantaj si oricum dureaza ceva pana mi-as face unul, iar "fiara" imi trebuia acum! M-a ajutat cineva din familie imprumutandu-ma cu suma si am decis sa aplic pentru un card avantaj. Banca m-a sunat imediat si tipa de la telefon era extrem de draguta! Deci se poate sa te porti frumos cu un om care nu are bani! Aham...

Am prins curaj si am intrat intr-un magazin de tzoale pt copii, iar vanzatoarea s-a repezit spre mine pentru a ma invita sa vad noua colectie. "Vreau sa vad doar raionul de reduceri" i-am explicat eu! Ma asteptam sa-mi arda o privire superioara sau sa-mi arate gretos raionul apoi sa plece, insa nu a fost asa: M-a condus acolo si m-a jutat sa gasesc ceea ce cautam cu destula amabilitate.

Ce sa zic, vremurile se schimba si odata cu ei oamenii! Ce nu-mi place e ca trebuie sa fie asa.

These are the days of our lives

Otilia povesteste pe blogul ei despre diminetile noastre http://capracutreiiezi.blogspot.ro/2012/10/diminetile-noastre.html si realizez ca e tare obosita, dar stiu ca cei trei iezisori ii dau putere sa mearga mai departe. Asa e mereu: dragostea iti da puteri nebanuite!
Desi dragostea pe care o ofer eu e infima in comparatie cu cat simt ca ofera ea, tot am sentimentul ca eu am fost binecuvantata sa primesc atat de multa dragoste pe pamantul acesta, incat nimeni nu are mai multa decat mine.
Desi copilaria mea nu a avut nimic spectaculos in ea, ai mei neducandu-ma in excursii si neoferindu-mi nici un fel de distractii, am flash-uri cu momente in care eram atat de fericita incat nu am cum sa le uit vreodata. Sunt scene cand ma bucuram de caldura soarelui mergand pe un drum plin de praf cu picioarele goale, sau cand alergam prin lanul de grau, sau cand stateam intinsa pe iarba si ma uitam la nori, sau cand ma rataceam in padure prefacandu-ma in gandul meu ca nu gasesc drumul catre casa pentru ca apoi sa o rup la fuga pe coasta in vale de teama ca gandul sa nu devina realitate si multe, multe altele... O frumusete care mi s-a intiparit in suflet si care m-a ajutat, cand am crescut, sa-mi regasesc puterile atunci cand ma intorceam acasa cu spatele incovoiat de greutatile orasului aglomerat in care trebuia sa supravietuiesc singura.
Flash-urile acestea le recunosc cand ascult piese din muzica mea favorita ca "High Hopes" (Pink Floyd) http://www.youtube.com/watch?v=9OTBK5HBx3M , "These are the days of our lives" (Queen) si multe altele.

"The grass was greener/ The light was brighter/ With friends surrounded/ The nights of wonder"
Atunci cand nu ma pot intoarce acasa la izvorul meu de energie, ma ajuta muzica sa ma regasesc. Deunazi priveam fascinata un videoclip cu Freddie Mercury si simteam ca prind viata, ca ma transform sufleteste, ca muzica si anumite gesturi ale artistului ma definesc, ca anumite fete ale uratului se transforma instantaneu in frumos, ca parca greul nu mai a atat de greu.
Cred ca muzica e o pastila care amorteste partea aceea din creier si din suflet care simte durerea si, desi durerea nu dispare, parca e mai usor de suportat; si ca are efectul marijuana trezind un pic subconstientul si transformand realitatea. Si cum nu oricine e capabil sa faca muzica si sa transmita o stare de spirit, ma gandesc la artistii care au putut si pot face asta si nu inteleg paradoxul prin care ei sunt capabili de o astfel de creatie, desi vietile lor sunt atat de imorale unori si faptele lor greu judecate de oameni. Sper ca Cel de Sus sa nu-i judece ca noi pe artisti, ci dupa dragostea pe care au sadit-o in sufletele semenilor lor.

Ma gandeam de dimineata ca de multe ori, retraind anumite momente din trecut parca te bucuri mai mult de ele atunci cand ti le amintesti decat atunci cand le-ai trait efectiv. O stare de spirit, o melodie, un miros, un gust sau orice altceva pot sa-ti trezeasca la un moment dat, pe neasteptate, amintiri frumoase (sau mai putin frumoase) si care schimba clipa prezenta aducand lumina si bucuria din acel moment. Am citit undeva ca la batranete, neputinciosi fiind, oamenii se hranesc cu clipele fumoase traite in tinerete. Asadar, cred ca, atat cat sta in puterea noastra, ar trebui sa facem fiecare clipa traita sa conteze si sa fie demna de amintirile noastre de mai tarziu. Sa fii recunoscator pentru ce ai primit in viata si sa primesti deranjul cu bucurie si cu zambetul pe buze, pentru ca in clipa urmatoare sa-l dai uitarii si sa ramana doar bucuria.

These Are The Days Of Our Lives
Songwriters: Brian Harold May;Freddie Mercury;John Deacon;Roger Taylor

Sometimes I get to feelin'
I was back in the old days long ago
When we were kids, when we were young
Things seemed so perfect you know?

The days were endless, we were crazy we were young
The sun was always shinin' we just lived for fun
Sometimes it seems like lately I just don't know
The rest of my life's been just a show

Those were the days of our lives
The bad things in life were so few
Those days are all gone now but one thing is true
When I look and I find, I still love you

You can't turn back the clock, you can't turn back the tide
Ain't that a shame?
I'd like to go back one time on a roller coaster ride
When life was just a game

No use sitting and thinkin' on what you did
When you can lay back and enjoy it through your kids
Sometimes it seems like lately I just don't know
Better sit back and go with the flow

'Cos these are the days of our lives
They've flown in the swiftness of time
These days are all gone now but some things remain
When I look and I find no change

Those were the days of our lives, yeah
The bad things in life were so few
Those days are all gone now but one thing's still true
When I look and I find, I still love you
I still love you

Si un video care imi place: Queen - One Year Of Love: http://www.youtube.com/watch?v=EgVlnvARvPM&NR=1&feature=endscreen

To remember...

Ma uit in jurul meu la mediul in care traiesc 9 ore pe zi si vad ca se cere punctualitate, actiune, minte clara, lupta, concurenta, relatii, incordare, etc si imi propun sa ma schimb ca sa merg si eu pe drumul acesta.  Fac eforturi, uneori imense ca sa fiu pe aceeasi lungime de unda cu cei din jurul meu. Dar nu e usor atunci cand in drumul tau dimineata iti iese un melc frumos langa o nuca mai mai sa calci pe el! Cum sa te gandesti ca o sa intarzii la munca si sa nu te opresti o secunda sa-l privesti si sa zambesti? Apoi fug catre statia de autobuz si ma urc aproape din mers, ma obisnuiesc repede cu mirosurile, calcatul pe picioare si imbulzeala, respir un pic intre autobuz si metrou, alte mirosuri si alta imbulzeala in metrou unde ma chinui sa deschid o carte, dar simt cum priviri mustratoare ma lovesc in ceafa si renunt! Las' ca poate o deschid la intoarcere! Ajung la birou, imi torn o cafea calda (imi place mirosul de cafea mai mult decat gustul sau) si imi propun sa intru in forta pe treaba mea. Suna telefonul. O prietena draga vrea sa stie ce mai facem si imi propune sa ne vedem in weekend cu copiii! Hm, abia astept. Doamne, nimic nu e intamplator! Copilul meu fredoneaza melodii de la Voltaj in ultima vreme, ii plac mult si m-a intrebat acum cateva zile:
- Mama, cum il cheama pe tipul care canta?
- Calin Goia
-Aha
peste doua zile:
- Mama, cum ziceai ca-l cheama pe tipul de la Voltaj?
- Calin Goia. De ce ma intrebi?
- Pai, mama, te rog, cauta-l tu pe internet sau unde stii tu si spune-i ca vreau sa ma intalnesc cu el sa ma invete si pe mine sa cant ca el!
Am ramas fara replica! Ii promit ca incerc sa-l duc la un concert de-al lor sa vad  ce iese!
Ii povestesc prietenei mele de acest lucru si imi spune: vezi ca o alta prietena de-a noastra e vecina la munca cu Calin Goia! Wow, ce mica e lumea atunci cand un copil isi doreste ceva! Poate se intampla vreo minune si chiar o sa-l intalnim pe Calin Goia! Asa s-a intamplat si cu fetita ei care si-a dorit sa-i intalneasca pe cei de la Mono Jacks, i-a intalnit si, mai mult, le-a trimis un desen, iar acum ei il pastreaza pe peretele camerei unde repeta. Deci totul e posibil in lumea copiilor!

Scriu cateva mail-uri si imi amintesc de un prieten de la un fost loc de munca ca scria frumos pe un blog candva. Il rog sa-mi retrimita link-ul catre blogul lui si recitesc postul care mi-a placut atat de mult pe vremuri. Imi place ideea de a pune o conversatie placuta pe blog: http://mihaidd.blogspot.ro/2010/03/memories.html

Continui munca, apar colegi, din nou aceleasi linii: unele drepte si incordate, altele frumoase fin desenate, altele te lovesc in fata, unele viu colorate, altele mai fade... Tin mortis sa raman pe drumul acesta, dar ma impiedic. Mai ales cand unii mai glumeti fac sotii pe seama mea si mai intind piciorul cand incerc sa sar... Mai cad pe branci, ma ridic, mai fac cativa pasi...

Ma consolez insa cand stiu ca pe lumea asta sunt atatea persoane minunate, cum ar fi Seba:  http://capracutreiiezi.blogspot.ro/2012/09/malls-secrets.html si bineinteles David care uita sa ajunga intre in clasa de dragul unei frunze!

Ma intorc rapid la treaba pentru ca timpul nu sta dupa mine....



 

Am invatat...

Am invatat ca atunci cand cineva se caracterizeaza in public folosind cuvinte de care nimeni nu ar fi prea mandru, adreseaza de fapt un mesaj de ajutor sau, in cel mai bun caz, e constient de cat de daunatoare este mandria si incearca sa-i minimizeze cat mai mult posibil importanta (dand in acest fel si un exemplu celorlalti). Dar de cele mai multe ori vad strigatul de ajutor decat exemplul. Ar mai fi si partea de scuza, dar despre aceasta chiar nu vreau sa vorbesc pentru ca vreau sa vad doar partea frumoasa a oamenilor atat cat e posibil.

Am invatat ca orice copil normal care isi iubeste in mod egal parintii doreste sa-i vada mereu impreuna si face tot posibilul ca ei sa fie fericiti. Copilul meu se transforma radical atunci cand ma vede trista si face tot ce stie el ca-mi face placere, doar ca sa ma faca fericita. Uneori e atat de subtil incat nu ma prind si atunci ma intreba: "mami, uite ce am facut, esti fericita?". Daca il intreb de ce a facut lucrul respectiv, inteleg ca nu isi dorea neaparat sa-l faca, dar cu siguranta l-a facut ca sa ma faca pe mine fericita. Invat de la copii ca in preajma lor trebuie sa fim fericiti. Nu sa ne prefacem ca suntem fericiti, ci sa fim cu adevarat fericiti, pentru ca ei simt minciuna. Si apoi, ce sens are sa minti in fata unui suflet curat ca sa il pacalesti? Mai fair ar fi, cred eu, daca nu poti sa invingi raul din tine sa fii asa cum esti tu decat sa incerci sa pari altcineva. Stiu ca multa lume se gandeste ca intr-adevar, sunt momente cand esti impresurat de necazuri si griji si nu poti fi fericit, deci ce-ai putea sa faci in momentul acela cand esti in preajma unui copil? Insa fericirea nu este totuna cu bucuria. Fericit poti sa fii si in suparare si chiar faptul ca ai un inger in preajma ta e un motiv real de fericire.

Am gasit un text mai vechi care imi place, asa ca-l salvez aici:

Do the things right. And let do it nice. I talk about all the things you do, not only those things you are forced to do so. Do the nice things now and share those things with others. Take care of your soul and of your body, of your health and of your state of mind. If everything is ok with you, then it is ok with everybody.

Think positive, always, always, always and have only true love. Then inspiration will come to you.

For a right thinking and clarity of mind you must have a solid foundation.  If only one brick in this foundation is not one of good quality, then the future wall may be at risk.

Try to understand others, believe in you and act. Don't let the time to solve all your problems.

Ancient Chinese proverb tell us:

o     I hear and I forget

o     I see and I remember

o     I do and I understand

 

Scoala mea!

Am inceput si noi, odata cu totii, scoala. Steluta mea si-a facut loc cu nerabdare printre copiii din curte si a ajuns rapid in fata acolo unde se adunasera cei de varsta lui. Dna invatatoare ii astepta zambind cu dragoste si s-a pregatit pentru aceasta zi cu atata grija de parca ar fi trebuit sa soseasca niste ingeri adevarati trimisi de Dumnezeu cu o misiune speciala pe pamant. Le-a vorbit cald si frumos, iar pasii dansei fermi i-a insotit catre sala de clasa. I-au urmat parintii care, ca si copiii, au intrat in scoala printr-o poarta magica desenata pe un carton mare si care se asmana cu poarta unui castel, dupa care au trecut pe sub un pod de flori facut de copiii mai mari din scoala. M-a impresionat aceasta primire, desi nu ma asteptam sa ma emotioneze ceva pentru ca participasem in zilele anterioare la pregatiri. Am cusut cateva penare pentru baietei si am ajutat la pregatirea clasei cu o zi inainte de inceperea scolii. Emotiile mele disparusera, dar m-au incercat totusi putin datorita primirii frumoase. Clasa era curata, cu bancute noi mici facute special pentru clasa pregatitoare, cu perdele curate frumos calcate de o mamica, cu flori proaspete de decor si aranjamentul specific Waldorf cu materiale asezate in valuri, obiecte de decor aduse din natura si lumanarele colorate. Cel mai mult mi-a placut desenul de pe tabla. Desenul acesta cu mingea de clestar tinuta in mana de un voinic, pe un drum ce duce la un castel avand deasupra capului un corb si in fata sa o mare cu o balena in ea, ilustreaza de fapt povestea cu care copiii si-au inceput scoala. Am fost norocosi, ca si parinti, sa luam si noi parte la aceasta ora si sa intram in atmosfera aceea de basm inconjurati de ingeri adevarati.

Ingerasul meu s-a intors acasa topaind si cantand "I love rock'n'roll". Singura lui dezamagire a fost ca nu a gasit in sala de clasa locul cu jucariile :). I-am explicat ca e baiat mare si ca la scoala nu sunt jucarii, insa si-a incercat totusi norocul soptindu-mi la ureche: "mami, poti sa vorbesti tu cu dna invatatoare si sa o intrebi daca pot sa aduc jucarii la scoala?" I-am spus ca nu, pentru ca nimeni nu vine cu jucarii la scoala, insa nu a renuntat: "... dar uite cum facem: eu iau o jucarie de acasa si o voi ascunde in vestiar." L-am dezarmat spunandu-i ca nu are nici vestiar.

Acasa insa, in camera lui, si-a adus toate jucariile care ii plac si se bucura de ele in timpul sau liber.
 

Din seria Niros Uscaen (continuare)

Am spus, ca sa nu pierd mesajele primite cu diverse ocazii de la un prieten vechi le voi nota aici. Sunt greoaie, dar mesajele sunt de buna credinta si din suflet.

24 Iulie 2012
Ne marginim la oceanul imposibilitatilor noastre, unii abrupti ca o reduta a rezistentei in fata provocarilor, altii lin, cu ris de inundare pana la aneantizare. Fiecare isi trimite cohortele curiozitatii sa se scalde in ape putin adanci si ne infatuam cu insignifianta secretului ascuns de ele, decretand etern posibil imposibilul. Cautatori in apele adanci, asanatorii sunt cei care fac din nisipul imposibilului insule ale posibilului in largul oceanului unde stau de veghe, ca in avanposturi, singuraticile genii, cavaleri sub steagul cauzei umanitatii, insa prezentu-i notifica in registrele urgentei, grav afectati de molima lumescului si ai carei germeni din familia pecuniarului au devenit tot mai imuni la penicilina mucegaiului uman, iar vamesii incornorati au blocat accesul gentamicinei DIVINE cu un aflux de surogate, adevarate sofisme la indemana mintilor a caror bezna n-a fost penetrata de lumina farului absolut.

15 August 2012
Izvorul e datul prin a carei curgere palpita viata, prezenta lui racoreste atat vanatul cat si vanatorul ce salasluiesc pe taramul sufletelor noastre caci noi insine suntem vanatorul cat si vanatul chiar daca aparent si iluzoriu vanam aproapele si dreptul lui egalitar.
Maria reprezinta izvorul tamaduirii unei lumi pervertite si pervertitoare, al carei dignostic maladiv, pervertirea, nu este genetic ci o mutatie insidioasa a individuatiei dinspre gloria abstracta catre una pragmatica, pecuniara, sustinuta de bastioanele egoismului ce au legiferat prin starea de necesitate Cezarul, forma absconsa a egocentrismului sau. Egoismul e microbul ce ne darama din interior constructia nativa a CREATORULUI bazata pe IUBIRE si doar iluminarea ne indruma catre cainta, poarta menita sa o deschidem benevol. AVE MARIA!

8 Septembrie 2012
Bolnavi de iubire, tanjim la oblojirea si la sarutul ei fara a ne gandi, cel putin, la chintesenta, la valoarea intrinseca a iubirii, iertarea, toleranta, cei doi piloni ai demersului caritabil, daca nu firesc, de a ne regasi ca si creatie divina, nu de a ne reinventa. Acest nucleu al iubirii e panaceul tuturor suferintelor noastre trupesti si sufletesti. Pierzand esentialul devenim hidosi in sinea noastra chiar daca ambalajul carnal ne lauda prezenta cu un "Made in Don Juan", iar statutul social ne impauneaza porumbelul sufletului expunandu-l firestei vanatori a celorlalti. Suntem consemnati intr-un dat istoric si doar iubirea e calea ce transcede granitele temporale, evadand din gratiile meschinariei, ipocriziei, ale nefirescului primordial, redevenind porumbelul alintat dintr-un firesc primordial. MARIA e dovada ca se poate. AVE MARIA!

Pantofii norocosi

 

Zilele trecute mi-am cumparat o pereche de pantofi care mi-au placut asa de mult ca nu m-am putut abtine sa nu-i pun in picioare pana acasa. Da’ ce sa vezi? M-au ranit atat de tare la un picior ca nu mai puteam merge si, cum era frumos afara (lumina de septembrie), nu am vrut nici sa ma urc in autobuz, deci mi-am facut curaj si am pornit-o pe jos. Pe la jumatatea drumului am renuntat si am decis sa-mi pun la loc sandalele. Asadar m-am asezat pe o bancuta ca sa fac schimbul. La capatul celalalt al bancii o batranica se chinuia tare sa manance o pruna. M-am uitat la ea oarecum amuzata, dar si cu mila. Avea fata senina, ochii de un albastru deschis spalacit, iar mainile si picioarele putin umflate. I-am dat vreo 70 de ani. Desi nu prea reusea sa se bucure de pruna ei, se amuza si ea de situatie. A inceput sa-mi vorbeasca:

-           Ma chinui sa mananc pruna asta si nu reusesc pentru ca are coaja tare si, Doamne, am cumparat ca o nebuna, ia uite cate am luat! Imi era pofta si acum nu pot sa le mananc! Nu am indraznit sa ma uit in plasa ei, insa i-am zimbit compatimind-o:

-          Va inteleg… Ea a continuat vesela:

-          Hm, va strang pantofii? Uite la mine (avea papuci in picioare), mi-am luat si eu pantofi de merg desculta!

-          Dar de ce? Ce au pantofii, va bat?

-          Da, ma strang. Cand i-am luat am probat doar unul cu piciorul care nu era umflat si mi s-a parut ca vine bine. Cand am incercat sa merg cu ei nu am mai putut pentru ca, uite, sunt operata si am picioarele umflate.

-          Imi pare rau…

-          Eh maica, ce sa mai zic si eu la varsta mea. Voi tineretul… si s-a oprit din vorba.

-          Da’ cati ani aveti?

-          95!

-          …!!! Pai multi inainte… Aveti copii? (ma gandeam ca la varsta ei si cu problemele sale ar fi fost normal ca unul din copiii ei sa o ajute sa-si aleaga o pereche de pantofi calumea).

-          Da, am, dar au si ei serviciu si nu au timp de mine. Ma descurc singura, uite-asa incet-incet.

-          Bine, aveti grija de dvs., o zi buna in continuare!

-          Drum bun maica, sa jungi cu bine acasa!

-          Multumesc la fel.

Am ajuns… si ma tot gandeam, cum o fi la 95 de ani? Mi s-a parut intreaga la minte, senina si puternica. Mi-a placut ca se amuza, nu se supara deloc pe neputinta ei si era prietenoasa. Si a primit 70 de ani de la mine, cu 25 mai putin decat avea. Asta da compliment!
Mi-am amintit de batrana din Joe Black, nu pot sa uit vocea aceea sfarsita, dar foarte foarte calda si impacata. Daca nu era faza aceea in film nu mi-ar fi placut niciodata de Brad Pitt.
Cred ca e mare lucru sa fii impacat cu tine la batranete!