Copilutul este la tara la bunici si vorbesc cu el la telefon. Mi-e dor sa-i aud vocea, asa ca-l intreb diverse desi el nu e mare fan telefon si de cele mai multe ori imi raspunde cu da si nu si "pa mami, hai ca ma plictisesti". De la bunica aflu totusi ce a mai facut, ce a mancat, cu cine s-a jucat, etc. Aflu ca i-a pedepsit pe bunici sa manance supa din bolurile de salata in ciuda impotrivirii lor pentru ca sa termine si el odata primul :). Mai aflu ca, in dorinta de a nu schimba nimeni canalul de la televizor de pe desene pe stiri, probabil pentru ca prinde foarte rar televizor, a scos o baterie de la telecomanda si a ascuns-o intre lenjeriile din dulap. Nah, ia tataie telecomanda si mai schimba canalul daca poti!
Cand am ajuns la el la tara, primul lucru pe care l-a facut a fost sa ma ia de mana si sa-mi arate o surpriza: in spatele casei, langa drum, construise un cuib mare din paie in care pusese si cateva pietre (adica ouale). Din pacate, nu si-a dat seama ca dedesupt e cenusa si cand s-a asezat sa cloceasca a reusit sa stranga destula cenusa in lenjerie astfel ca funduletul lui arata ca unul de maimutica: rosu si iritat. Nu stiu cine se astepta el sa vina acolo sa cloceasca, dar cred ca in mintea lui a fost altceva: ca daca va construi acel cuib, se va aseza in el catelusa noastra pentru a fata alti catei pentru ca puii ei mici tocmai fusesera furati de o vulpe. Copilul a fost foarte trist din cauza cateilor, mai ales ca unul era alb cu pete negre si el ii spunea "Dalmatianul" si tare si-ar mai fi dorit un caine "dalmatian".
Zilele trecute, fara legatura cu ceva, mi-a spus: "mami, daca esti bun esti destept". Cred ca fraza aceasta i-am sugerat-o eu candva in drum spre gradi intr-o discutie mai altfel, desi nu asta a fost ceea ce am vrut sa transmit. Realizez ca trebuie sa am mare grija ce vorbesc in preajma lui din cel putin doua motive: primul este ca acum e in perioada cand acumuleaza si nu uita nimic, iar al doilea e ca trebuie sa am grija sa nu educ copilul in spiritul mercantil cum ca e obligatoriu daca dai ceva bun, in schimb sa primesti ceva tot bun; astfel asteptarile lui vor fi de multe ori inselate.
Acum stiu ca orice copil invata din exemplul viu de langa el. Eu (noi) suntem modele de viata. Citeam ca "daca eu manifest bunatate si intelegere si copilul vede ca e bine, ingerul sau va imbratisa cu entuziasm imitativ aceste aspecte pozitive, caci in sufletul copilului exista o afinitate fata de ceea ce reprezinta in lume binele si aceasta afinitate nu poate fi dobandita prin educatie" (Henning Kohler - Despre copiii anxiosi, tristi si nelinistiti).
Altadata imi tot repeta: "vorbesti urat te faci urat, vorbesti frumos, te faci frumos!". E o mustrare pentru mine cand ma aude ca mai scap cate o vorba de mustrare la adresa cuiva! Doamne ce parinte sunt!!! Pe asta nu stiu de unde o stie, probabil a dedus-o sau poate o fi auzit-o undeva candva...
Recunosc deci ca si eu invat de la copil si ca oricat de mari am fi, tot mai avem de invatat! Ceea ce simt (si am spus-o de multe ori si uite ca ma repet) este faptul ca el a venit pe lume ca sa ma salveze.
Asadar, mi-am propus doua lucruri: unul e sa ma port frumos mereu, dar mai ales in preajma copilului si al doilea e sa distrug ideile mercantile din capul meu sau macar ca sa nu i le mai transmit lui. E greu totusi pentru ca daca ceva e adanc ascuns in suflet, razbate pana la suprafata si pana la urma tot se vede. Solutia ar fi sa nu ma mint vreodata. Asadar, adevarul e calea ... si viata! Caci daca nu ma mint pe mine nu am cum sa-i mint nici pe cei din jur.
