Copilul a primit de la o prietena niste bilute micute care, dupa ce sunt puse in apa, se fac destul de mari. E mare distractie pe aceasta tema si crede ca fiecare biluta e copilul lui. Vorbeste cu ele, le mangaie si le lasa sa alerge prin casa. Am descoperit asta cand am gasit o gelatina uda pe ciorapi si l-am rugat sa-si tina copiii acasa ca sa nu-i distrugem calcand pe vreunul.
Copiii au stat in galetusa lor, dar la un moment dat aceasta s-a rasturnat si au inceput sa se insire prin baie care incotro. Mi-am spus ca trebuie sa-i respect copiii copilului asa ca m-am apucat sa-i adun de pe jos, insa unul dintre ei era rupt in doua. I-am propus sa-l aruncam si sa-i pastram doar pe cei intregi, dar el nu a fost de acord. "De ce?" l-am intrebat. "Pentru ca traieste! Si ca sa vada si ceilalti ca se poate sa fii si asa!"
Am ramas inca odata fara grai!
Dupa mai bine de o luna: "Mama, nu ma vreau sa stau cu M. in banca! Imi strica lucrul pe care il fac si tipa! D'aia nu mai aud cu o ureche." Nu-l cred ca M il deranjeaza, dar il cred ca nu-i place de el." M este un copil cu probleme. Ii explic ca e si el o fiinta si ca doamna invatatoare l-a pus cu el in banca tocmai pentru ca el e cel mai puternic si e probabil, singurul care ar rezista langa M mai mult timp. Il rog sa nu se mai planga si sa-l priveasca ca pe o fiinta care merita iubita. Ii amintesc de povestea cu copiii lui si cu cel pe care nu m-a lasat sa-l arunc. Nu-si mai aminteste, dar renunta la a mai cere ceva.
