Un brad nou!

 

Simt tot mai mult nevoia sa tac. Si asta mi se intampla de ceva timp, de aproape un an sau poate mai bine… Nu pot sa mai emit "filosofii" asa cum o faceam in tinerete cand scriam pe unde apucam: pe carnetele, pe biletele, prin agendute etc. Acum regasesc unele din acele ganduri ale mele ratacite printre obiecte vechi si prin timp si-mi spun: ce pacat ca nu am avut grija de ele ca sa le recitesc peste ani! Si asa s-a intamplat si cu celelalte ganduri ale mele: nu am avut grija de ele, m-am lasat in voia sortii cu credinta ca mie imi va fi bine oricand si oricum. Nu mi-am facut un plan pentru viata, nu am visat sa devin ceva sau cineva, am ales drumul pe loc, in general in ultima secunda, la inceput sub influenta celor pe care ii iubeam, mai tarziu sub influenta fricii si in ultimul timp sub influenta simturilor mele. Dintre toate, cel mai usor a fost sa aleg cu inima. Alegand in acest fel, lucrurile s-au desfasurat cu mai multa usurinta, s-au completat unele pe altele, s-au transformat pentru a deveni ceea ce trebuiau sa fie. E minunat! Dar nu au fost rele nici alegerile facute de frica. Am cateva temeri in viata ca niste fobii: sunt cateva situatii in care nu vreau nicidecum sa fiu, in care eu nu mai sunt eu, cand ma pierd si nu ma regasesc si, pentru a evita acele situatii, trebuie sa o iau pe un alt drum. Cel mai bun lucru, facand aceste alegeri, a fost sa descopar cata putere pot sa am atunci cand mi-e frica, in ce om pot sa ma transform si cum nimic nu ma mai poate opri. Descopar alta fiinta in mine despre care nici nu stiam ca exista. Dar urasc sa fac alegeri de frica! Pentru ca aceasta te schimonoseste si se vede. Atunci am si pierdut foarte mult!

Si pentru ca nu mai simt nevoia sa-mi exprim filosofiile si vorbesc numai despre intamplari obisnuite in ideea de a nu le da uitarii, ma simt ca un suflet mort. Pentru ca atunci cand emiti filosofii, o faci in urma unei stari de spirit care te scoate din monoton, iar eu nu mai reusesc sa ies din monoton. Recunosc ca mi-am dorit (mai mult inconstient) sa ajung aici, stiam ca trebuie sa vina si o perioada din aceasta: ca sa renasti, trebuie mai intai sa mori. Iar eu ajunsesem intro viata care nu-mi placea si mi-am dorit s-o schimb. Acum imi doresc sa renasc.

Sper doar ca in spiritul Craciunului (nasterea pruncului sfant) si cu bucuria ca o noua fiinta s-a cuibarit in mine, ma voi trezi din amorteala aceasta si ma voi trezi intro zi la viata aceea pe care mi-o doresc, in care eu sunt eu. Si cand se va intampla, as vrea sa fie primavara afara pentru ca imi place bucuria, lumina, caldura soarelui,  frumusetea!

Azi am primit un cadou, de la o fata necunoscuta. Sa fie un semn?  Aseara am facut bradutul de Craciun, iar Dav mi-a zis:
-          Sigur vom gasi sub el ceva maine dimineata!
-          Mami, mosul nu vine in fiecare zi si nu obligatoriu cand se face bradul. Dar el mi-a raspuns sigur de el, convins de adevar:
-          Ba da!
Asa ca m-am hotarat sa nu-l dezamgaesc si sa gaseasca in fiecare dimineata pana la Craciun un dar mic ascuns pe acolo. A fost prea convingator cand a zis “ba da” si chiar a atarnat o punga de clanta usii pentru ca sa-l poata auzi pe mos cand intra:
-          Cand va apasa pe clanta, punga va cadea si eu ma voi trezi.  Era sa lesin cand am vazut ca atarnase exat o punga cu cadouri de sticla si ceramica!
- Si ce-o sa faci daca-l prinzi pe mos?
- Nu stiu!
- Eu cred ca vrei sa-i furi sacul!
Poate ca ar trebui sa ma gandesc si eu la o solutie din aceasta care sa ma poata trezi. Dar nu am nicio idee acum!