In egoismul meu, am crezut ca daca iti povestesc tot ce stiu si voi primi o imbratisare voi rezolva toate problemele mele. Cum de nu L-am chemat pe Hristos in ajutorul meu atunci?
Am crezut ca te iubesc si de aceea am vrut sa fac acest lucru, apoi, privindu-mi emotiile am aflat ca era furie si gelozie. Da, furie pentru ca nu ma intelegi (desi nu aveam nimic sa iti spun, ce ai fi putut vedea intro inima goala?) si gelozie pentru ca ai putea sa imbratisezi pe altcineva (de parca doar eu eram pe pamant!).
Da-mi Doamne putere! Daca imi dai putere da-mi Doamne si intelepciune. Daca imi dai si intelepciune da-mi Doamne curaj. Daca imi dai si curaj, da-mi Doamne IUBIRE. Tu esti toate acestea si mai mult decat atat. Deci Te vreau pe Tine Doamne.
Am cazut si m-am gandit ca nu ma mai iubesti si asteptam sfarsitul meu. Si mi l-ai aratat de vreo trei ori apoi l-ai departat de la mine. Si am zis: "Si daca Dumnezeu chiar ma iubeste? Da, daca chiar e adevarat? Si inima mea s-a umplut de bucurie! Si daca El are treaba cu mine aici? Daca eu sunt importanta pentru El? Nu, nu poate fi asa, aceasta e mandrie! Si daca e asa?". Apoi m-am intrebat: ce pot eu sa fac? Eu, cum pot eu sa-I arat si eu iubirea mea? Si atunci am vazut o poza cu un om urcand un deal cu o cruce in spate si am inteles raspunsul: sa-I port crucea! Sa o accept si sa o port. Ce nu purtam noi, poarta El, da, El, Iisus Hristos! Cand am refuzat o cruce grea, El a purtat-o! Ce-I facem noi in fiecare zi? Ce zice Maica lui? Halal iubita!
Parintele Mihail: Dumnezeu stie unde cade si un fir de par, tu poate nu stii.
Scriu si privirea imi cade pe piept. Eu un fir de par!
