Antenuta

Baita de seara este, mai de fiecare data, momentul confesiunilor. Atunci povestim ceea ce nu se poate povesti oricum si oricand si atunci ne si place sa cantam de ne-aud, cred, si vecinii din blocul de vis-à-vis.
In seara respectiva insa "Piu" era un pic suparat, dar am crezut ca poate e doar oboseala, insa el nu a rezistat si a inceput sa planga cu lacrimi de crocodil:

- Mami, azi la scoala copiii au avut suflet rau.
- Toti? Si de ce spui asta?
- Nu toti...
- Ce s-a intamplat?
- X*** mi-a omorat melcul!
- Ce melc?
- Melcusorul meu. Am gasit in gradina un pui de melc si l-am luat cu mine in clasa, iar ea mi l-a luat, i-a smuls casuta, l-a strivit sub picioare si l-a omorat!
- Imi pare rau mami, dar nu fii trist, poate nu a murit.
- Ba da, pentru ca nu are cum sa traiasca fara casa!
- Nu gandi asa dragul meu, Dumnezeu are grija de toate fiintele si poate l-a salvat si pe el, poate e fericit in iarba acum! Poate ca el traieste si fara casa!
Nu stia ce sa creada. Intre timp ne-am imbracat si am mers in camera lui. Cautam cartea de povesti si el s-a dus la fereastra.
- Mami, poate ca sufletul lui e acolo sus acum...
- Poate mami, gandeste-te ca acolo e frumos si e mai aproape de Dumnezeu, iar daca tu l-ai iubit atat de mult fii sigur ca el e fericit acolo. Dar poate traieste, cine stie? Hai sa citim o poveste!
Cuvintele mele au trecut ca vantul pe langa el. S-a suit in pat, statea turceste si a inceput din nou sa-l jeleasca.
- Tu nu intelegi, era prietenul meu cel mai bun!
- Mami esti obosit, vorbim maine!
- ... si a mers pe degetul meu. Il chema Antenuta! Era si el un copil, daca il asteapta mama lui acasa? Nu pot sa cred ca l-a omorat!
- Of mami, imi pare rau! Te rog nu fii suparat pe colega ta, nu si-a dat seama ce face. Poate ai suparat-o cu ceva si a vrut sa se razbune pe tine.
- Nu am suparat-o cu nimic! Sa stii ca ma doare inima.
Simteam ca lesin, voiam sa incheiem discutia, dar nu ma puteam ridica de pe covor sa ies, iar el nu inceta sa se jeleasca. A intrat tatal sau pe usa si a iesit la fel de repede cum a intrat.
I-am promis ca voi merge a doua zi la scoala cu el si am sa vorbesc cu doamna invatatoare despre acest subiect. Din pacate a doua zi am ajuns foarte tarziu la scoala si nu am vrut sa mai deranjez ora.
Seara mi-am primit reprosuri ca nu m-am tinut de promisiune, i-am explicat ca nu aveam cum si i-am spus ca daca l-a iubit cu adevarat pe Antenuta sa fie curajos si sa vorbeasca el cu doamna. Nu sa dea nume, doar sa o roage sa vorbeasca cu copii ca trebuie sa ne purtam frumos cu animalele si cu toate fiintele din jurul nostru.
Nu a avut curaj si a insistat sa merg eu cu el. M-am sfatuit cu dna psiholog si cu o mamica a carei fetita jelise cot la cot cu D. melcusorul si ambele m-au incurajat sa merg sa discut problema.
Dna invatatoare a fost foarte intelegatoare si mi-a respectat dorinta de a nu da nume.
Seara, am auzit un cantecel prin casa "sa va purtati frumos cu animalele, sa nu omorati melcii..." si am aflat ca-l stie de la scoala!
Mai mult, domnul de religie le-a spus o poveste a carei concluzie era: cum te porti cu animalele asa se poarta si ele cu tine. Nu am reusit sa aflu povestea, dar am inteles concluzia. Am intarit si eu spusele lui zicand: si cu oamenii e la fel!

Strada

Intr-o seara, cand inca mai era ceva lumina de zi, trec cu masina pe o strada apropiata si vad, la capatul unei treceri de pietoni, un om ce strajuia o cruce langa care ardeau lumanari si erau flori proaspete. Ma trece un fior si merg mai departe incercand sa nu ma gandesc cine a disparut acolo. Ma intorc dupa ceva timp cand era deja intuneric si-l vad pe acelasi om, stand nemiscat, la capatul celalalt al trecerii. Nu voia sa traverseze, statea doar acolo ca o statuie si privea crucea de vis-à-vis. L-am vazut de departe si l-am privit dupa ce am trecut: nu se misca de acolo. Imi spun ca acolo trebuie sa fi disparut cineva care ii era drag, dar nu am inteles de ce statea pe partea celalta a drumului de data aceasta. Poate voia sa plece, dar nu putea.
Peste doua zile intamplarea face sa trec din nou pe acolo de dimineata. Acelasi om strajuia crucea, lumarile erau aprinse, flori proaspete... Ma doare sufletul deja cand ma gandesc ca sigur ii lipseste tare mult persoana aceea din moment ce petrece atat de mult timp acolo. Mi se pare imposibil sa cred ca e doar o coincidenta prezenta lui acolo chiar in secundele cand eu treceam pe acolo. O fi vre-un inger?
Ajung acasa seara si vreau sa ma imbat cu mirosul de tei, insa nu mai am putere sa merg in parc asa ca deschid fereastra de la balcon si scot capul pe fereastra, insetata de miros de tei. Ceva se simte, e tei amestecat cu aerul poluat al orasului si e cald. Vis-à-vis, o gasca de tigani se bucura de o bucata de ciment stand pe scari, cantand si mimand un dans. Vorbesc tare, rad, un copil mic plange si trece din brate in brate. Nu au inhibitii si sunt insetati de aer si ei ca noi toti.
Ma gandesc ca e o mare binecuvantare sa fim in viata sanatosi si sa simtim miros de flori, sa ne bucuram de viata si imi doresc in acelasi timp ca sufletele celor plecati de langa noi sa poata sa coboare din cand in cand pe pamant si sa miroasa florile sau sa guste fructele. Macar cand infloresc teii sau cand se coc ciresele.

Insingurare

Incerc sa-mi imaginez universul, insa reusesc cu greu sa vad cateva imagini clare pentru ca mintea mea nu poate pricepe ceea ce este enorm in comparatie cu noi si cu dimensiunile cu care suntem obisnuiti. Pe masura ce ma gandesc mai mult realizez ca sunt un punct infim in acest univers atat cat pot sa mi-l imaginez si mi se face frica, insa mai prind curaj gandindu-ma ca totusi el functioneaza ca un ceas si ca Dumnezeu are planul Lui.
Chiar daca ne miscam si suntem conectati intre noi ca suflete, iar vizual suntem impreuna alaturi unii de altii, ne iubim, ne imbratisam, ne consolam, ne dusmanim, interactionam etc., in parte, fiecare e singur, fiecare e altfel, fiecare eu e unic intr-un loc anume, in raportul sau cu universul.
Mi-am imaginat cum ar fi o calatorie in spatiu, unde urechile noastre nu pot percepe zgomotul de fond al universului, unde poti sa percepi doar linistea, o liniste totala, unde nu sunt oameni, unde nu e nimeni, nici macar un suflet,  deci esti singur singurel si nu auzi nimic. Singur intr-o naveta spatiala, privind Pamantul. Cred ca este ceva de o frumusete uluitoare, dar infricosator din calea-afara. Si mi-am spus in acel moment: Doamne cat de mult pretuiesc galagia de pe pamant (da, si pe aceea pe care ma supar in fiecare zi cand trece tramvaiul pe sub fereastra mea si provocata de masinile ce trec pe bulevard si nu se opresc niciodata, nici zi si nici noapte), cat de mult pretuiesc sufletele care ma inconjoara, chiar si un vierme mic cu toate ca nu vorbeste si nu face zgomote, macar se misca si poate fi atins, cat de mult pretuiesc tot: lumina, viata, fiintele, lucrurile, tot!
Ma gandesc ce ar simti un ateu acolo sus in singuratate! Cred ca atunci si-ar dori din tot sufletul sa existe Dumnezeu sau poate ca atunci ar realiza ca exista.
Daca de acolo de sus putand sa privesti Pamantul si putand sa iti auzi vocea si sa iti simti corpul si, de atata liniste si singuratate, tot ti s-ar parea infricosator, ma intreb ce trebuie sa invatam sau sa simtim in viata aceasta pentru a nu ne teme de lumea de dincolo unde nu te mai poti auzi vorbind, unde nu-ti mai poti simti corpul, unde e doar spiritual tau?
Trebuie sa fie de ajuns aceeasi credinta ca totul fuctioneaza si dincolo de lumea materiala asa cum universul intreg functioneaza dincolo de noi.
Si mai am o imagine: cum ca lumea fizica micro si macro sunt la fel, ca sunt una in alta conform perceptiilor noastre. Ca noi suntem parte dintr-un univers care functioneaza alaturi de multe alte universuri si ca in noi se desfasoara, la fel, alte multe universuri.

Din alta lume...

Am citit un interviu care mi-a plouat atat de multa roua in sufletul meu uscat incat vreau sa-l recitesc si sa-l recitesc si sa-l recitesc... Nu in speranta ca va rasari vreo floare de acolo ci pentru ca, asa cum intervievatul spune, "stiu ca nu stiu" si pentru ca-mi reaminteste ca tot ce trebuie sa fac e sa ma rog. Da, chiar cred ca usa te descopera pe tine!
Si nu e vorba doar de statutul de actor ci de noi toti, actorii din vietile noastre.

http://mihneamaruta.ro/2013/06/11/interviu-cristi-puiu-nu-tu-descoperi-usa-usa-te-descopera-pe-tine-tu-poti-doar-sa-te-rogi/

"Eu mă uit la lucruri şi-mi pun nişte întrebări, şi-am ajuns la nişte răspunsuri care, cu siguranţă, sunt provizorii, pentru că se află în relaţie directă cu ceea ce ştiu până în momentul ăsta. Şi vorbesc strict despre drumul pe care l-am făcut eu, nu vorbesc despre cărţi…"

"De-asta mi-a plăcut când am găsit într-un interviu al lui David Bohm enunţul care spune că percepţia este o extensie a gândirii şi că, de fapt, capcana gândirii o reprezintă gândurile deja fabricate, că alea se transformă în nişte filtre care te împiedică să vezi lumea. În faţa ta se petrec nişte fenomene, tu nu reuşeşti să le pui în nici o cutie, şi-o să cauţi întotdeauna o cutie în care să le pui."

Predestinare

Predestinare: as vrea sa cred ca nu exista! Uneori lucrurile se intampla intr-un fel pe care simti ca nu-l poti controla ca si cum ar fi un plan si, orice ai face tu, tot acolo se ajunge. Atunci dam vina pe predestinare. Oare nu putem interveni deloc in desfasurarea acestui plan?  Nu trebuie sa ne bazam pe puterile noastre ci pe ale lui Dumnezeu acceptand umilita si renuntarea de sine, caci nu degeaba a venit Hristos pe pamant.
Cred ca exista doua feluri de forte in universuri: bune si rele, iar ceea ce simtim noi ca un plan e de fapt lupta dintre acestea. Acum dam de necaz si cautam solutii, apoi parca se vede o lumina  si iar sperantele se destrama si alte ziduri se darama si tot asa. E o lupta in care noi mereu avem de ales cui sa dam apa: lui Praslea sau zmeului. Si pentru ca ne convine ce ne promite cand unul cand altul, ii hranim pe amandoi, dar in final doar unul invinge, caci lupta e pe viata si pe moarte.

Libertate

Romani 8, 29 - 30: "Caci pe cei pe care i-a cunoscut mai inainte, mai inainte i-a si hotarat sa fie asemenea chipului Fiului Sau … Iar pe care i-a hotarat mai inainte, pe acestia i-a si chemat; si pe care i-a chemat, pe acestia i-a si indreptat; iar pe care i-a indreptat, pe acestia i-a si marit".

Parintele Nicolae Steinhardt spune ca alesii sunt o minoritate, o turma mica si sunt chemati sa implineasca si au vocatia de a implini planurile tainice ale lui Dumnezeu. Dar restul nu-i marfa sortita si predata la domiciliu diavolului, ci suflete lasate in deplina libertate prin care isi pot agonisi fericirea sau suferinta.