Ai incredere!

Ai incredere!

E mesajul care-mi vine in ultimele zile din toate partile. Atunci ce pot eu sa fac? Sa n-am? Am incredere!
Aseara am adormind citind urmatoarele: Iisus Hristos e un Domn! El cand da nu da cu jumatati de masura, nu da un banut, o faramitura, El da totul. Nu-i place contabilitatea si nu-i plac socotelile la fel ca in parabola lucratorilor la vie: si celor din ceasul intai, ca si celor din ceasul al doisprezecelea, le da aceeasi plata.  Faptele noastre se cunosc a fi crestinesti  sau nu dupa scandalul pe care il produc  in comunitatea afectata. Un crestin adevarat produce scandal, nu se sfieste sa supere si sa deranje, sa incalce regulile scrise, cand fapta lui e menita sa ajute un semen sau sa trezeasca teama cea buna in suflete!  La fel ca Hristos care a vindecat in templu in zi de sabat infuriindu-i pe fariseii care puneau deasupra dragostei de semeni  litera legii. Si la fel e si in povestioara cu Sfantul Nicolae care a intarziat la intalnirea cu Dumnezeu si a ajuns murdar din cauza ca se oprise sa-l ajute pe un semen sa scoata caruta din groapa cu noroi spre deosebire de Sfantul Cassidian care, constiincios, s-a grabit sa ajunga la timp si cu hainele curate la intalnirea cu Dumnezeu. Amandoi au procedat bine, dar Domnul l-a placut mai mult pe Sfantul Nicolae pentru ca nu si-a lasat semenul la nevoie.

M-am impact cu gandul ca orice se va intampla, de la Dumnezeu vine, deci chiar daca nu vad eu binele in ceea ce mi se intampla, cu siguranta e cel mai bun lucru care mi se putea intampla. Stiu ca asa e pentru ca Dumnezeu nu doreste pierderea niciunui suflet, dimpotriva nu numai ca doreste salvarea celor pierduti, ba Hristos alearga in intampinarea lor, cu bratele deschise, ii iarta si ii primeste la El, bate la usa, ne vrea pe toti langa el.

 Il iubesc pe Hristos pentru ca e dragoste, libertate, e  bun si  e bland - rareori se manie si atunci pe buna dreptate ca atunci cand templul a fost  transformat in targ; pentru ca e milos – ii vindeca pe bolnavi si ii iubeste pe cei milostivi la randul lui (bunul samarinean); pentru ca e darnic si da din plin - le da de mancare celor 5000 de oameni si mai si ramane din ea; pentru ca ii place sa petereaca printre oameni si e modest -  sta la masa cu oricine: vamesi, leprosi, pacatosi, transforma apa in vin si, desi e rege, s-a nascut intro familie modesta, a trait printre oameni de spita joasa, a predicat descult si a fost rastignit intre talhari; pentru ca e un Domn – el da din plin cand daruieste, da regeste si da oricui; Il iubesc pentru ca temelia pe care s-a cladit crestinismul este paradoxul: Dumnezeu s-a aratat in om si, desi rege, Hristos s-a nascut si a trait in conditii modeste; Iov;  primul care a ajuns in rai a fost un talhar;

“Ai incredere!” asa mi-a zis L. cand m-a sunat de ziua mea in timp ce eu ma plimbam plina de emotii pentru Pic de Roua pe holurile spitalului. Din acel moment am simtit ca ma acopera un clopot invizibil, cu ziduri imposibil de patruns de orice gand negativ. Era ca si cum as deschide ochii si as vedea mana divina acoperindu-ma, desi stiam in adancul sufletului meu ca asa este.  Indoiala venise, ca  la orice pacatos veritabil, din gandul ca poate Dumnezeu vrea sa ma pedepseasca. Ma gandesc uneori, ca Dumnezeu ar putea sa mai fie si drept, nu numai bun si numai Domn! Hulesc deci in gandul meu si ma tem de pedeapsa, dar insist sa cred ca El nu e drept, ci ca El e un Domn si e tare bun! Caci e dragoste, libertate si adevar si El stie ca eu iubesc cu adevarat libertatea!

Cuvinte de folos

Am gasit ieri pe internet aceste doua scrisori de mai jos si  mi-au placut prea mult ca sa ma pot abtine sa nu le salvez si eu aici.

Cuvinte de folos

Arhiva

Nicolae Steinhardt către Virgil Ierunca - "Dumnezeu in care spui că nu crezi..."

Bucureşti, 30. XI. 1970

Dragul meu,

Creştinismul este greu pentru că are la temelia lui paradoxul şi absurdul. Invăţăturile lui Hristos sunt surprinzătoare şi neaşteptate. Ceea ce se cere creştinului este foarte asemănător cu ceea ce se cere trapezistului: o echilibristică periculoasă la înălţime ameţitoare, fără plasă; nu-i de mirare că mulţi se prăbuşesc ori, pur şi simplu, refuză să se urce. Oamenii, în general, sunt ostili creştinismului şi tind  din toată inima înspre Vechiul Testament.

Intr-o recentă predică la biserica unde merg de obicei, preotul ne arăta de ce îndeobşte creştinii se feresc de Evanghelie şi se simt mai în siguranţă, mai acasă în Vechiul Testament. Pentru că aci Dumnezeu e drept, necruţător, răzbunător, sever; omul mijlociu, de ispravă, e şi el drept, cinstit, aspru, neiertător, răzbunător, rece.

Hristos, însă, e cu totul altfel şi nu poate decît să-l uluiască pe omul mijlociu. Hristos e gata să ierte, să şteargă totul cu buretele pentru o vorbuliţă rostită cu drag (şi omul mijlociu pentru care contabilitatea e culmea sfinţeniei tresare indignat în faţa acestui fapt), [îi] iubeşte mai ales pe păcătoşi (nu păcatul în sine, dar pe păcătoşi da), e oricînd dispus să înmulţească băutura şi bucatele (ceea ce e un scandal pentru omul mijlociu, foarte lacom, dar pornit să confunde religia cu ascetismul sever) şi toată vremea îi dă numai cu dragostea, în înţeles de "charity, of course" dar care, nu-i mai puţin adevărat, rămîne un cuvînt suspect.

Cele arătate de preotul meu coincid perfect cu ceea ce îmi scrie Toma în ultima lui scrisoare de la Ottawa. Toma, aristotelician, tomist şi realist ce se află, pune şi el accentul pe înmulţirea vinului şi pîinilor şi susţine că Hristos binecuvîntează, nu sărăcia sterilă, pustiul, stepele, întinderile nesfîrşite, ci, dimpotrivă, bogăţia, proliferarea: şi spirituală, şi materială. Lauda cu dinadins a sărăciei o numeşte bogumilică, iar pustiul zice că e locul în care diavolul L-a ispitit pe Domnul. Ştiindu-mă eu însumi niţel bogumilic, am cetit cu atenţie cele scrise de Toma. II y a quelque chose de vrai la-dedans? Dar ceea ce mai ales vreau să accentuez este că noi avem severitatea neînduplecată a Vechiului Testament adînc înfiptă în noi.

Nouă nu ne vine a crede că Dumnezeu poate să fie atît de bun, încît să ierte atît de lesne! Ba să şi alerge întru întîmpinarea păcătosului, ca tatăl fiului risipitor; ba să-l şi îmbrăţişeze mai înainte ca acesta să se fi curăţat; ba să-l şi ospăteze peste măsură. Asta ne irită pe noi, asta supără calculata noastră micime, înverşunata şi contabila noastră dreptate, oroarea noastră de risipă vasul de alabastru spart, mirul care valora cît întreţinerea a trei sute de săraci. Scena aceasta cred că-i cea mai revelatoare am ascultat prea frumosul disc pe trei voci pus de Cornel Chiriac [4] la sfîrşitul orei lui de muzică pop: tot ce-i mai drept, mai îndărătnic, mai orgolios, mai moralist, mai righteous [5] în noi e scandalizat de risipa femeii păcătoase, aprobată de Hristos. Ah, cît de aproape ne simţim de Iuda! Sacrificiul, cît de insolent şi de necugetat ni se pare!

Copleşit, acrit, chinuit şi eu adeseori de urîtele mele gînduri, ajung să mă urăsc din tot sufletul. îmi dau însă acum seama cît de puţin creştinească e purtarea mea, cît sunt încă vai! de stăpînit de moralismul protestant, de iudaismul contabil. Trebuie să ajung, trebuie să ajungem să pricepem că deşi este bine să fim severi cu noi înşine şi îngăduitori cu alţii, într-un anume fel şi cu noi înşine trebuie să fim cum îmi spunea un preot catolic pe cînd mă aflam în provincie oarecum îngăduitori, adică încrezători în scandaloasa, paradoxala, incredibila putere de iertare şi dragoste a lui Hristos. Poate că problema nu s-a schimbat în esenţele ei după două mii de ani şi că şi azi, ca şi atunci, lucrul cel mai greu este să-l ucidem pe fariseul din noi. Poate că distanţa cea mai anevoie de străbătut este mica distanţă de la Ierusalim la Betania.[6]

4. Comei Chiriac, critic muzical, specializat în jazz. A fost împuşcat pe stradă în Germania în anii 70.
5. în traducere: virtuos. (în JF, 320: justificat.)
6. Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii (Ioan 11, 18). Betania era satul Măriei, al Martei şi al lui Lazăr, cel înviat din morţi.


Bucureşti, 21. XII. 1970

Dragul meu,

[...] Cît de mult mă doare cînd îmi spui că vezi în mine un creştin! Numai creştin nu cred să fiu! Singura mea consolare este de a vedea pretutindeni şi mereu cît de înfiorător de greu este să ne însuşim măcar elementele creştinismului. Ori cădem uşor în păcatul de angelism, ori ne paşte moralismul puritan şi la pruderie [8]; ori ajungem la ororile satanismului, ori ne înţepenim în datine  de nu în superstiţii; ori reducem creştinismul la nişte biete reguli şi la nişte greu îndurate abţineri Cît e de greu!

Ispita Vechiului Testament, de care-ţi vorbeam şi de care te plîngi şi tu, este desigur una din cele mai răspîndite şi mai chinuitoare. Ne urmăreşte neîncetat pe toţi. Dovedeşte şi ea cît de năpraznic este efortul ce ni se cere în vederea însuşirii creştinismului. Mă uit şi la tineretul occidental, dornic desigur de esenţe şi extaz, dispreţuitor de bunuri lumeşti cu aspiraţii creştine, aşadar. Ei, cum îşi însuşeşte acel creştinism pe care, indirect, inconştient, îl doreşte? Cum? Prin heroină şi haşiş. Vive la snouff[9] ori Worship the Pot! [10] Vor puritatea, le e silă de bani şi de mărfuri şi ajung la Thomas Leary!

Dincolo de toate aberaţiile şi divagaţiile, dincolo de angelism ori satanism, de moralism ori inochentism  căci şi hippies sunt un fel de inochentişti, stă, singură, şi străluceşte steaua fixă călăuzitoare: soluţia monahismului ortodox, dreapta socotinţă care-i totuna cu echilibrul romanesc. Numai acolo e scăparea.

Dreapta socotinţă este anti-prostie, este şi anti-logică (dacă logica e pură, absurdă), anti-inteligenţă (cînd e seacă, formală, choseite [11]); e, mai ales, anti-unilateralitate. Ea, mai presus de orice, fait sienne [12] formidabila rostire a lui Kierkegaard: Contrariul păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului e libertatea. O voi cita, rostirea aceasta, neobosit, pînă la moarte. Toate valorile, dreapta socotinţă le consideră relative; nici una, în ochii ei, nu e absolută. Nici una. Nici adevărul. Ea, toate valorile le supune singurului Adevăr, care e Hristos. Hristos nu este adevărat, ci este Adevărul. Numai aşa se explică Efeseni 6, 16 şi se tălmăceşte corect pavăza credinţei. Numai aşa izbutim a nu ne zăpăci, care-i poate Cea Mai Mare primejdie azi.

8. în traducere: ipocrizia.
9. în traducere: Cocaina să trăiască!
10. în traducere: Veneraţi marijuana! (JF, 42.)
11. în traducere: gratuită.
12. în traducere: îşi însuşeşte.

Un vis

 

E dimineata devreme si sunt in gradina casei mele pe la jumatatea micului deal care coboara catre rau. In stanga si in fata mea se intinde via cu frunze mari si ruginii. Sunt cu fratele meu si cu tine si ne-am trezit mai frumosi ca niciodata traind acel sentiment de bine care face sa dispara orice lucru material sau spiritual ce ar putea pata aceasta lume. Este momentul dintre noapte si zi, inca nu e pe deplin lumina, e liniste si se simte aerul curat. Desi e dimineata devreme si e toama, afara e cald. Cerul devine deodata azuriu si clar. Se primeneste sa primeasca lumina calda a rasaritului. Simt o liniste divina si ma asez pe pamant uimita de frumusetea din jurul nostru. Peisajul se schimba neincetat, iar frumusetea stranie ma face sa-mi doresc din ce in ce mai mult sa captez aceste imagini pentru vecie. Scot o camera mica foto si vreau sa fac o poza, dar camera nu functioneaza. Cerul se confunda cu pamantul care a devenit  acum o intindere imensa de apa perfect albastra,  iar peisajul dinaintea mea e mirific.  Sunt cuprinsa de vraja albastra si il privesc pe fratele meu indepartandu-se cu pasi usori si hotarati catre locul unde cerul si pamantul se unesc. El e frumos si tu esti la fel. Te straduiesti, sprijinindu-te pe un genunchi, sa fotografiezi vitele de vie. Insist sa prind acest peisaj nepamantean intr-o poza. Pun camera la ochi si incerc sa cuprind in vizorul ei cat mai mult din peisajul albastru gandindu-ma ca in curand acesta se va schimba din nou. Te uiti la mine si, desi nu pe tine vreau sa te prind in poza, ma jenez si ma prefac ca poza era pentru tine. Fixez obiectivul astfel incat sa prind albastrul in jumatate de fotografie, iar tu sa apari in cealalta jumatate. Te vad prin rostul unei frunze ruginii si ma gandesc ca ar fi o poza exceptionala. Apas butonul camerei, dar nu se intampla nimic. Sunt dezamagita, dar ma impact cu gandul ca poate tu ai surprins ceva pe camera ta din aceasta frumusete. Te apropii de mine, simt dragostea ta, dar ma abtin sa iti raspund la fel si nu fac nici o miscare.  Mi-am acoperit picioarele cu o rochie moale, lunga, albastra si cu flori marunte albe, iar pe deasupra am puloverul rosu. Caldura din jurul meu ma face sa ma simt binecuvantata. Ma ridic in picioare, incepe sa se lumineze si vad doi astri pe cer.

-          Uite sunt doua luni pe cer, nu am mai vazut niciodata asa ceva!
-          Nu draga mea, nu sunt doua luni, cel din dreapta, mai mare, este soarele.
-          Ai dreptate, e mai mare, dar au aceeasi culoare!

Faptul ca cei doi astri aveau aceeasi nuanta de galben aramiu m-au facut sa cred ca sunt doua luni. Ma asteptam ca soarele sa fie rosu fiind dimineata. Ma uit din nou la luna, apoi la soare care este din ce in ce mai mare, iar galbenul se transforma usor in rosul asteptat de mine. E rasaritul si ne indreptam amandoi catre curtea casei. Imi spun in sinea mea ce mare minune e sa te trezesti devreme si sa privesti minunea rasaritului. Desfac capacul de la camera foto si acum inteleg ca nu functiona pentru ca nu avea baterii. Acum inteleg si de ce pamantul se vedea albastru in fata mea: pentru ca cerul se oglindea in roua diminetii.

 

Ceasul suna, deschid ochii si vad o dimineata de toamna frumoasa afara. Vocea mamei se aude incetisor de la usa camerei in care am dormit:
-          Treziti-va, e timpul sa plecati la scoala! Ce vreti sa pregatesc la micul dejun?
-           Nu conteza! I-am raspuns cu o voce scazuta.

Ma dau jos din pat, visul s-a destramat, nu insa si sentimenul de caldura si dragoste din el. E jumatatea zilei si il simt inca la fel de mult ca si cum as fi inca in vis.

http://www.youtube.com/watch?NR=1&v=uhV4me_k8Y8&feature=endscreen

 

Daruri

 

Ce se intampla atunci cand ai o misiune si tu dai gres? Si dai gres din lipsa de dragoste, din lipsa de indrazneala si de frica de liberatate pentru ca doar atat ti-ar fi trebui pentru a reusi. Cum te poti numi tu atunci ca om, cand realizezi ca te afli in aceasta situatie, chinuit de remuscarile esecului? Ai putea sa te numeste un om slab, dar pe cine ajuta? Nici macar pe tine! Insa cu siguranta te poti numi un om care a invatat o lectie. Cel mai usor e sa cauti scuze, dar nu calea usoara cea mai apreciata. Corect ar fi ca, stiind deja ce calitati ti-au lipsit, sa incerci sa le dobandesti. Da, ti le doresti nespus, dar nu reusesti  sa te transformi peste noapte, mai ales ca esti un om slab, deci ce mai poti sa faci?

Raspunsul l-am gasit intr-o carte unde se povestea despre un om care s-a dus la preot si a spus: parinte, eu sunt un om slab, nu am incredere in mine, sunt un fricos si din acest motiv nu sunt un om iubit de oameni, sunt trist si nu pot sa ma bucur de libertate. Ce pot sa fac? Raspunsul preotului a fost: “Urmeaza invatatura Domnului nostru. Fii mai presus de oamenii de rand si daruieste ce nu ai. E usor sa dai altora din ce ai: bani, mancare, o haina, o mana de ajutor, dar sa daruiesti ceea ce nu ai, aceasta e adevarata maretie! Iti lipseste dragostea? Atunci daruieste dragoste! Iti lipseste curajul? Atunci incurajeaza-I pe cel de langa tine. Iti lipseste libertatea? Atunci fa-i pe ceilalti sa se simta liberi in preajma ta. Facand toate acestea, vei primi mai mult decat ai daruit! Daruind, vei dobandi!"

Ummagumma

Mai bine ca Waters nu o spune nimeni :)

"Set The Controls For The Heart Of The Sun"

Little by little the night turns around.
Counting the leaves which tremble at dawn
Lotuses lean on each other in yearning
Under the eaves the swallow is resting

Set the controls for the heart of the sun.

Over the mountain watching the watcher.
Breaking the darkness, waking the grapevine.
One inch of love is one inch of shadow
Love is the shadow that ripens the wine.

Set the controls for the heart of the sun.
The heart of the sun, the heart of the sun.

Witness the man who raves at the wall
Making the shape of his questions to Heaven
Whether the sun will fall in the evening
Will he remember the lesson of giving?

Set the controls for the heart of the sun.
The heart of the sun, the heart of the sun.