Un vis

 

E dimineata devreme si sunt in gradina casei mele pe la jumatatea micului deal care coboara catre rau. In stanga si in fata mea se intinde via cu frunze mari si ruginii. Sunt cu fratele meu si cu tine si ne-am trezit mai frumosi ca niciodata traind acel sentiment de bine care face sa dispara orice lucru material sau spiritual ce ar putea pata aceasta lume. Este momentul dintre noapte si zi, inca nu e pe deplin lumina, e liniste si se simte aerul curat. Desi e dimineata devreme si e toama, afara e cald. Cerul devine deodata azuriu si clar. Se primeneste sa primeasca lumina calda a rasaritului. Simt o liniste divina si ma asez pe pamant uimita de frumusetea din jurul nostru. Peisajul se schimba neincetat, iar frumusetea stranie ma face sa-mi doresc din ce in ce mai mult sa captez aceste imagini pentru vecie. Scot o camera mica foto si vreau sa fac o poza, dar camera nu functioneaza. Cerul se confunda cu pamantul care a devenit  acum o intindere imensa de apa perfect albastra,  iar peisajul dinaintea mea e mirific.  Sunt cuprinsa de vraja albastra si il privesc pe fratele meu indepartandu-se cu pasi usori si hotarati catre locul unde cerul si pamantul se unesc. El e frumos si tu esti la fel. Te straduiesti, sprijinindu-te pe un genunchi, sa fotografiezi vitele de vie. Insist sa prind acest peisaj nepamantean intr-o poza. Pun camera la ochi si incerc sa cuprind in vizorul ei cat mai mult din peisajul albastru gandindu-ma ca in curand acesta se va schimba din nou. Te uiti la mine si, desi nu pe tine vreau sa te prind in poza, ma jenez si ma prefac ca poza era pentru tine. Fixez obiectivul astfel incat sa prind albastrul in jumatate de fotografie, iar tu sa apari in cealalta jumatate. Te vad prin rostul unei frunze ruginii si ma gandesc ca ar fi o poza exceptionala. Apas butonul camerei, dar nu se intampla nimic. Sunt dezamagita, dar ma impact cu gandul ca poate tu ai surprins ceva pe camera ta din aceasta frumusete. Te apropii de mine, simt dragostea ta, dar ma abtin sa iti raspund la fel si nu fac nici o miscare.  Mi-am acoperit picioarele cu o rochie moale, lunga, albastra si cu flori marunte albe, iar pe deasupra am puloverul rosu. Caldura din jurul meu ma face sa ma simt binecuvantata. Ma ridic in picioare, incepe sa se lumineze si vad doi astri pe cer.

-          Uite sunt doua luni pe cer, nu am mai vazut niciodata asa ceva!
-          Nu draga mea, nu sunt doua luni, cel din dreapta, mai mare, este soarele.
-          Ai dreptate, e mai mare, dar au aceeasi culoare!

Faptul ca cei doi astri aveau aceeasi nuanta de galben aramiu m-au facut sa cred ca sunt doua luni. Ma asteptam ca soarele sa fie rosu fiind dimineata. Ma uit din nou la luna, apoi la soare care este din ce in ce mai mare, iar galbenul se transforma usor in rosul asteptat de mine. E rasaritul si ne indreptam amandoi catre curtea casei. Imi spun in sinea mea ce mare minune e sa te trezesti devreme si sa privesti minunea rasaritului. Desfac capacul de la camera foto si acum inteleg ca nu functiona pentru ca nu avea baterii. Acum inteleg si de ce pamantul se vedea albastru in fata mea: pentru ca cerul se oglindea in roua diminetii.

 

Ceasul suna, deschid ochii si vad o dimineata de toamna frumoasa afara. Vocea mamei se aude incetisor de la usa camerei in care am dormit:
-          Treziti-va, e timpul sa plecati la scoala! Ce vreti sa pregatesc la micul dejun?
-           Nu conteza! I-am raspuns cu o voce scazuta.

Ma dau jos din pat, visul s-a destramat, nu insa si sentimenul de caldura si dragoste din el. E jumatatea zilei si il simt inca la fel de mult ca si cum as fi inca in vis.

http://www.youtube.com/watch?NR=1&v=uhV4me_k8Y8&feature=endscreen