Insingurare

Incerc sa-mi imaginez universul, insa reusesc cu greu sa vad cateva imagini clare pentru ca mintea mea nu poate pricepe ceea ce este enorm in comparatie cu noi si cu dimensiunile cu care suntem obisnuiti. Pe masura ce ma gandesc mai mult realizez ca sunt un punct infim in acest univers atat cat pot sa mi-l imaginez si mi se face frica, insa mai prind curaj gandindu-ma ca totusi el functioneaza ca un ceas si ca Dumnezeu are planul Lui.
Chiar daca ne miscam si suntem conectati intre noi ca suflete, iar vizual suntem impreuna alaturi unii de altii, ne iubim, ne imbratisam, ne consolam, ne dusmanim, interactionam etc., in parte, fiecare e singur, fiecare e altfel, fiecare eu e unic intr-un loc anume, in raportul sau cu universul.
Mi-am imaginat cum ar fi o calatorie in spatiu, unde urechile noastre nu pot percepe zgomotul de fond al universului, unde poti sa percepi doar linistea, o liniste totala, unde nu sunt oameni, unde nu e nimeni, nici macar un suflet,  deci esti singur singurel si nu auzi nimic. Singur intr-o naveta spatiala, privind Pamantul. Cred ca este ceva de o frumusete uluitoare, dar infricosator din calea-afara. Si mi-am spus in acel moment: Doamne cat de mult pretuiesc galagia de pe pamant (da, si pe aceea pe care ma supar in fiecare zi cand trece tramvaiul pe sub fereastra mea si provocata de masinile ce trec pe bulevard si nu se opresc niciodata, nici zi si nici noapte), cat de mult pretuiesc sufletele care ma inconjoara, chiar si un vierme mic cu toate ca nu vorbeste si nu face zgomote, macar se misca si poate fi atins, cat de mult pretuiesc tot: lumina, viata, fiintele, lucrurile, tot!
Ma gandesc ce ar simti un ateu acolo sus in singuratate! Cred ca atunci si-ar dori din tot sufletul sa existe Dumnezeu sau poate ca atunci ar realiza ca exista.
Daca de acolo de sus putand sa privesti Pamantul si putand sa iti auzi vocea si sa iti simti corpul si, de atata liniste si singuratate, tot ti s-ar parea infricosator, ma intreb ce trebuie sa invatam sau sa simtim in viata aceasta pentru a nu ne teme de lumea de dincolo unde nu te mai poti auzi vorbind, unde nu-ti mai poti simti corpul, unde e doar spiritual tau?
Trebuie sa fie de ajuns aceeasi credinta ca totul fuctioneaza si dincolo de lumea materiala asa cum universul intreg functioneaza dincolo de noi.
Si mai am o imagine: cum ca lumea fizica micro si macro sunt la fel, ca sunt una in alta conform perceptiilor noastre. Ca noi suntem parte dintr-un univers care functioneaza alaturi de multe alte universuri si ca in noi se desfasoara, la fel, alte multe universuri.