Back in time: metamorfoza

http://www.youtube.com/watch?v=hx8ytb10peI

Ziceam ca in afara casei ma vad ca slabanogul din Capernaum, cel care nu poate sa mearga pe picioarele lui, cel care a fost purtat pe brate de prietenii lui cu pat cu tot si coborat prin acoperisul  casei pentru a-l duce langa Mantuitorul. Eu ma vad asa pentru ca nu pot doar cu imaginatia si cu inteligenta mea sa merg pe picioarele mele fara ajutor, nu mai pot sa concep un proiect si sa-l duc la capat doar cu ideile mele. Trebuie sa ma sprijin pe cineva sau pe ceva: prieteni, cunostinte, rude, orice sursa de inspiratie. Am invatat sa copiez perfect si, desi nu-mi place chiar ideea de a copia, imi e usor asa, insa ma doare, pentru ca fac ceea ce nu as vrea sa fac. As vrea sa ajung la Mantuitorul, sa invat din nou sa merg, sa invat pasii si apoi sa “dansez” nu mai spun cat mi-as dori sa zbor. Desi zborul se impune, e dureros cand simti ca nici macar nu poti sa te ridici de la pamant.

Sunt ologul din gara care sade pe peron asteptand ca trenul vietii sa se intoarca daca trecut (oare a trecut?) sau sa soseasca - daca nu a venit. Ocazia unica care sa schimbe totul! Oare va sosi vreodata acel tren? Si daca da, il voi recunoaste? Si daca il voi recunoaste voi reusi  sa ma urc in el neputand sa merg? 

Sunt viermele din oul de matase incercand sa scot matasea cea mai buna pentru cei care ma ingrijesc, dar oare va veni clipa metamorfozei?             

Acasa sunt Marta din pilda cu surorile Marta si Maria care Il primesc in casa lor pe Mantuitorul. Maria se aseaza langa El si il asculta, Marta insa se ocupa de treburile casei pentru ca vrea sa fie o buna gazda, este prea ocupata si chiar se supara ca nu este ajutata. Replica Mantuitorului este: “Marta, Marta, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, însă un singur lucru trebuieşte. Maria şi-a ales partea cea mai bună, care nu se va lua de la dânsa”. Eu, ca si Marta, nu am reusit sa inteleg ca Mantuitorul a venit in casa noastra nu pentru a fi hranit ci pentru a ne hrani. Cand voi reusi oare sa ma linistesc, sa ma asez langa Domnul si sa-L ascult?

Cum am ajuns oare aici? Candva aveam aripi si mi le-am retezat zburand neatenta printre crengi taioase.  Sau poate eram un inger care acum a decazut? Imi amintesc ca m-am bucurat de cateva ori vazand ca vine trenul si m-am ranit incercand sa ma urc din mers si am cazut. Asa am ajuns sa ma simt in acest fel. Din coconul meu am vazut o raza de lumina si am crezut ca sunt gata pentru zbor, dar am cazut pentru ca nu eram inca fluture.

Nu stiu daca e ceva ce trebuie facut, stiu doar ca trebuie sa spun un singur lucru: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatoasa!