Doar atat pot sa spun acum: ce vad si ce inteleg ochii nostri pamantesti? Vedem ceva ce credem ca e rau si ne speriem, dar poate acolo este cel mai frumos cadou pe care am putea sa-l primim vreodata si noi il refuzam, sau poate acolo e maintuirea noastra si noua ne e frica sa o acceptam si sa purtam crucea aceea.
Vedem o luminita si credem ca e o stea, dar cine stie ce univers e dincolo de ea? Cat pot oare ochii nostri sa vada si ce poate mintea noastra sa inteleaga? Increderea si credinta in Cel care le-a facut asa cum stie El, mai presus de intelegerea noastra, iubirea si smerenia, smerenia pana in fundul celui mai adanc mormant, ar trebui sa fie ale noastre.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!
Apoc. 3,20: "Iata, stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine."
N. Steinhardt in Jurnalul Fericii
TREI SOLUTII Testament politic:Solutia a treia: a lui WinstonChurchillsi Vladimir Bukovsky
Ea se rezuma: in prezenta tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, napastelor, primejdiilor nu numai ca nu te dai batut, ci dimpotriva scoti din ele pofta nebuna de a trai si de a lupta. In martie 1939, Churchill ii spune Marthei Bibescu: "Va fi razboi. Praf si pulbere se va alege din imperiul britanic. Moartea ne pandeste pe toti.
Iar eu simt ca intineresc cu douazeci de ani".
Cu cat iti merge mai rau, cu cat greutatile mai imense, cu cat esti mai lovit, mai impresurat ori mai supus atacurilor, cu cat nu mai intrevezi vreo nadejde probabilistica si rationala, cu cat cenusiul, intunereculsi vascosul se intensifica, se puhavescsi se incolacesc mai inextricabil, cu cat pericolul te sfrunteaza mai direct,cu atat esti mai dornic de lupta si cunosti un simtamant (crescand) de inexplicabila si covarsitoare euforie. Esti asaltat din toata partile, cu forte infinit mai tari ca ale tale: lupti. Te infrang: le sfidezi. Esti pierdut: ataci. (Asa vorbea Churchill in 1940). Razi, iti ascuti dintii si cutitul, intineresti. Te furnica fericirea, nespusa fericire de a lovi si tu, fie chiar infinit mai putin.
Nu numai ca nu deznadajduiesti, ca nu te declari invins si rapus, dar si gusti din plin bucuria rezistentei, a impotrivirii si incerci o senzatie de navalnica, dementa voiosie. Solutia aceasta, fireste, presupune o tarie de caracter exceptionala, o conceptie militara a vietii, o formidabila indarjire morala a trupului, o vointa de otel innobilat si o sanatate spirituala adamantina. E probabil ca presupune si un duh sportiv: sa-ti placa batalia in sine - Incaierarea - mai mult decat succesul. E si ea salutara si absoluta, deoarece e bazata pe un paradox: pe masura ce ei te lovesc si-ti fac mai mult rau si-ti impun suferinte din ce in ce mai nedrepte si te incoltesc in locuri mai fara iesire, tu te veselesti mai tare, tu te intaresti, tu intineresti! Cu solutia Churchill se identifica si solutia Vladimir Bukovsky. Bukovsky povesteste ca atunci cand a primit prima convocare la sediul KGB n-a putut inchide un ochi toata noaptea. Firesc lucru, isi va spune cititorul cartii sale de amintiri, cum nu se poate mai firesc; nesiguranta, frica, emotia. Dar Bukovsky urmeaza: n-am putut dormi de nerabdare. Abia asteptam sa se faca ziua, sa fiu in fata lor, sa le spun tot ce cred eu despre ei si sa intru in ei ca un tanc. Fericire mai mare nu-mi puteam inchipui. Iata de ce n-a dormit: nu de teama, de ingrijorare, de emotie. Ci de nerabdarea de a le striga adevarul de la obraz si de a intra in ei ca un tanc! Cuvinte mai extraordinare nu cred sa se fi pronuntat ori scris vreodata in lume. Si ma intreb - nu pretind ca e asa cum spun eu, nu, catusi de putin, ma intreb doar, nu pot sa nu ma intreb- daca nu cumva universul acesta, cutoate roiurile lui de galaxii cuprinzand fiecare mii ori milioane de galaxii fiecare cu miliarde de sori si cel putin cateva miliarde de planete in jurul acestor sori, daca nu cumva toate spatiile, distantele si sferele acestea masurate in ani-lumina, parseci si catralioane de mii de mile, toata viermuirea aceasta de materie. Astri, comete, sateliti, pulsari, quasari, gauri negre, pulberi cosmice, meteori, mai stiu eu ce, toate relele, toti eonii, toate timpurile si toate cuantumurile spatio-temporale si toate astrofizicile newtoniene ori relativiste au luat fiinta si exista numai pentru ca sa fi putut fi exprimate aceste cuvinte alelui Bukovski.
Concluzie
Tustrele solutii sunt certe si fara gres. Altele pentru a iesi dintr-o situatie-limita, dintr-un univers concentrationar, din mrejele unui proces kafkian, dintr-un joc de tip domino, labirint sau camera de ancheta, din teama si panica, din orice cursa de soareci, din orice cosmar fenomenal nu stiu sa existe. Numai acestea trei. Insa oricare din ele e buna, suficienta si izbavitoare. Luati aminte: Soljenitsyn, Zinoviev, Churchill, Bukovsky. Moartea consimtita, asumata, anticipata, provocata; nepasarea si obraznicia; vitejia insotita de o veselie turbata. Liberi sunteti sa alegeti. Dar se cuvine sa va dati seama ca - lumeste, omeneste vorbind - alta cale de a infrunta cercul de fier - care-i in buna parte si de creta (vezi Starea de asediu a lui Camus: temeiul dictaturii e o fantasma: frica) - e foarte indoielnic sa gasiti. Veti protesta poate, poate, considerand ca solutiile subinteleg oforma de viata echivalenta cu moartea, ori mai rea ca moartea ori implicand riscul mortii fizice in orice clipa. Asta asa este. Va mirati? Pentru ca nu l-ati citit pe Igor Safarievici, pentru ca inca nu ati aflat ca totalitarismul nu e atat inchegarea unei teorii economice, biologice ori sociale cat mai ales manifestarea unei atractii pentru moarte. Iar secretul celor ce nu se pot incadra in haul totalitar e simplu: ei iubesc viata, nu moartea. Moartea, insa, cine, Singur, a invins-o? Cel ce cu moartea o a calcat."
Steinhardt: Factorul comun al tuturor oamenilor poate fi numai Dumnezeu... [...]
Puritatea absoluta, absoluta, da, o admitem. Dar virtutea (care-i infranare, deci presupune dorinta pacatoasa) ne indispune. Si totusi G.B. Shaw recunoaste ca virtutea, fiind obtinuta prin lupta, e superioara. Lui Dostoievski i se datoreaza o viziune ce pare definitiv explicativa: am fost in paradis, in lumea inocentei: am cazut, ne-a murdarit pacatul; prin mantuire iesim din mocirla si ne indreptam iar spre inocenta, de data asta insa va fi o inocenta meritorie caci va pastra, ingrozita, amintirea raului si va fi afirmarea constienta a binelui, o traire nu o simpla stare. Asa se intelege de ce omul va fi socotit deasupra ingerilor.
Deoarece lumea nu e numai materiala, deoarece o sustin fortele spirituale, inseamna ca fortele spirituale negative sunt distrugatoare.
Steinhardt:
"CREZ ORTODOX
Cred in Sfanta Treime.
Cred intr-Unul Domn Iisus Hristos care neschimbat, din mila si iubire pentru noi, S-a intrupat pentru a ne mangaia, a ne veni in ajutor si a ne da simtul demnitatii si nobletei. Care pentru noi oamenii S-a urcat vitejeste pe Cruce deoarece n-a fost numai bun, bland si smerit cu inima ci si, mai presus de orice, curajos. Care a mers catre moarte nu numai ca un miel dus la injunghiere, ci si ca un leu hotarat sa infrunte chinul. Care n-a vrut sa patimeasca maret si solemn, ci sa fie batjocorit si ocarat si sa rabde pana la capat agonia cea mai cumplita si mai injositoare din cate pot fi. Pentru ca astfel sa asume cel mai caracteristic din elementele conditiei omenesti: suferinta.
Care pe cei drepti ii iubeste si de cei pacatosi se indura, insa celor netematori le poarte o trainica si nedezmintita afectiune, fie ei incarcati cu grele trecute poveri. Care nu uita ca a fost si El om pe pamant, unde Si-a primit stigmatele de a dobandi o sila anume fata de turnatori, functionari strasnici si birocratie.
Cred in Duhul Sfant care sufla unde si cand vrea, spre scandalul si zapaceala fariseilor, angelistilor si habotnicilor, care, ca si Tatal si Fiul, vrea altceva decat numai forme, filosofie, dovezi istorice si scriptoare. Caruia ii este lehamite de tapi si vitei sub orice chip, pricepandu-se a-i deslusi si identifica in formele lor cele mai modern si mai neasteptate. Carele nu graieste pilduitor, serafic si pretios, Carele ne calauzeste modest si sigur, dupa dreapta socotinta si nu apreciaza in mod deosebit stilul voit onctuos, mainile cucernic impreunate si morala ostentativa.
Credinta noastra, sunt convins, nu se confunda cu "inalta spiritualitate", nu urmareste o cunoastere oculta, o igiena mintala ori constituirea unei prime de asigurare la Judetul de Apoi si este straina de unele intransigente naive ca de pilda: orice ar fi, eu nu mint (pe cand monahul imbunatatit din Pateric minte pentru a salva, la nevoie, viata unui om). Si nu se potriveste cu o conceptie pur organizatorica de Bisericii - organizare juridica si rece si, pana la urma, inchizitoriala: frunti incruntate si grumaji tepeni; dupa cum nici cu hlizeala prostesc serafica ori neoranduiala si neastamparul. Nu se lasa infranta si convinsa de toate silniciile, durerile, nedreptatile si cruzimile lumii; crede in Dumnezeu adversativ: impotriva, in ciuda, in pofida lor, desi ele, vai, exista cu prisosinta.
Marturisesc un botez spre iertarea pacatelor si dezrobirea de sub jugul prejudecatilor, micimilor si meschinariei spre adoptarea unor reactii crestinesti in iuresul vietii de toate zilele, faptelor si evenimentelor ei.
Nu astept ca Dumnezeu sa ne rezolve treburile noastre lumesti, a caror inteleapta chivernisire ne revine noua ca fiinte inzestrate de El cu minte rationala si o inima fierbinte. Nu dau treburilor acestora lumesti mai multa insemnatate decat se cuvine, dar nici nu le dispretuiesc deoarece tin de creatia divina. Iar fata, defaimandu-i desertaciunile, o iau in serios, pentru ca intr-insa si printr-insa ni se joaca soarta de veci.
Cred ca in Biserica si in Sfintele Taine, ma astept ca Biserica sa nu se amestece unde nu-i sade bine a interveni si sa pastreze cu sfintenie cele duhovnicesti spre intarirea noastra. Totodata, contradictoriu si paradoxal, n-o vreau nici oarba nici apasatoare la pasurile credinciosilor si la complicatiile existentei.
Dau putina importanta filosofiei, argumentelor istorice, moralismului, estetismului si eruditiei, care toate nu-s de o fiinta cu dreapta credinta libera, nemotivata, pascalina. Nu-mi fac iluzii, i-am citit pe existentialisti, dar nici nu vad totul numai in negru, stiu ca lumea e neunitara si surprinzatoare, ca totul - in bine ca si in rau - se poate petrece in cuprinsul ei.
Ma rog fierbinte sa fiu cucerit de Domnul Hristos si slobozit din mrejele parelniciilor si de frica, sa ma port bine cu semenii, sa ma invrednicesc de o tinuta nimerita unuia ce poate fi oricand numit prieten al Domnului si sa-mi fie nu numai faptele ci si gandurile curate si onorabile.
Cred in minuni (ca si eroul lui Mircea Eliade in O fotografie veche de 14 ani) si ca Iisus Hristos, cu instinct de vanator, se va milui de mine, desi ma las atat de greu rapus de nesfarsita Lui iubire.
Astept, mort de spaima si plin de nadejde, Judecata de Apoi, stiu ca nu stiu nimic, n-am nici o dovada, nici un argument si nici o indreptatire si singurul lucru pe care il stiu este ca Domnul este Calea, Adevarul si Viata. Aflat pe Golgota in timpul rastignirii sunt sigur ca nu I-as fi cerut Domnului sa coboare de pe cruce spre a crede ca e Imparat. Ci, odata cu Dostoievski, cred ca macar de-ar fi adevarul altceva decat Hristos, eu tot voi ramane, orice s-ar intampla, cu Hristos.
Multumesc puterilor ceresti ca m-am invrednicit a crede, ca mi s-a facut aceasta neasemuita onoare si din tot sufletul rostesc, strigand cu lacrimi ca la Marcu 9, 24: "Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele."
din Psalmul 17:
Iubi-Te-voi Doamne, vartutea mea
Domnul este intarirea mea si scaparea mea si izbavitorul meu.
Cantec crestin:
De Tine simt nevoie
Al inimii stapan
Cand valuri m-ameninta
Cum singur sa raman?
Cum voi putea eu oare
La tarmuri ca s-ajung?
De nu-mi vei fi Tu sprijin
Pe drumul greu si lung
In marea-mi slabiciune
Tu esti taria mea
In Tine am viata
Si-n Tine o voi avea
De Tine simt nevoie
Al vietii mele Domn
De Tine soare dulce
Si scump Mantuitor
Ramai pe totdeauna
Ramai in viata mea
De Tine simt nevoie
Deplin a Te avea.
No comments:
Post a Comment