Iubire

-          Mami, o fetita mi-a zis ca ma iubeste.
-          Da? Cine?
-          Adriana!
-          De la scoala?
-          Da.
-          Bine mami, dar tie iti place de ea?
-          Mmmm da! El mai iubeste o fata de la gradi si se tot gandeste la ea, mereu imi spune asta.
Dupa o jumatate de zi:
-          Stii ceva? Aa zis ca ma pupa daca ii dau portofelul meu.
-          Cine, Adriana?
-          Da!
-          Cu bani sau gol?  Are un portofel dragut, ma gandeam ca l-a dus pe la scoala si l-a vazut fata. Strange in el de ceva timp fiecare banut pe care l-a primit de la bunici pentru muncile lui la gradina din timpul verii si are de gand sa-si cumpere o bicicleta. Desigur, nu-i ajung, il vom ajuta noi, important e ca stie ce vrea.
-          Cu bani!
-          Pai si ai de gand sa i-l dai pentru un pupic?
-          Hmmm, nu stiu. Tind sa cred ca i l-ar da, dar ii e teama de mine sa spuna da. Oricum el nu pune nici un pret pe bani. Niciodata nu au contat pentru el decat in momentul in care si-a dorit ceva si nu am putut sa-i luam acel ceva, dar a uitat repede acel moment.
-          Mami, asta ar insemna sa cumperi pupicul si nu se face asa ceva!!! Nu trebuie sa dai nimic in schimbul unui pupic. Niciodata!
-          Nici macar o floare?
-          O floare poti s-o daruiesti oricand unei fete, dar nu pentru ca te-a pupat sau pentru ca te astepti sa te pupe. I-o daruiesti daca tu simti ca vrei sa i-o daruiesti, insa nu astepta nimic in schimb.
-          Hm, dar unui baiat pot sa-i daruiesc o floare?
-          In mod normal baietii nu isi ofera flori intre ei, dar nu e ceva exclus. De obicei fetelor le oferi flori, iar baietilor alceva, un cadou potrivit.

Mi-am amintit de un moment care m-a uns pe suflet acum vreo 10 ani. Managerul unei mari companii multinationale l-a vizitat pe managerul meu. Noi lucram intr-un birou foarte elegant si seful nostru se apropia de 60 de ani. Vizitatorul avea peste 70 de ani si era un domn respectabil, bland, foarte elegant si manierat. Avea o simpatie pentru mine, ma considera respectuoasa si blanda si recunosc ca si eu il admiram si imi inspira mult respect. Cand a sosit la noi, a venit cu o floare in mana pe care i-a daruit-o sefului meu. Era o floare de ghivechi, foarte frumoasa, iar sefu' a primit-o si a pastrat-o pe biroul sau mult timp. Era prima data cand vedeam un barbat oferind o floare altui barbat si m-a impresionat momentul.

-          Si ce o sa faci? Ai de gand sa-i dai portofelul cu bani fetei?
-          Hmmm, nu... (el i l-ar da, dar se teme ca ma voi supara). O sa-i dau cutia cu banii de colectie pentru ca e mai pretioasa (are  o cutiuta cu tot felul de banuti din diverse tari). Acolo sunt bani vechi si stiu ca sunt mai valorosi (asa crede el, nu-l mai contrazic!)

Doamne, nu stiu cum sa reactionez. Simt ca iau foc. Ma gandesc ca e tare prostut si ca e in stare sa ne vanda si pe noi pentru un pupic. Incerc sa-i explic cu un calm aparent (desi ardeam in sinea mea) ca trebuie sa aiba mandria lui in fata fetelor si ca banutii aceia erau pentru bicicleta. Daca ii va da cuiva poate sa-si ia adio de la bicicleta.

-          Dar mami, asta inseamna ca sunt zgarcit!
-          Nu mami, zgarcit inseamna altceva. Si am tot incercat sa-i explic ca a fi zgarcit inseamna de fapt a nu da atunci cand ai ceva, nu neaparat bani, orice altceva si cand semenul tau are nevoie, iar tu stii asta si nu-l ajuti. Dar nu trebuie sa te lasi pacalit si nu trebuie sa fii prostut. Trebuie sa fii vigilent in fata oamenilor si sa fii convins ca au nevoie de ajutor. Povestea de seara a venit in ajutorul meu (sau al lui?). Cand am intrat in camera lui, l-am gasit cuminte intins in pat, ascultand-o cu atentie. Se spunea in poveste despre un om care la sfarsitul vietii lui a ajuns in fata lui Dumnezeu si  a trebuit sa dea socoteala de modul in care a folosit toate lucrurile bune pe care le-a primit in viata lui: casa lui frumoasa a folosit-o doar pentru el sau a primit in ea oaspeti fiind o gazda buna? Masina lui a folosit-o doar pentru el sau i-a ajutat pe semenii sai cu ea cand acestia au avut nevoie? Le-a dat din hainele sale celor dezbracati? I-a incaltat pe cei desculti? Le-a dat mancare celor infometati? Concluzia era ca pe Dumnezeu nu-l intereseaza cat de multe si de frumoase au fost bunurile din viata ta ci cat de mult i-ai ajutat pe semenii tai avandu-le. Si am adaugat eu: asa e mami, sa-i ajuti pe cei care au nevoie, dar nu trebuie sa te lasi prostit. Trebuie sa fii un pic vigilent.

Mai devereme avusesem alta discutie legata de bicicleta lui pe care si-o doreste atat de mult si nu mai vine odata. Mi-a spus ca visul lui e sa faca inconjurul lumii pe bicicleta. Il simt ca e tare bucuros cand spune vorbele acestea si stiu ca e un vis in care crede. L-am vazut si cat de mult s-a bucurat de vechea lui bicicleta! L-am felicitat pentru idée, dar l-am si testat in acelasi timp cu intrebari de genul: si unde o sa dormi noaptea? Si cum o sa traversezi oceanul? Dar desertul? Desigur ca a avut raspuns pentru toate si lucrurile erau destul de simple cat timp existau: cort (el nu vrea la hotel), vapoare si camile. Are solutii pentru orice!

L-am intrebat daca mai are si alt vis. Mi-a spus ca vrea sa se faca om de stiinta si sa aiba laboratorul lui in care sa poata face diverse experimente. E convins ca el e cel mai bun la experimente. M-a convins si pe mine cand a inceput sa amestece sampoanele, sapunurile, cremele si parfumurile pentru a inventa solutia magica pe care, daca o voi folosi eu, nu voi imbatrani niciodata!
-          Mami, cand tati o sa… dar mai bine nu mai zic!
-          Zii mami, stii ca poti vorbi cu mine orice!
-          Cand tati o sa plece iar departe, eu ma duc la el cu bicicleta.
-          Dar o sa dureze foarte mult pana ajungi la el si e foarte obositor. Nu crezi ca e mai simplu cu avionul?
-          Nu, nici gand, eu ma duc cu bicicleta.
-          Atunci ai grija de banii aceia ca sa o cumparam odata.
-          Bine…

Ieri nu am fost la scoala, asa ca am stat acasa amandoi. Toata ziua a fost numai iubire. Ne-am trezit imbratisati si tot in pupici si imbratisari m-a tinut ziua intreaga. Am inteles ca i-a fost dor de mine pentru ca in ultima vreme m-a vazut destul de putin.
Seara l-a apucat nostalgia:
-          Mami, cand o sa mori tu, sa-mi zici asa: “te rog, spune-mi ceva, orice!” iar eu voi raspunde “te iubesc pe veci”.
-          Mami, eu nu o sa mor niciodata! Chiar daca ma voi muta candva la cer, eu voi fi alaturi de tine cu sufletul pentru totdeauna.
-          Dar cum e posibil sa nu mori niciodata?
-          Unii oameni nu mor niciodata! Intra in sufletele celorlalti si raman acolo pe veci.

Cireasa de pe tort a fost un tablou pe panza pe care s-a straduit sa-l faca ieri si pe care eu i l-am stricat in prostia mea. El a recreat in tablou imaginea revelionului cu oameni care se bucura, altii care se saruta si copii care se joaca, iar deasupra lor erau multe artificii colorate. Eu, care in mintea mea vedeam numai galben ca sa inveselesc putin pictura in care era destul negru (desigur, pentru ca era noapte), am zis sa punem si galben, dar sub forma de stropi - pentru artificii. Pui mic m-a ascultat, a pus stropi de galben si la final a zis: ce urat a iesit!

Of! M-am uitat cu atentie si am realizat ca avea dreptate.

Acum ma intreb: in mintea lui curata si clara oare nu era corect ce gandea? Adica sa dea ce are cui simte el daca asa simte el, sa plece in lume cu bicicleta nestingherit si sa-si faca laboratorul propriu pentru cercetari? De ce ma bag eu? Daca ii pun iar picaturi galbene pe frumusetea de tablou?