Dependente; Invataminte

Lazarev: "Dumnezeu   nu   depinde   de   nimic, înseamnă că, dacă sentimentul iubirii din sufletul nostru nu depinde de nimic, atunci noi suntem sănătoşi şi fericiţi. Toate sentimentele omului, emoţiile şi dorinţele sale sunt legate de lumea înconjurătoare şi depind de aceasta. Numai sentimentul iubirii nu depinde de nimic. Dacă noi încercăm să-1 facem dependent de ceva,  acest  sentiment  se  diminuează  şi  noi începem să ne îmbolnăvim şi să murim [...] Să-1 simţiţi pe Dumnezeu în suflet înseamnă iubire fără pretenţii, fără condiţii şi fără cerinţe. Dumnezeu nu poate fi manevrat şi propria iubire de asemenea. Este una din condiţiile păstrării sănătăţii [...] Pentru ca să iubim lumea înconjurătoare şi interacţionând cu ea să fim fericiţi, trebuie tot timpul să primim noi porţii de iubire şi energie. Interacţionând cu lumea înconjurătoare, noi în general pierdem, dar primim când ne adresăm lui Dumnezeu. Dacă îl iubim pe Dumnezeu mai mult decât toate celelalte şi el este pentru noi ţelul suprem, atunci vom primi mai mult decât cheltuim şi ne rămâne destul şi pentru noi şi pentru urmaşii noştri. Dacă începem să iubim un lucru mai mult decât pe Dumnezeu, sufletul începe să depindă de acel lucru, sentimentul de iubire se stinge şi apar pretenţiile. Apoi cantitatea de iubire începe să se micşoreze, apare agresi­vitatea şi odată cu ea bolile şi nenorocirile. Când cantitatea de iubire se micşorează, noi trebuie să o luăm de undeva pentru a putea supravieţui. O luăm de la viitorii urmaşi şi de la viitoarele vieţi. Şi cu cât este mai puternică dependenţa noastră de nişte valori omeneşti, chiar şi de cele mai sacre, cu atât mai repede ni se goleşte sufletul şi atunci nu le mai putem dărui iubire urmaşilor noştri, ci mai mult, îi prădăm. Sufletul nostru are o anumită capacitate în straturile superficiale, iar explozia de agresivitate care ne goleşte sufletul, în funcţie de profun­zimea ei, poate atinge generaţii tot mai îndepărtate. Cu cât golim mai în profunzime sufletele urmaşilor noştri, cu atât mai gravă va fi boala noastră. înseamnă că, cu cât am umplut mai mult sufletul de'iubire şi cu cât am transmis mai multe rezerve de iubire urmaşilor noştri, cu atât mai repede ne vom vindeca, îmbătrânim şi murim, pentru a elibera din noi încetul cu încetul, toate valorile omeneşti[...] Cu o deose­bită intensitate se produce destabilizarea valorilor omeneşti înainte de conceperea copiilor şi, cu cât omul are mai puţine pretenţii faţă de lumea înconjurătoare şi faţă de sine, cu atât mai rapid se stabilesc contactele, şi cu atât mai sănătoşi vor fi urmaşii. "