40

As vrea sa apara cineva care sa-mi spuna si sa-l cred ca e posibil sa traiesc un nou inceput, unul frumos desigur, ca pot sa incep ceva spectaculos dupa 40, dar nu... nu apare nimeni si daca aud aceste lucruri nu le cred.
Senzatia mea e ca la 40 de ani viata omului poate lua sfarsit si nu mai poate crea nimic maret daca nu a pus macar temelia acelui lucru pana atunci.
Acesta e un prag pentru multi dintre noi, un prag unde speranta oboseste sau aproape dispare daca nu exista mai nimic pe care sa te sprijini.
Se pare ca rolul nostru in lume e sa invatam iubirea neconditionata si sa fim puternici, curajosi, bravi in faptele noastre bune.
Ma intrebam cum poti sa inveti iubirea neconditionata si cum apoi sa ii ajuti pe altii s-o invete? Cred ca raspunsul la intrebare e: prin experiente si apoi ii ajuti pe ceilalti prin exemplul propriu.
Si cum s-o pastrezi?