https://nicolaesteinhardt.wordpress.com/2008/04/19/hristos-e-gata-sa-ierte-sa-stearga-totul-cu-buretele-pentru-o-vorbulita-rostita-cu-drag/#more-82
Ce e libertatea?
N. Steinhardt:
"Copleşit, acrit, chinuit şi eu adeseori de urîtele mele gînduri, ajung să mă urăsc din tot sufletul. îmi dau însă acum seama cît de puţin creştinească e purtarea mea, cît sunt încă — vai! — de stăpînit de moralismul protestant, de iudaismul contabil. Trebuie să ajung, trebuie să ajungem să pricepem că deşi este bine să fim severi cu noi înşine şi îngăduitori cu alţii, într-un anume fel şi cu noi înşine trebuie să fim — cum îmi spunea un preot catolic pe cînd mă aflam în provincie — oarecum îngăduitori, adică încrezători în scandaloasa, paradoxala, incredibila putere de iertare şi dragoste a lui Hristos. Poate că problema nu s-a schimbat în esenţele ei după două mii de ani şi că şi azi, ca şi atunci, lucrul cel mai greu este să-1 ucidem pe fariseul din noi. Poate că distanţa cea mai anevoie de străbătut este mica distanţă de la Ierusalim la Betania."
"Creştinismul este greu pentru că are la temelia lui paradoxul şi absurdul. Învăţăturile lui Hristos sunt surprinzătoare şi neaşteptate. Ceea ce se cere creştinului este foarte asemănător cu ceea ce se cere trapezistului: o echilibristică periculoasă la înălţime ameţitoare, fără plasă; nu-i de mirare că mulţi se prăbuşesc ori, pur şi simplu, refuză să se urce. Oamenii, în general, sunt ostili creştinismului şi tind — din toată inima — înspre Vechiul Testament."
"Hristos e gata să ierte, să şteargă totul cu buretele pentru o vorbuliţă rostită cu drag."
"Nouă nu ne vine a crede că Dumnezeu poate să fie atît de bun, încît să ierte atît de lesne! Ba să şi alerge întru întîmpinarea păcătosului, ca tatăl fiului risipitor; ba să-1 şi îmbrăţişeze mai înainte ca acesta să se fi curăţat; ba să-1 şi ospăteze peste măsură. Asta ne irită pe noi, asta supără calculata noastră micime, înverşunata şi contabila noastră „dreptate”, oroarea noastră de risipă — vasul de alabastru spart, mirul care valora cît întreţinerea a trei sute de săraci."
"Cît de mult mă doare cînd îmi spui că vezi în mine un creştin! Numai creştin nu cred să fiu! Singura mea consolare este de a vedea pretutindeni şi mereu cît de înfiorător de greu este să ne însuşim măcar elementele creştinismului. Ori cădem uşor în păcatul de angelism, ori ne paşte moralismul puritan şi la pruderie 8; ori ajungem la ororile satanismului, ori ne înţepenim în datine — de nu în superstiţii; ori reducem creştinismul la nişte biete reguli şi la nişte greu îndurate abţineri… Cît e de greu!"
Ce e libertatea?
N. Steinhardt:
"Copleşit, acrit, chinuit şi eu adeseori de urîtele mele gînduri, ajung să mă urăsc din tot sufletul. îmi dau însă acum seama cît de puţin creştinească e purtarea mea, cît sunt încă — vai! — de stăpînit de moralismul protestant, de iudaismul contabil. Trebuie să ajung, trebuie să ajungem să pricepem că deşi este bine să fim severi cu noi înşine şi îngăduitori cu alţii, într-un anume fel şi cu noi înşine trebuie să fim — cum îmi spunea un preot catolic pe cînd mă aflam în provincie — oarecum îngăduitori, adică încrezători în scandaloasa, paradoxala, incredibila putere de iertare şi dragoste a lui Hristos. Poate că problema nu s-a schimbat în esenţele ei după două mii de ani şi că şi azi, ca şi atunci, lucrul cel mai greu este să-1 ucidem pe fariseul din noi. Poate că distanţa cea mai anevoie de străbătut este mica distanţă de la Ierusalim la Betania."
"Creştinismul este greu pentru că are la temelia lui paradoxul şi absurdul. Învăţăturile lui Hristos sunt surprinzătoare şi neaşteptate. Ceea ce se cere creştinului este foarte asemănător cu ceea ce se cere trapezistului: o echilibristică periculoasă la înălţime ameţitoare, fără plasă; nu-i de mirare că mulţi se prăbuşesc ori, pur şi simplu, refuză să se urce. Oamenii, în general, sunt ostili creştinismului şi tind — din toată inima — înspre Vechiul Testament."
"Hristos e gata să ierte, să şteargă totul cu buretele pentru o vorbuliţă rostită cu drag."
"Nouă nu ne vine a crede că Dumnezeu poate să fie atît de bun, încît să ierte atît de lesne! Ba să şi alerge întru întîmpinarea păcătosului, ca tatăl fiului risipitor; ba să-1 şi îmbrăţişeze mai înainte ca acesta să se fi curăţat; ba să-1 şi ospăteze peste măsură. Asta ne irită pe noi, asta supără calculata noastră micime, înverşunata şi contabila noastră „dreptate”, oroarea noastră de risipă — vasul de alabastru spart, mirul care valora cît întreţinerea a trei sute de săraci."
"Cît de mult mă doare cînd îmi spui că vezi în mine un creştin! Numai creştin nu cred să fiu! Singura mea consolare este de a vedea pretutindeni şi mereu cît de înfiorător de greu este să ne însuşim măcar elementele creştinismului. Ori cădem uşor în păcatul de angelism, ori ne paşte moralismul puritan şi la pruderie 8; ori ajungem la ororile satanismului, ori ne înţepenim în datine — de nu în superstiţii; ori reducem creştinismul la nişte biete reguli şi la nişte greu îndurate abţineri… Cît e de greu!"
No comments:
Post a Comment