Prieten

Zilele trecute o prietena punea o intrebare pe fb daca am avut un prieten imaginar in copilarie si daca da, cum il chema. Raspunsurile erau diverse, insa eu stiu sigur ca nu am avut. Am fost mereu prea bine ancorata in realitate atunci cand am fost copil astfel ca nu as fi crezut in povesti cu zane (nici nu-mi spunea nimeni), nu as fi crezut in duhuri, fantome si alte chestii ce nu pot fi vazute de ochii unui om normal. Daca imi era frica de ceva noaptea era faptul ca pe intuneric m-ar fi putut ataca vreun animal (un caine, un sarpe), dar nicidecum un monstru. Stiam sigur ca nu exista.
Cu timpul m-am schimbat si am dat in mintea copiilor :). Acum chiar cred in fiinte nevazute de ochii nostri (ingeri de ex.), acum chiar cred ca o strangere de inima aparent fara un motiv are de fapt un motiv si ma astept ca mai devereme sau mai tarziu sa inteleg cauza. Ironic, dar acum chiar am un prieten imaginar :). Doamne, cat mai vorbesc cu el in gand, cate ii mai povestesc si ce-l mai cert cateodata! Prietenul meu nu e rodul imaginatiei in totalitate, el se regaseste in realitate in diversele persoane din jurul meu. In iubesc si il urasc, ii scriu si ii sterg scrisorile, il dau uitarii o vreme si apoi revine si mai puternic in mintea si in viata mea. Nu stiu cum arata prietenul meu imaginar, poate e ego-ul meu si ia chipul diverselor persoane de care ma atasez.
De ce nu ii spun niciodata cine e de fapt pentru mine? Ah pai i-am spus cumva ca inseamna mult pentru mine si mi-as dori sa petrecem mai mult timp impreuna, mai ales seara inainte de culcare, dar prima parte nu a auzit-o si la a doua parte mi-a promis ca o sa avem destul timp sa stam impreuna de vorba la 80 de ani. Poate atunci ma voi apuca sa scriu si o carte.
De ce nu imi fac alti prieteni adevarati asa cum imi doresc? Nu prea stiu sa raspund, dar cred ca genul de prietenie adevarata se construieste pana la o varsta de care eu am trecut deja si pentru a rezista in timp trebuie sa aiba baze solide: prietenii trebuie sa petreaca mult timp impreuna, sa aiba cam aceeasi stare de spirit mai tot timpul, sa fie implicati in aceleasi lucruri, sa aiba pasiuni comune, sa vorbeasca aceeasi limba. Vorba unei prietene: sa comunici cu un om e ca atunci cand te uiti intr-o oglinda. Si ce tare doare cand esti alaturi de cineva, te uiti la el si nu vezi nimic, ca intr-o oglinda intoarsa!
Ce am ratat in tinerete? Cred ca unul dintre cele mai importante lucruri: prietenia cuiva. Nu spun ca nu am prieteni, dar nu genul acela de prieteni ...
De ce cred eu ca la tinerete se construiesc prieteniile adevarate? Probabil ca atunci esti mai deschis catre orice, nu-ti mai faci atatea socoteli, pur si simplu faci lucrurile, le lasi sa sa intample.  Si nu ai nevoie de mare lucru sau de bani ca sa faci ceva, uneori nu ai nevoie de nimic. Acum e altfel: timpul e bine masurat, socotit, impartit. La fel ca banii.

http://www.youtube.com/watch?v=2LOxpYEU9ZQ&feature=related