Supravietuitorii

"Buna ziua, sunt mamica lui Mihail, va rog sa-l ajutati sa fie gata in 5 minute pentru ca vin sa-l iau de la after...". "Hai mama repede ca ai intarziat la cursul de muzica, te mai joci si maine cu copiii..." "Nu avem timp sa ne jucam in seara aceasta pentru ca se face tarziu si nu am mancat, nu am facut nici baie si mai e putin pana la ora de culcare. Maine dimineata ne trezim devreme sa mergem la scoala." " Salut, cum mai sunteti? Totul ok? Da, si noi. Am si eu o rugaminte la tine: daca apare ceva de lucru pe la voi spune-mi si mie ca nu mai rezist aici si vreau sa schimb domeniul! Imi pare rau, dar nu se fac angajari la noi. Spune-mi insa ce faci tu acolo? In ce domeniu mai lucrezi? Nu conteaza, fac orice numnai sa plec de aici." "Dragi parinti, va rog sa aduceti copiii la opt fara cinci pentru ca nu avem timp sa terminam ce ne-am propus sa facem. Stiu ca sunteti obositi...". "Eu am noroc! Am prins un contract si lucrez mai mult de acasa, asa ca pot sa ma misc..."

Sunt replici pe care le aud zilnic. Ma intreb cum resimt copiii toate acestea, pentru ca parintii sunt stresati si se pune presiune si pe ei. Nu, nu exista suficient timp de joaca, suficient timp pentru o masa prelungita in liniste, nu mai sunt de fapt nici trei feluri de mancare. Nu mai sunt bani pentru rasfat, pentru vacante in strainatate, poate nici in tara. Trebuie sa ne ingrijim de toate cele trebuincioase copiilor si sanatatii lor si a noastra. Se fac sacrificii mari pentru a avea ce ne trebuie.
Si cu toate acestea suntem fericiti pentru ca avem o familie, pentru ca inca suntem sanatosi, pentru ca mai avem un job cat de cat si pentru ca avem ce manca si ce imbraca. Aceasta e majoritatea. Eu ii numesc supravietuitorii.
Pentru ca exista si ceilalti, muritorii dar si invingatorii.

Fericirea insa nu e distribuita la fel. Ea se afla printre toti, la fel ca nefericirea. Si are o fata sau alta in functie de unghiul din care o privesti.

Daca as putea sa schimb ceva la lumea actuala as face sa fie posibil sa fim mai linistiti. Ocupati si linistiti. Sa avem timp sa ne bucuram de mai mult timp cu familia sau cu noi insine, sa petrecem timp de calitate acasa, la masa, la joaca, la un film, intro vacanta, la scoala, la serviciu. Stiu ca nu e imposibil. Si nici nu e nevoie de prea multi bani pentru aceasta. Trebuie doar ca dorinta sa fie resimtita de majoritatea dintre noi si sa existe respect, dragoste si bunavointa. Ah, ar mai fi ceva: mai putina competitie si sa nu mai dam atentie non-valorilor ori valorilor de carton.

Dumnezeu sa-i ierte!

Pasii mei sunt scurti si grei. Desi nu car nimic in spate simt o greutate invizibila apasand pe spatele meu. Ma doare in suflet si fizic! Cand imi suna telefonul la 10 dimineata si sunt parintii mei sigur ceva nu e in regula. Si nu era azi dimineata cand am aflat ca si ea a murit in urma tragicului accident de saptamana trecuta cand sotul ei a pierit imediat in urma impactului. Doi oameni tineri, circuland regulamentar, au fost izbiti de o alta masina care venea cu viteza din sensul opus. Masina lor s-a lovit de un capat de pod si s-a rasturnat. "Nu a avut zile" zicea lumea care a vazut urmarile accidentului si politistul care a investigat cazul, vorbind despre soferul decedat. Se pare ca nici ea nu a avut. A mai trait cateva zile si aseara s-a stins. Nu stiu daca din cauza ranilor sau la aflarea vestii ca sotul ei nu mai e. Pana acum nu stia, posibil sa nu fi aflat deloc pana cand a inchis ochii definitiv. In urma au ramas doi copii tineri, distrusi de durere. Imi sunt rude si sunt trista astazi. E a treia inmormantare in familie pe anul acesta si sper sa fie ultima pentru multi ani de aici inainte. Dumnezeu sa-i ierte!

Hartia si copacul

Ne propunem sa desenam frunze pentru piticii de la scoala -  vine sarbatoarea piticilor, iar David isi asuma responsabilitatea de a le desena el intr-un mod original. Prin urmare se duce la pomisorul din sufragerie, ii smulge un pum de frunze dintre cele mai frumoase, le pune sub o coala de hartie si trage peste cu culori cerate. Rezultatul e multumitor, este chiar interesant. Fericit de laudele noastre se duce sa mai ia cateva frunze, iar eu ii spun: gata, nu mai rupe frunze ca chelesti copacelul! Mai bine consumi- 2-3 foi de hartie in plus. Dar hartia nu e tot din copaci facuta mami? mi-a raspuns el cu un aer serios. M-a lasat fara replica!

Putere si singuratate

Suntem la masa doar noi doi, iar pe masa e o cruciulita aduca de finii nostri din Israel. Copilul s-a jucat cu ea mai devreme si a ramas langa cosul de paine. Este din lemn si fier. Pe lemnul crucii este Domnul nostru rastignit... Mami, unde I-au batut cuie lui Iisus, peste tot? Nu mami, doar in maini si in picioare! Nu lungesc discutia, e prea dureroasa, ma astept sa ma intrebe de ce, insa el schimba directia.
- De ce atunci cand l-au omorat oamenii pe Iisus nu a coborat Dumnezeu din cer ?
- Ca Sa-L salveze?
- Daa!
- Iisus a venit cu un scop, avea un mesaj pentru oameni. Nu a facut asta pentru ca peste 3 zile urma sa invieze si El stia dinainte.
- Stiu asta!
Dupa o alta discutie despre misiunea lui Iisus pe pamant schimbam subiectul, apoi David revine ca un boomerang foarte sigur pe el: Iisus , dupa ce a inviat, a stat 40 de zile pe pamant apoi s-a urcat in cer. El sta mereu acolo si in fiecare zi cand un om moare coboara la el, ii imprumuta viata pentru o vreme pana la sfarsitul lumii, cand I-o daruieste pentru totdeauna.
Am ramas fara cuvinte, i-am raspuns doar ca are dreptate si il intreb de unde stie toate acestea, oare de la ora de religie? Nu, am citit eu in Biblie mai demult, incet, fiecare cuvant...
Se uita la mine cu o privire senina si calda, ma uit la ochii lui frumosi si parca vad un spirit intelept batran in corpul unui copil.
Ma intristez la gandul ca la sfarsitul lumii poate nu toti vom primi viata vesnica, iar el ma scoate repede din starea aceasta facandu-ma sa rad de idea cum ca sfintii stau in cer, noi nu-i vedem, dar ei ne vad cu inste ochelari speciali prin care se uita si vad prin nori, ceva cu infrarosu...

Mi-am amintit de un alt moment in care m-a uimit: in vacanta de vara, cand a mers la cursul "Emotiile mele", Marilena Ionescu i-a rugat pe copii sa exprime in forme din lut siguratatea si puterea. Eram pe holuri, dansa a iesit din clasa si mi-a zis: veniti sa vedeti ce a facut David, e extraordinar! Facuse muntele Caraiman cu crucea in varful lui. L-am intebat care e singuratatea si care e puterea si mi-a raspuns: crucea e puterea si muntele e singuratatea. Eu imi imaginasem invers. El vedea partea plina a paharului!
Multumesc Doamne pentru copilul acesta minunat!

Longevitate

De multe ori ma intreb care este secretul celor care traiesc mult. O fi regimul de viata? O fi, dar nu neaparat pentru ca am vazut oameni care au trait aproape 100 de ani in conditiile in care au muncit din greu inca din copilarie, au luptat in doua razboaie si au mancat si baut cam ce au apucat. O fi gena? Se prea poate, dar sigur mai este ceva. O fi bunatatea sufletului? E foarte probabil ca linistea din interior sa fie o parte mare mare din acest secret. Imi place sa ma uit la fetele lor si vad, la toti, o lumina. In ciuda suferintelor, chipul lor radiaza o lumina calda.
Cu siguranta dragostea-i de vina!

Back in time: metamorfoza

http://www.youtube.com/watch?v=hx8ytb10peI

Ziceam ca in afara casei ma vad ca slabanogul din Capernaum, cel care nu poate sa mearga pe picioarele lui, cel care a fost purtat pe brate de prietenii lui cu pat cu tot si coborat prin acoperisul  casei pentru a-l duce langa Mantuitorul. Eu ma vad asa pentru ca nu pot doar cu imaginatia si cu inteligenta mea sa merg pe picioarele mele fara ajutor, nu mai pot sa concep un proiect si sa-l duc la capat doar cu ideile mele. Trebuie sa ma sprijin pe cineva sau pe ceva: prieteni, cunostinte, rude, orice sursa de inspiratie. Am invatat sa copiez perfect si, desi nu-mi place chiar ideea de a copia, imi e usor asa, insa ma doare, pentru ca fac ceea ce nu as vrea sa fac. As vrea sa ajung la Mantuitorul, sa invat din nou sa merg, sa invat pasii si apoi sa “dansez” nu mai spun cat mi-as dori sa zbor. Desi zborul se impune, e dureros cand simti ca nici macar nu poti sa te ridici de la pamant.

Sunt ologul din gara care sade pe peron asteptand ca trenul vietii sa se intoarca daca trecut (oare a trecut?) sau sa soseasca - daca nu a venit. Ocazia unica care sa schimbe totul! Oare va sosi vreodata acel tren? Si daca da, il voi recunoaste? Si daca il voi recunoaste voi reusi  sa ma urc in el neputand sa merg? 

Sunt viermele din oul de matase incercand sa scot matasea cea mai buna pentru cei care ma ingrijesc, dar oare va veni clipa metamorfozei?             

Acasa sunt Marta din pilda cu surorile Marta si Maria care Il primesc in casa lor pe Mantuitorul. Maria se aseaza langa El si il asculta, Marta insa se ocupa de treburile casei pentru ca vrea sa fie o buna gazda, este prea ocupata si chiar se supara ca nu este ajutata. Replica Mantuitorului este: “Marta, Marta, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, însă un singur lucru trebuieşte. Maria şi-a ales partea cea mai bună, care nu se va lua de la dânsa”. Eu, ca si Marta, nu am reusit sa inteleg ca Mantuitorul a venit in casa noastra nu pentru a fi hranit ci pentru a ne hrani. Cand voi reusi oare sa ma linistesc, sa ma asez langa Domnul si sa-L ascult?

Cum am ajuns oare aici? Candva aveam aripi si mi le-am retezat zburand neatenta printre crengi taioase.  Sau poate eram un inger care acum a decazut? Imi amintesc ca m-am bucurat de cateva ori vazand ca vine trenul si m-am ranit incercand sa ma urc din mers si am cazut. Asa am ajuns sa ma simt in acest fel. Din coconul meu am vazut o raza de lumina si am crezut ca sunt gata pentru zbor, dar am cazut pentru ca nu eram inca fluture.

Nu stiu daca e ceva ce trebuie facut, stiu doar ca trebuie sa spun un singur lucru: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatoasa!

Moneda - One Day Closer to Death

Nu stiu cum se face, dar uneori viata ne intoarce moneda cu care am platit de parca ar fi o singura moneda pe lumea aceasta. Poate asa si este si, fie ea buna sau rea, eu cred ca suntem binecuvantati daca se intampla acest lucru.