These are the days of our lives

Otilia povesteste pe blogul ei despre diminetile noastre http://capracutreiiezi.blogspot.ro/2012/10/diminetile-noastre.html si realizez ca e tare obosita, dar stiu ca cei trei iezisori ii dau putere sa mearga mai departe. Asa e mereu: dragostea iti da puteri nebanuite!
Desi dragostea pe care o ofer eu e infima in comparatie cu cat simt ca ofera ea, tot am sentimentul ca eu am fost binecuvantata sa primesc atat de multa dragoste pe pamantul acesta, incat nimeni nu are mai multa decat mine.
Desi copilaria mea nu a avut nimic spectaculos in ea, ai mei neducandu-ma in excursii si neoferindu-mi nici un fel de distractii, am flash-uri cu momente in care eram atat de fericita incat nu am cum sa le uit vreodata. Sunt scene cand ma bucuram de caldura soarelui mergand pe un drum plin de praf cu picioarele goale, sau cand alergam prin lanul de grau, sau cand stateam intinsa pe iarba si ma uitam la nori, sau cand ma rataceam in padure prefacandu-ma in gandul meu ca nu gasesc drumul catre casa pentru ca apoi sa o rup la fuga pe coasta in vale de teama ca gandul sa nu devina realitate si multe, multe altele... O frumusete care mi s-a intiparit in suflet si care m-a ajutat, cand am crescut, sa-mi regasesc puterile atunci cand ma intorceam acasa cu spatele incovoiat de greutatile orasului aglomerat in care trebuia sa supravietuiesc singura.
Flash-urile acestea le recunosc cand ascult piese din muzica mea favorita ca "High Hopes" (Pink Floyd) http://www.youtube.com/watch?v=9OTBK5HBx3M , "These are the days of our lives" (Queen) si multe altele.

"The grass was greener/ The light was brighter/ With friends surrounded/ The nights of wonder"
Atunci cand nu ma pot intoarce acasa la izvorul meu de energie, ma ajuta muzica sa ma regasesc. Deunazi priveam fascinata un videoclip cu Freddie Mercury si simteam ca prind viata, ca ma transform sufleteste, ca muzica si anumite gesturi ale artistului ma definesc, ca anumite fete ale uratului se transforma instantaneu in frumos, ca parca greul nu mai a atat de greu.
Cred ca muzica e o pastila care amorteste partea aceea din creier si din suflet care simte durerea si, desi durerea nu dispare, parca e mai usor de suportat; si ca are efectul marijuana trezind un pic subconstientul si transformand realitatea. Si cum nu oricine e capabil sa faca muzica si sa transmita o stare de spirit, ma gandesc la artistii care au putut si pot face asta si nu inteleg paradoxul prin care ei sunt capabili de o astfel de creatie, desi vietile lor sunt atat de imorale unori si faptele lor greu judecate de oameni. Sper ca Cel de Sus sa nu-i judece ca noi pe artisti, ci dupa dragostea pe care au sadit-o in sufletele semenilor lor.

Ma gandeam de dimineata ca de multe ori, retraind anumite momente din trecut parca te bucuri mai mult de ele atunci cand ti le amintesti decat atunci cand le-ai trait efectiv. O stare de spirit, o melodie, un miros, un gust sau orice altceva pot sa-ti trezeasca la un moment dat, pe neasteptate, amintiri frumoase (sau mai putin frumoase) si care schimba clipa prezenta aducand lumina si bucuria din acel moment. Am citit undeva ca la batranete, neputinciosi fiind, oamenii se hranesc cu clipele fumoase traite in tinerete. Asadar, cred ca, atat cat sta in puterea noastra, ar trebui sa facem fiecare clipa traita sa conteze si sa fie demna de amintirile noastre de mai tarziu. Sa fii recunoscator pentru ce ai primit in viata si sa primesti deranjul cu bucurie si cu zambetul pe buze, pentru ca in clipa urmatoare sa-l dai uitarii si sa ramana doar bucuria.

These Are The Days Of Our Lives
Songwriters: Brian Harold May;Freddie Mercury;John Deacon;Roger Taylor

Sometimes I get to feelin'
I was back in the old days long ago
When we were kids, when we were young
Things seemed so perfect you know?

The days were endless, we were crazy we were young
The sun was always shinin' we just lived for fun
Sometimes it seems like lately I just don't know
The rest of my life's been just a show

Those were the days of our lives
The bad things in life were so few
Those days are all gone now but one thing is true
When I look and I find, I still love you

You can't turn back the clock, you can't turn back the tide
Ain't that a shame?
I'd like to go back one time on a roller coaster ride
When life was just a game

No use sitting and thinkin' on what you did
When you can lay back and enjoy it through your kids
Sometimes it seems like lately I just don't know
Better sit back and go with the flow

'Cos these are the days of our lives
They've flown in the swiftness of time
These days are all gone now but some things remain
When I look and I find no change

Those were the days of our lives, yeah
The bad things in life were so few
Those days are all gone now but one thing's still true
When I look and I find, I still love you
I still love you

Si un video care imi place: Queen - One Year Of Love: http://www.youtube.com/watch?v=EgVlnvARvPM&NR=1&feature=endscreen

To remember...

Ma uit in jurul meu la mediul in care traiesc 9 ore pe zi si vad ca se cere punctualitate, actiune, minte clara, lupta, concurenta, relatii, incordare, etc si imi propun sa ma schimb ca sa merg si eu pe drumul acesta.  Fac eforturi, uneori imense ca sa fiu pe aceeasi lungime de unda cu cei din jurul meu. Dar nu e usor atunci cand in drumul tau dimineata iti iese un melc frumos langa o nuca mai mai sa calci pe el! Cum sa te gandesti ca o sa intarzii la munca si sa nu te opresti o secunda sa-l privesti si sa zambesti? Apoi fug catre statia de autobuz si ma urc aproape din mers, ma obisnuiesc repede cu mirosurile, calcatul pe picioare si imbulzeala, respir un pic intre autobuz si metrou, alte mirosuri si alta imbulzeala in metrou unde ma chinui sa deschid o carte, dar simt cum priviri mustratoare ma lovesc in ceafa si renunt! Las' ca poate o deschid la intoarcere! Ajung la birou, imi torn o cafea calda (imi place mirosul de cafea mai mult decat gustul sau) si imi propun sa intru in forta pe treaba mea. Suna telefonul. O prietena draga vrea sa stie ce mai facem si imi propune sa ne vedem in weekend cu copiii! Hm, abia astept. Doamne, nimic nu e intamplator! Copilul meu fredoneaza melodii de la Voltaj in ultima vreme, ii plac mult si m-a intrebat acum cateva zile:
- Mama, cum il cheama pe tipul care canta?
- Calin Goia
-Aha
peste doua zile:
- Mama, cum ziceai ca-l cheama pe tipul de la Voltaj?
- Calin Goia. De ce ma intrebi?
- Pai, mama, te rog, cauta-l tu pe internet sau unde stii tu si spune-i ca vreau sa ma intalnesc cu el sa ma invete si pe mine sa cant ca el!
Am ramas fara replica! Ii promit ca incerc sa-l duc la un concert de-al lor sa vad  ce iese!
Ii povestesc prietenei mele de acest lucru si imi spune: vezi ca o alta prietena de-a noastra e vecina la munca cu Calin Goia! Wow, ce mica e lumea atunci cand un copil isi doreste ceva! Poate se intampla vreo minune si chiar o sa-l intalnim pe Calin Goia! Asa s-a intamplat si cu fetita ei care si-a dorit sa-i intalneasca pe cei de la Mono Jacks, i-a intalnit si, mai mult, le-a trimis un desen, iar acum ei il pastreaza pe peretele camerei unde repeta. Deci totul e posibil in lumea copiilor!

Scriu cateva mail-uri si imi amintesc de un prieten de la un fost loc de munca ca scria frumos pe un blog candva. Il rog sa-mi retrimita link-ul catre blogul lui si recitesc postul care mi-a placut atat de mult pe vremuri. Imi place ideea de a pune o conversatie placuta pe blog: http://mihaidd.blogspot.ro/2010/03/memories.html

Continui munca, apar colegi, din nou aceleasi linii: unele drepte si incordate, altele frumoase fin desenate, altele te lovesc in fata, unele viu colorate, altele mai fade... Tin mortis sa raman pe drumul acesta, dar ma impiedic. Mai ales cand unii mai glumeti fac sotii pe seama mea si mai intind piciorul cand incerc sa sar... Mai cad pe branci, ma ridic, mai fac cativa pasi...

Ma consolez insa cand stiu ca pe lumea asta sunt atatea persoane minunate, cum ar fi Seba:  http://capracutreiiezi.blogspot.ro/2012/09/malls-secrets.html si bineinteles David care uita sa ajunga intre in clasa de dragul unei frunze!

Ma intorc rapid la treaba pentru ca timpul nu sta dupa mine....



 

Am invatat...

Am invatat ca atunci cand cineva se caracterizeaza in public folosind cuvinte de care nimeni nu ar fi prea mandru, adreseaza de fapt un mesaj de ajutor sau, in cel mai bun caz, e constient de cat de daunatoare este mandria si incearca sa-i minimizeze cat mai mult posibil importanta (dand in acest fel si un exemplu celorlalti). Dar de cele mai multe ori vad strigatul de ajutor decat exemplul. Ar mai fi si partea de scuza, dar despre aceasta chiar nu vreau sa vorbesc pentru ca vreau sa vad doar partea frumoasa a oamenilor atat cat e posibil.

Am invatat ca orice copil normal care isi iubeste in mod egal parintii doreste sa-i vada mereu impreuna si face tot posibilul ca ei sa fie fericiti. Copilul meu se transforma radical atunci cand ma vede trista si face tot ce stie el ca-mi face placere, doar ca sa ma faca fericita. Uneori e atat de subtil incat nu ma prind si atunci ma intreba: "mami, uite ce am facut, esti fericita?". Daca il intreb de ce a facut lucrul respectiv, inteleg ca nu isi dorea neaparat sa-l faca, dar cu siguranta l-a facut ca sa ma faca pe mine fericita. Invat de la copii ca in preajma lor trebuie sa fim fericiti. Nu sa ne prefacem ca suntem fericiti, ci sa fim cu adevarat fericiti, pentru ca ei simt minciuna. Si apoi, ce sens are sa minti in fata unui suflet curat ca sa il pacalesti? Mai fair ar fi, cred eu, daca nu poti sa invingi raul din tine sa fii asa cum esti tu decat sa incerci sa pari altcineva. Stiu ca multa lume se gandeste ca intr-adevar, sunt momente cand esti impresurat de necazuri si griji si nu poti fi fericit, deci ce-ai putea sa faci in momentul acela cand esti in preajma unui copil? Insa fericirea nu este totuna cu bucuria. Fericit poti sa fii si in suparare si chiar faptul ca ai un inger in preajma ta e un motiv real de fericire.

Am gasit un text mai vechi care imi place, asa ca-l salvez aici:

Do the things right. And let do it nice. I talk about all the things you do, not only those things you are forced to do so. Do the nice things now and share those things with others. Take care of your soul and of your body, of your health and of your state of mind. If everything is ok with you, then it is ok with everybody.

Think positive, always, always, always and have only true love. Then inspiration will come to you.

For a right thinking and clarity of mind you must have a solid foundation.  If only one brick in this foundation is not one of good quality, then the future wall may be at risk.

Try to understand others, believe in you and act. Don't let the time to solve all your problems.

Ancient Chinese proverb tell us:

o     I hear and I forget

o     I see and I remember

o     I do and I understand

 

Scoala mea!

Am inceput si noi, odata cu totii, scoala. Steluta mea si-a facut loc cu nerabdare printre copiii din curte si a ajuns rapid in fata acolo unde se adunasera cei de varsta lui. Dna invatatoare ii astepta zambind cu dragoste si s-a pregatit pentru aceasta zi cu atata grija de parca ar fi trebuit sa soseasca niste ingeri adevarati trimisi de Dumnezeu cu o misiune speciala pe pamant. Le-a vorbit cald si frumos, iar pasii dansei fermi i-a insotit catre sala de clasa. I-au urmat parintii care, ca si copiii, au intrat in scoala printr-o poarta magica desenata pe un carton mare si care se asmana cu poarta unui castel, dupa care au trecut pe sub un pod de flori facut de copiii mai mari din scoala. M-a impresionat aceasta primire, desi nu ma asteptam sa ma emotioneze ceva pentru ca participasem in zilele anterioare la pregatiri. Am cusut cateva penare pentru baietei si am ajutat la pregatirea clasei cu o zi inainte de inceperea scolii. Emotiile mele disparusera, dar m-au incercat totusi putin datorita primirii frumoase. Clasa era curata, cu bancute noi mici facute special pentru clasa pregatitoare, cu perdele curate frumos calcate de o mamica, cu flori proaspete de decor si aranjamentul specific Waldorf cu materiale asezate in valuri, obiecte de decor aduse din natura si lumanarele colorate. Cel mai mult mi-a placut desenul de pe tabla. Desenul acesta cu mingea de clestar tinuta in mana de un voinic, pe un drum ce duce la un castel avand deasupra capului un corb si in fata sa o mare cu o balena in ea, ilustreaza de fapt povestea cu care copiii si-au inceput scoala. Am fost norocosi, ca si parinti, sa luam si noi parte la aceasta ora si sa intram in atmosfera aceea de basm inconjurati de ingeri adevarati.

Ingerasul meu s-a intors acasa topaind si cantand "I love rock'n'roll". Singura lui dezamagire a fost ca nu a gasit in sala de clasa locul cu jucariile :). I-am explicat ca e baiat mare si ca la scoala nu sunt jucarii, insa si-a incercat totusi norocul soptindu-mi la ureche: "mami, poti sa vorbesti tu cu dna invatatoare si sa o intrebi daca pot sa aduc jucarii la scoala?" I-am spus ca nu, pentru ca nimeni nu vine cu jucarii la scoala, insa nu a renuntat: "... dar uite cum facem: eu iau o jucarie de acasa si o voi ascunde in vestiar." L-am dezarmat spunandu-i ca nu are nici vestiar.

Acasa insa, in camera lui, si-a adus toate jucariile care ii plac si se bucura de ele in timpul sau liber.
 

Din seria Niros Uscaen (continuare)

Am spus, ca sa nu pierd mesajele primite cu diverse ocazii de la un prieten vechi le voi nota aici. Sunt greoaie, dar mesajele sunt de buna credinta si din suflet.

24 Iulie 2012
Ne marginim la oceanul imposibilitatilor noastre, unii abrupti ca o reduta a rezistentei in fata provocarilor, altii lin, cu ris de inundare pana la aneantizare. Fiecare isi trimite cohortele curiozitatii sa se scalde in ape putin adanci si ne infatuam cu insignifianta secretului ascuns de ele, decretand etern posibil imposibilul. Cautatori in apele adanci, asanatorii sunt cei care fac din nisipul imposibilului insule ale posibilului in largul oceanului unde stau de veghe, ca in avanposturi, singuraticile genii, cavaleri sub steagul cauzei umanitatii, insa prezentu-i notifica in registrele urgentei, grav afectati de molima lumescului si ai carei germeni din familia pecuniarului au devenit tot mai imuni la penicilina mucegaiului uman, iar vamesii incornorati au blocat accesul gentamicinei DIVINE cu un aflux de surogate, adevarate sofisme la indemana mintilor a caror bezna n-a fost penetrata de lumina farului absolut.

15 August 2012
Izvorul e datul prin a carei curgere palpita viata, prezenta lui racoreste atat vanatul cat si vanatorul ce salasluiesc pe taramul sufletelor noastre caci noi insine suntem vanatorul cat si vanatul chiar daca aparent si iluzoriu vanam aproapele si dreptul lui egalitar.
Maria reprezinta izvorul tamaduirii unei lumi pervertite si pervertitoare, al carei dignostic maladiv, pervertirea, nu este genetic ci o mutatie insidioasa a individuatiei dinspre gloria abstracta catre una pragmatica, pecuniara, sustinuta de bastioanele egoismului ce au legiferat prin starea de necesitate Cezarul, forma absconsa a egocentrismului sau. Egoismul e microbul ce ne darama din interior constructia nativa a CREATORULUI bazata pe IUBIRE si doar iluminarea ne indruma catre cainta, poarta menita sa o deschidem benevol. AVE MARIA!

8 Septembrie 2012
Bolnavi de iubire, tanjim la oblojirea si la sarutul ei fara a ne gandi, cel putin, la chintesenta, la valoarea intrinseca a iubirii, iertarea, toleranta, cei doi piloni ai demersului caritabil, daca nu firesc, de a ne regasi ca si creatie divina, nu de a ne reinventa. Acest nucleu al iubirii e panaceul tuturor suferintelor noastre trupesti si sufletesti. Pierzand esentialul devenim hidosi in sinea noastra chiar daca ambalajul carnal ne lauda prezenta cu un "Made in Don Juan", iar statutul social ne impauneaza porumbelul sufletului expunandu-l firestei vanatori a celorlalti. Suntem consemnati intr-un dat istoric si doar iubirea e calea ce transcede granitele temporale, evadand din gratiile meschinariei, ipocriziei, ale nefirescului primordial, redevenind porumbelul alintat dintr-un firesc primordial. MARIA e dovada ca se poate. AVE MARIA!

Pantofii norocosi

 

Zilele trecute mi-am cumparat o pereche de pantofi care mi-au placut asa de mult ca nu m-am putut abtine sa nu-i pun in picioare pana acasa. Da’ ce sa vezi? M-au ranit atat de tare la un picior ca nu mai puteam merge si, cum era frumos afara (lumina de septembrie), nu am vrut nici sa ma urc in autobuz, deci mi-am facut curaj si am pornit-o pe jos. Pe la jumatatea drumului am renuntat si am decis sa-mi pun la loc sandalele. Asadar m-am asezat pe o bancuta ca sa fac schimbul. La capatul celalalt al bancii o batranica se chinuia tare sa manance o pruna. M-am uitat la ea oarecum amuzata, dar si cu mila. Avea fata senina, ochii de un albastru deschis spalacit, iar mainile si picioarele putin umflate. I-am dat vreo 70 de ani. Desi nu prea reusea sa se bucure de pruna ei, se amuza si ea de situatie. A inceput sa-mi vorbeasca:

-           Ma chinui sa mananc pruna asta si nu reusesc pentru ca are coaja tare si, Doamne, am cumparat ca o nebuna, ia uite cate am luat! Imi era pofta si acum nu pot sa le mananc! Nu am indraznit sa ma uit in plasa ei, insa i-am zimbit compatimind-o:

-          Va inteleg… Ea a continuat vesela:

-          Hm, va strang pantofii? Uite la mine (avea papuci in picioare), mi-am luat si eu pantofi de merg desculta!

-          Dar de ce? Ce au pantofii, va bat?

-          Da, ma strang. Cand i-am luat am probat doar unul cu piciorul care nu era umflat si mi s-a parut ca vine bine. Cand am incercat sa merg cu ei nu am mai putut pentru ca, uite, sunt operata si am picioarele umflate.

-          Imi pare rau…

-          Eh maica, ce sa mai zic si eu la varsta mea. Voi tineretul… si s-a oprit din vorba.

-          Da’ cati ani aveti?

-          95!

-          …!!! Pai multi inainte… Aveti copii? (ma gandeam ca la varsta ei si cu problemele sale ar fi fost normal ca unul din copiii ei sa o ajute sa-si aleaga o pereche de pantofi calumea).

-          Da, am, dar au si ei serviciu si nu au timp de mine. Ma descurc singura, uite-asa incet-incet.

-          Bine, aveti grija de dvs., o zi buna in continuare!

-          Drum bun maica, sa jungi cu bine acasa!

-          Multumesc la fel.

Am ajuns… si ma tot gandeam, cum o fi la 95 de ani? Mi s-a parut intreaga la minte, senina si puternica. Mi-a placut ca se amuza, nu se supara deloc pe neputinta ei si era prietenoasa. Si a primit 70 de ani de la mine, cu 25 mai putin decat avea. Asta da compliment!
Mi-am amintit de batrana din Joe Black, nu pot sa uit vocea aceea sfarsita, dar foarte foarte calda si impacata. Daca nu era faza aceea in film nu mi-ar fi placut niciodata de Brad Pitt.
Cred ca e mare lucru sa fii impacat cu tine la batranete!

Filosofiile varstei de 6 ani

Copilutul este la tara la bunici si vorbesc cu el la telefon. Mi-e dor sa-i aud vocea, asa ca-l intreb diverse desi el nu e mare fan telefon si de cele mai multe ori imi raspunde cu da si nu si "pa mami, hai ca ma plictisesti". De la bunica aflu totusi ce a mai facut, ce a mancat, cu cine s-a jucat, etc. Aflu ca i-a pedepsit pe bunici sa manance supa din bolurile de salata in ciuda impotrivirii lor pentru ca sa termine si el odata primul :). Mai aflu ca, in dorinta de a nu schimba nimeni canalul de la televizor de pe desene pe stiri, probabil pentru ca prinde foarte rar televizor, a scos o baterie de la telecomanda si a ascuns-o intre lenjeriile din dulap. Nah, ia tataie telecomanda si mai schimba canalul daca poti!

Cand am ajuns la el la tara, primul lucru pe care l-a facut a fost sa ma ia de mana si sa-mi arate o surpriza: in spatele casei, langa drum, construise un cuib mare din paie in care pusese si cateva pietre (adica ouale). Din pacate, nu si-a dat seama ca dedesupt e cenusa si cand s-a asezat sa cloceasca a reusit sa stranga destula cenusa in lenjerie astfel ca funduletul lui arata ca unul de maimutica: rosu si iritat. Nu stiu cine se astepta el sa vina acolo sa cloceasca, dar cred ca in mintea lui a fost altceva: ca daca va construi acel cuib, se va aseza in el catelusa noastra pentru a fata alti catei pentru ca puii ei mici tocmai fusesera furati de o vulpe. Copilul a fost foarte trist din cauza cateilor, mai ales ca unul era alb cu pete negre si el ii spunea "Dalmatianul" si tare si-ar mai fi dorit un caine "dalmatian".

Zilele trecute, fara legatura cu ceva, mi-a spus: "mami, daca esti bun esti destept". Cred ca fraza aceasta i-am sugerat-o eu candva in drum spre gradi intr-o discutie mai altfel, desi nu asta a fost ceea ce am vrut sa transmit. Realizez ca trebuie sa am mare grija ce vorbesc in preajma lui din cel putin doua motive: primul este ca acum e in perioada cand acumuleaza si nu uita nimic, iar al doilea e ca trebuie sa am grija sa nu educ copilul in spiritul mercantil cum ca e obligatoriu daca dai ceva bun, in schimb sa primesti ceva tot bun; astfel asteptarile lui vor fi de multe ori inselate.
Acum stiu ca orice copil invata din exemplul viu de langa el. Eu (noi) suntem modele de viata. Citeam ca "daca eu manifest bunatate si intelegere si copilul vede ca e bine, ingerul sau va imbratisa cu entuziasm imitativ aceste aspecte pozitive, caci in sufletul copilului exista o afinitate fata de ceea ce reprezinta in lume binele si aceasta afinitate nu poate fi dobandita prin educatie" (Henning Kohler - Despre copiii anxiosi, tristi si nelinistiti).

Altadata imi tot repeta: "vorbesti urat te faci urat, vorbesti frumos, te faci  frumos!". E o mustrare pentru mine cand ma aude ca mai scap cate o vorba de mustrare la adresa cuiva! Doamne ce parinte sunt!!! Pe asta nu stiu de unde o stie, probabil a dedus-o sau poate o fi auzit-o undeva candva...
Recunosc deci ca si eu invat de la copil si ca oricat de mari am fi, tot mai avem de invatat! Ceea ce simt (si am spus-o de multe ori si uite ca ma repet) este faptul ca el a venit pe lume ca sa ma salveze.

Asadar, mi-am propus doua lucruri: unul e sa ma port frumos mereu, dar mai ales in preajma copilului si al doilea e sa distrug ideile mercantile din capul meu sau macar ca sa nu i le mai transmit lui. E greu totusi pentru ca daca ceva e adanc ascuns in suflet, razbate pana la suprafata si pana la urma tot se vede. Solutia ar fi sa nu ma mint vreodata. Asadar, adevarul e calea ... si viata! Caci daca nu ma mint pe mine nu am cum sa-i mint nici pe cei din jur.