Am invatat...

Am invatat ca atunci cand cineva se caracterizeaza in public folosind cuvinte de care nimeni nu ar fi prea mandru, adreseaza de fapt un mesaj de ajutor sau, in cel mai bun caz, e constient de cat de daunatoare este mandria si incearca sa-i minimizeze cat mai mult posibil importanta (dand in acest fel si un exemplu celorlalti). Dar de cele mai multe ori vad strigatul de ajutor decat exemplul. Ar mai fi si partea de scuza, dar despre aceasta chiar nu vreau sa vorbesc pentru ca vreau sa vad doar partea frumoasa a oamenilor atat cat e posibil.

Am invatat ca orice copil normal care isi iubeste in mod egal parintii doreste sa-i vada mereu impreuna si face tot posibilul ca ei sa fie fericiti. Copilul meu se transforma radical atunci cand ma vede trista si face tot ce stie el ca-mi face placere, doar ca sa ma faca fericita. Uneori e atat de subtil incat nu ma prind si atunci ma intreba: "mami, uite ce am facut, esti fericita?". Daca il intreb de ce a facut lucrul respectiv, inteleg ca nu isi dorea neaparat sa-l faca, dar cu siguranta l-a facut ca sa ma faca pe mine fericita. Invat de la copii ca in preajma lor trebuie sa fim fericiti. Nu sa ne prefacem ca suntem fericiti, ci sa fim cu adevarat fericiti, pentru ca ei simt minciuna. Si apoi, ce sens are sa minti in fata unui suflet curat ca sa il pacalesti? Mai fair ar fi, cred eu, daca nu poti sa invingi raul din tine sa fii asa cum esti tu decat sa incerci sa pari altcineva. Stiu ca multa lume se gandeste ca intr-adevar, sunt momente cand esti impresurat de necazuri si griji si nu poti fi fericit, deci ce-ai putea sa faci in momentul acela cand esti in preajma unui copil? Insa fericirea nu este totuna cu bucuria. Fericit poti sa fii si in suparare si chiar faptul ca ai un inger in preajma ta e un motiv real de fericire.

Am gasit un text mai vechi care imi place, asa ca-l salvez aici:

Do the things right. And let do it nice. I talk about all the things you do, not only those things you are forced to do so. Do the nice things now and share those things with others. Take care of your soul and of your body, of your health and of your state of mind. If everything is ok with you, then it is ok with everybody.

Think positive, always, always, always and have only true love. Then inspiration will come to you.

For a right thinking and clarity of mind you must have a solid foundation.  If only one brick in this foundation is not one of good quality, then the future wall may be at risk.

Try to understand others, believe in you and act. Don't let the time to solve all your problems.

Ancient Chinese proverb tell us:

o     I hear and I forget

o     I see and I remember

o     I do and I understand

 

Scoala mea!

Am inceput si noi, odata cu totii, scoala. Steluta mea si-a facut loc cu nerabdare printre copiii din curte si a ajuns rapid in fata acolo unde se adunasera cei de varsta lui. Dna invatatoare ii astepta zambind cu dragoste si s-a pregatit pentru aceasta zi cu atata grija de parca ar fi trebuit sa soseasca niste ingeri adevarati trimisi de Dumnezeu cu o misiune speciala pe pamant. Le-a vorbit cald si frumos, iar pasii dansei fermi i-a insotit catre sala de clasa. I-au urmat parintii care, ca si copiii, au intrat in scoala printr-o poarta magica desenata pe un carton mare si care se asmana cu poarta unui castel, dupa care au trecut pe sub un pod de flori facut de copiii mai mari din scoala. M-a impresionat aceasta primire, desi nu ma asteptam sa ma emotioneze ceva pentru ca participasem in zilele anterioare la pregatiri. Am cusut cateva penare pentru baietei si am ajutat la pregatirea clasei cu o zi inainte de inceperea scolii. Emotiile mele disparusera, dar m-au incercat totusi putin datorita primirii frumoase. Clasa era curata, cu bancute noi mici facute special pentru clasa pregatitoare, cu perdele curate frumos calcate de o mamica, cu flori proaspete de decor si aranjamentul specific Waldorf cu materiale asezate in valuri, obiecte de decor aduse din natura si lumanarele colorate. Cel mai mult mi-a placut desenul de pe tabla. Desenul acesta cu mingea de clestar tinuta in mana de un voinic, pe un drum ce duce la un castel avand deasupra capului un corb si in fata sa o mare cu o balena in ea, ilustreaza de fapt povestea cu care copiii si-au inceput scoala. Am fost norocosi, ca si parinti, sa luam si noi parte la aceasta ora si sa intram in atmosfera aceea de basm inconjurati de ingeri adevarati.

Ingerasul meu s-a intors acasa topaind si cantand "I love rock'n'roll". Singura lui dezamagire a fost ca nu a gasit in sala de clasa locul cu jucariile :). I-am explicat ca e baiat mare si ca la scoala nu sunt jucarii, insa si-a incercat totusi norocul soptindu-mi la ureche: "mami, poti sa vorbesti tu cu dna invatatoare si sa o intrebi daca pot sa aduc jucarii la scoala?" I-am spus ca nu, pentru ca nimeni nu vine cu jucarii la scoala, insa nu a renuntat: "... dar uite cum facem: eu iau o jucarie de acasa si o voi ascunde in vestiar." L-am dezarmat spunandu-i ca nu are nici vestiar.

Acasa insa, in camera lui, si-a adus toate jucariile care ii plac si se bucura de ele in timpul sau liber.
 

Din seria Niros Uscaen (continuare)

Am spus, ca sa nu pierd mesajele primite cu diverse ocazii de la un prieten vechi le voi nota aici. Sunt greoaie, dar mesajele sunt de buna credinta si din suflet.

24 Iulie 2012
Ne marginim la oceanul imposibilitatilor noastre, unii abrupti ca o reduta a rezistentei in fata provocarilor, altii lin, cu ris de inundare pana la aneantizare. Fiecare isi trimite cohortele curiozitatii sa se scalde in ape putin adanci si ne infatuam cu insignifianta secretului ascuns de ele, decretand etern posibil imposibilul. Cautatori in apele adanci, asanatorii sunt cei care fac din nisipul imposibilului insule ale posibilului in largul oceanului unde stau de veghe, ca in avanposturi, singuraticile genii, cavaleri sub steagul cauzei umanitatii, insa prezentu-i notifica in registrele urgentei, grav afectati de molima lumescului si ai carei germeni din familia pecuniarului au devenit tot mai imuni la penicilina mucegaiului uman, iar vamesii incornorati au blocat accesul gentamicinei DIVINE cu un aflux de surogate, adevarate sofisme la indemana mintilor a caror bezna n-a fost penetrata de lumina farului absolut.

15 August 2012
Izvorul e datul prin a carei curgere palpita viata, prezenta lui racoreste atat vanatul cat si vanatorul ce salasluiesc pe taramul sufletelor noastre caci noi insine suntem vanatorul cat si vanatul chiar daca aparent si iluzoriu vanam aproapele si dreptul lui egalitar.
Maria reprezinta izvorul tamaduirii unei lumi pervertite si pervertitoare, al carei dignostic maladiv, pervertirea, nu este genetic ci o mutatie insidioasa a individuatiei dinspre gloria abstracta catre una pragmatica, pecuniara, sustinuta de bastioanele egoismului ce au legiferat prin starea de necesitate Cezarul, forma absconsa a egocentrismului sau. Egoismul e microbul ce ne darama din interior constructia nativa a CREATORULUI bazata pe IUBIRE si doar iluminarea ne indruma catre cainta, poarta menita sa o deschidem benevol. AVE MARIA!

8 Septembrie 2012
Bolnavi de iubire, tanjim la oblojirea si la sarutul ei fara a ne gandi, cel putin, la chintesenta, la valoarea intrinseca a iubirii, iertarea, toleranta, cei doi piloni ai demersului caritabil, daca nu firesc, de a ne regasi ca si creatie divina, nu de a ne reinventa. Acest nucleu al iubirii e panaceul tuturor suferintelor noastre trupesti si sufletesti. Pierzand esentialul devenim hidosi in sinea noastra chiar daca ambalajul carnal ne lauda prezenta cu un "Made in Don Juan", iar statutul social ne impauneaza porumbelul sufletului expunandu-l firestei vanatori a celorlalti. Suntem consemnati intr-un dat istoric si doar iubirea e calea ce transcede granitele temporale, evadand din gratiile meschinariei, ipocriziei, ale nefirescului primordial, redevenind porumbelul alintat dintr-un firesc primordial. MARIA e dovada ca se poate. AVE MARIA!

Pantofii norocosi

 

Zilele trecute mi-am cumparat o pereche de pantofi care mi-au placut asa de mult ca nu m-am putut abtine sa nu-i pun in picioare pana acasa. Da’ ce sa vezi? M-au ranit atat de tare la un picior ca nu mai puteam merge si, cum era frumos afara (lumina de septembrie), nu am vrut nici sa ma urc in autobuz, deci mi-am facut curaj si am pornit-o pe jos. Pe la jumatatea drumului am renuntat si am decis sa-mi pun la loc sandalele. Asadar m-am asezat pe o bancuta ca sa fac schimbul. La capatul celalalt al bancii o batranica se chinuia tare sa manance o pruna. M-am uitat la ea oarecum amuzata, dar si cu mila. Avea fata senina, ochii de un albastru deschis spalacit, iar mainile si picioarele putin umflate. I-am dat vreo 70 de ani. Desi nu prea reusea sa se bucure de pruna ei, se amuza si ea de situatie. A inceput sa-mi vorbeasca:

-           Ma chinui sa mananc pruna asta si nu reusesc pentru ca are coaja tare si, Doamne, am cumparat ca o nebuna, ia uite cate am luat! Imi era pofta si acum nu pot sa le mananc! Nu am indraznit sa ma uit in plasa ei, insa i-am zimbit compatimind-o:

-          Va inteleg… Ea a continuat vesela:

-          Hm, va strang pantofii? Uite la mine (avea papuci in picioare), mi-am luat si eu pantofi de merg desculta!

-          Dar de ce? Ce au pantofii, va bat?

-          Da, ma strang. Cand i-am luat am probat doar unul cu piciorul care nu era umflat si mi s-a parut ca vine bine. Cand am incercat sa merg cu ei nu am mai putut pentru ca, uite, sunt operata si am picioarele umflate.

-          Imi pare rau…

-          Eh maica, ce sa mai zic si eu la varsta mea. Voi tineretul… si s-a oprit din vorba.

-          Da’ cati ani aveti?

-          95!

-          …!!! Pai multi inainte… Aveti copii? (ma gandeam ca la varsta ei si cu problemele sale ar fi fost normal ca unul din copiii ei sa o ajute sa-si aleaga o pereche de pantofi calumea).

-          Da, am, dar au si ei serviciu si nu au timp de mine. Ma descurc singura, uite-asa incet-incet.

-          Bine, aveti grija de dvs., o zi buna in continuare!

-          Drum bun maica, sa jungi cu bine acasa!

-          Multumesc la fel.

Am ajuns… si ma tot gandeam, cum o fi la 95 de ani? Mi s-a parut intreaga la minte, senina si puternica. Mi-a placut ca se amuza, nu se supara deloc pe neputinta ei si era prietenoasa. Si a primit 70 de ani de la mine, cu 25 mai putin decat avea. Asta da compliment!
Mi-am amintit de batrana din Joe Black, nu pot sa uit vocea aceea sfarsita, dar foarte foarte calda si impacata. Daca nu era faza aceea in film nu mi-ar fi placut niciodata de Brad Pitt.
Cred ca e mare lucru sa fii impacat cu tine la batranete!

Filosofiile varstei de 6 ani

Copilutul este la tara la bunici si vorbesc cu el la telefon. Mi-e dor sa-i aud vocea, asa ca-l intreb diverse desi el nu e mare fan telefon si de cele mai multe ori imi raspunde cu da si nu si "pa mami, hai ca ma plictisesti". De la bunica aflu totusi ce a mai facut, ce a mancat, cu cine s-a jucat, etc. Aflu ca i-a pedepsit pe bunici sa manance supa din bolurile de salata in ciuda impotrivirii lor pentru ca sa termine si el odata primul :). Mai aflu ca, in dorinta de a nu schimba nimeni canalul de la televizor de pe desene pe stiri, probabil pentru ca prinde foarte rar televizor, a scos o baterie de la telecomanda si a ascuns-o intre lenjeriile din dulap. Nah, ia tataie telecomanda si mai schimba canalul daca poti!

Cand am ajuns la el la tara, primul lucru pe care l-a facut a fost sa ma ia de mana si sa-mi arate o surpriza: in spatele casei, langa drum, construise un cuib mare din paie in care pusese si cateva pietre (adica ouale). Din pacate, nu si-a dat seama ca dedesupt e cenusa si cand s-a asezat sa cloceasca a reusit sa stranga destula cenusa in lenjerie astfel ca funduletul lui arata ca unul de maimutica: rosu si iritat. Nu stiu cine se astepta el sa vina acolo sa cloceasca, dar cred ca in mintea lui a fost altceva: ca daca va construi acel cuib, se va aseza in el catelusa noastra pentru a fata alti catei pentru ca puii ei mici tocmai fusesera furati de o vulpe. Copilul a fost foarte trist din cauza cateilor, mai ales ca unul era alb cu pete negre si el ii spunea "Dalmatianul" si tare si-ar mai fi dorit un caine "dalmatian".

Zilele trecute, fara legatura cu ceva, mi-a spus: "mami, daca esti bun esti destept". Cred ca fraza aceasta i-am sugerat-o eu candva in drum spre gradi intr-o discutie mai altfel, desi nu asta a fost ceea ce am vrut sa transmit. Realizez ca trebuie sa am mare grija ce vorbesc in preajma lui din cel putin doua motive: primul este ca acum e in perioada cand acumuleaza si nu uita nimic, iar al doilea e ca trebuie sa am grija sa nu educ copilul in spiritul mercantil cum ca e obligatoriu daca dai ceva bun, in schimb sa primesti ceva tot bun; astfel asteptarile lui vor fi de multe ori inselate.
Acum stiu ca orice copil invata din exemplul viu de langa el. Eu (noi) suntem modele de viata. Citeam ca "daca eu manifest bunatate si intelegere si copilul vede ca e bine, ingerul sau va imbratisa cu entuziasm imitativ aceste aspecte pozitive, caci in sufletul copilului exista o afinitate fata de ceea ce reprezinta in lume binele si aceasta afinitate nu poate fi dobandita prin educatie" (Henning Kohler - Despre copiii anxiosi, tristi si nelinistiti).

Altadata imi tot repeta: "vorbesti urat te faci urat, vorbesti frumos, te faci  frumos!". E o mustrare pentru mine cand ma aude ca mai scap cate o vorba de mustrare la adresa cuiva! Doamne ce parinte sunt!!! Pe asta nu stiu de unde o stie, probabil a dedus-o sau poate o fi auzit-o undeva candva...
Recunosc deci ca si eu invat de la copil si ca oricat de mari am fi, tot mai avem de invatat! Ceea ce simt (si am spus-o de multe ori si uite ca ma repet) este faptul ca el a venit pe lume ca sa ma salveze.

Asadar, mi-am propus doua lucruri: unul e sa ma port frumos mereu, dar mai ales in preajma copilului si al doilea e sa distrug ideile mercantile din capul meu sau macar ca sa nu i le mai transmit lui. E greu totusi pentru ca daca ceva e adanc ascuns in suflet, razbate pana la suprafata si pana la urma tot se vede. Solutia ar fi sa nu ma mint vreodata. Asadar, adevarul e calea ... si viata! Caci daca nu ma mint pe mine nu am cum sa-i mint nici pe cei din jur.

Sinceritate

Ce mult iubesc copiii pentru ca pot sa spuna ce gandesc si chiar daca nu spun lucruri frumoase despre cineva ei nu o fac cu intentia de a rani.
Zilele trecute copilutul meu, nervos ca nu i-am dat voie sa faca ceva, mi-a spus ca sunt grasa! :). L-am intrebat daca chiar crede asta si a ezitat sa raspunda dandu-si seama ca m-a ranit. Sotul meu i-a soptit: "dragule, femeilor nu le place sa le spui ca sunt grase, lor le place sa le spui ca sunt slabe ca o scobitoare". Copilul era putin nedumerit si apoi a spus: "dar tati, mami chiar e putin grasuta". M-am topit de dragul lui!

Prieten

Zilele trecute o prietena punea o intrebare pe fb daca am avut un prieten imaginar in copilarie si daca da, cum il chema. Raspunsurile erau diverse, insa eu stiu sigur ca nu am avut. Am fost mereu prea bine ancorata in realitate atunci cand am fost copil astfel ca nu as fi crezut in povesti cu zane (nici nu-mi spunea nimeni), nu as fi crezut in duhuri, fantome si alte chestii ce nu pot fi vazute de ochii unui om normal. Daca imi era frica de ceva noaptea era faptul ca pe intuneric m-ar fi putut ataca vreun animal (un caine, un sarpe), dar nicidecum un monstru. Stiam sigur ca nu exista.
Cu timpul m-am schimbat si am dat in mintea copiilor :). Acum chiar cred in fiinte nevazute de ochii nostri (ingeri de ex.), acum chiar cred ca o strangere de inima aparent fara un motiv are de fapt un motiv si ma astept ca mai devereme sau mai tarziu sa inteleg cauza. Ironic, dar acum chiar am un prieten imaginar :). Doamne, cat mai vorbesc cu el in gand, cate ii mai povestesc si ce-l mai cert cateodata! Prietenul meu nu e rodul imaginatiei in totalitate, el se regaseste in realitate in diversele persoane din jurul meu. In iubesc si il urasc, ii scriu si ii sterg scrisorile, il dau uitarii o vreme si apoi revine si mai puternic in mintea si in viata mea. Nu stiu cum arata prietenul meu imaginar, poate e ego-ul meu si ia chipul diverselor persoane de care ma atasez.
De ce nu ii spun niciodata cine e de fapt pentru mine? Ah pai i-am spus cumva ca inseamna mult pentru mine si mi-as dori sa petrecem mai mult timp impreuna, mai ales seara inainte de culcare, dar prima parte nu a auzit-o si la a doua parte mi-a promis ca o sa avem destul timp sa stam impreuna de vorba la 80 de ani. Poate atunci ma voi apuca sa scriu si o carte.
De ce nu imi fac alti prieteni adevarati asa cum imi doresc? Nu prea stiu sa raspund, dar cred ca genul de prietenie adevarata se construieste pana la o varsta de care eu am trecut deja si pentru a rezista in timp trebuie sa aiba baze solide: prietenii trebuie sa petreaca mult timp impreuna, sa aiba cam aceeasi stare de spirit mai tot timpul, sa fie implicati in aceleasi lucruri, sa aiba pasiuni comune, sa vorbeasca aceeasi limba. Vorba unei prietene: sa comunici cu un om e ca atunci cand te uiti intr-o oglinda. Si ce tare doare cand esti alaturi de cineva, te uiti la el si nu vezi nimic, ca intr-o oglinda intoarsa!
Ce am ratat in tinerete? Cred ca unul dintre cele mai importante lucruri: prietenia cuiva. Nu spun ca nu am prieteni, dar nu genul acela de prieteni ...
De ce cred eu ca la tinerete se construiesc prieteniile adevarate? Probabil ca atunci esti mai deschis catre orice, nu-ti mai faci atatea socoteli, pur si simplu faci lucrurile, le lasi sa sa intample.  Si nu ai nevoie de mare lucru sau de bani ca sa faci ceva, uneori nu ai nevoie de nimic. Acum e altfel: timpul e bine masurat, socotit, impartit. La fel ca banii.

http://www.youtube.com/watch?v=2LOxpYEU9ZQ&feature=related